Tribunalul București a decis luni, 25 ianuarie, condamnarea la 4 ani, 8 luni și 10 zile de închisoare a fostului șef al companiei Astra Asigurări, Radu Mustățea, pentru delapidare. Mustățea trebuie să achite peste 900.000 de lei, bani considerați prejudiciu, potrivit minutei instanței obținută de G4Media.ro. În același dosar, soția acestuia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Deciziile nu sunt definitive și pot fi contestate cu apel.
Radu Mustățea si-ar fi acordat despăgubiri necuvenite de 915.000 de lei pentru un incendiu care nu ar fi avut loc la locuința sa, care era asigurată la compania pe care o conducea.
Pe 15 octombrie 2010, societatea Astra Asigurări a aprobat, pentru daune incluse în poliţa de asigurare, o despăgubire de 915.000 de lei, din care, pe 25 octombrie 2010, a fost virată suma de 754.705 lei în contul mamei lui Radu Mustăţea şi cealaltă sumă de 159.673 de lei în contul societăţii EM-Mar Geoconstruct, firmă care ulterior a fost radiată.
Despăgubirea a fost aprobată în şedinţa directoratului Astra Asigurări, condus atunci de Radu Mustăţea.
Conform HotNews, cu acei bani, Mustățea a cumpărat o vilă aflată în cartierul Cotroceni.
Radu Mustățea a fost director general interimar Astra Asigurări, apoi a devenit director general al Astra Asigurări în 2006, după plecarea lui Gugliemo Frinzi. A rămas la conducerea companiei până în 2011
Potrivit Ziarului Financiar, procedura de faliment în cazul Astra Asigurări, compania omului de afaceri Dan Adamescu, a fost deschisă în 2015