„Noi am trimis o adresă către prefecţi, astfel încât în cadrul Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare judeţ, împreună cu ISU, să aibă o discuţie pentru pregătirea pe această temă şi aici nu vor studia numai partea spitalelor, spitalele ne interesează în primul rând pentru că acolo impactul, dacă spitalul nu e pregătit, dacă generatorul nu merge, este imediat pe pacienţii din spital. Dar sunt şi alte instituţii care pot să se uite la instituţii esenţiale şi astea pot fi cele care asigură servicii, care sunt necesare populaţiei şi care nu pot fi întrerupte”, a transmis Raed Arafat.
Termenul verificărilor este până în decembrie.
Șeful DSU a spus că și benzinăriile trebuie verificate în cazul unei pene de curent.
„Dacă rămâi fără curent o perioadă îndelungată, nu poţi alimenta maşinile, dacă nu poţi alimenta maşinile, nici maşinile de ambulanţă, nici pompierii nu pot să alimenteze. Toate aceste aspecte vrem să le verificăm şi să vedem ce este de făcut, dacă nu sunt pregătite. În cursul lunii decembrie ne vor răspunde prefecturile”, a mai spus șeful DSU.
Raed Arafat a precizat că românii trebuie să fie pregătiţi de o pană de curent majoră și a recomandat ca fiecare familie să aibă o trusă de urgență.
„Noi trebuie să fim pregătiţi, orice persoană în casă trebuie să aibă trusa de urgenţă şi care poate să o găsească detaliat pe portalul fiipregatit.ro. Asta include un sistem de iluminat, lanternă sau orice sistem de iluminat, mâncare care nu necesită să fie gătită, să fie mâncare neperisabilă, apă – 2 litri minimum de persoană/zi, minimum pentru 3 zile, medicamentele pentru persoanele cu probleme cronice, cam astea sunt componentele de bază într-o trusă care să fie acasă, pentru măcar 72 de ore. Şi fără panică, pentru că nu rezolvă nimic, panica creează probleme”, a mai recomandat Raed Arafat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Crisiana • 28.11.2022, 21:07
Posibila o pana de curent in Romania in cazul in care situatia din Rep Moldova se complica Adica sacrificii cum ne-a sugerat obraznic Maia Sandu.Sau daca am fost mintiti in privinta productiei.Arafat stie sigur ceva dar nu poate spune.Posibil sa stam in intuneric pentru moftul dlui Iohannis care vrea sa dovedeasca UE cat de solidari cu RM este Romania..Si cum dansul o ajuta pe neperformanta presedinta Maia Sandu - care nu am auzit sa fi facut ceva si pentru romanii din satele RM- sa-si pastreze postul.Revoltele din RM sunt pentru ca Maia Sandu le-a promis prosperitate si in schib a facut vanatoare de vrajitoare.Nici un proiect doar vendeta.Desigur ca UE a felicitat-o! Acum sa o ajute, substntial si pe gratis.Sa poata sa dea si ea ajutoare materiale populatiei sarace, pensionarilor, salariatilor, si sigur se reduc manifestatiile.Si se vor consola si ca nu au lumina.