„Supapa de salvare” în situația lipsei de paturi în secțiile de terapie intensivă din spitalele COVID stă în unitățile mobile de ATI și în secțiile exterioare ale spitalelor, unde au fost amenajate astfel de paturi, a declarat luni seară șeful DSU Raed Arafat. În unele spitale este o presiune foarte mare inclusiv pe personalul medical de la terapie intensivă, astfel că ministerul va muta medicii acolo unde este nevoie de un număr mai mare de oameni.
Șeful DSU și Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, au făcut declarații la finalul unei ședințe pe tema creșterii numărului de paturi ATI, în contextul în care numărul pacienților la terapie intensivă a crescut foarte mult în ultima vreme.
Autoritățile au decis, astfel, ca 47 de paturi ATI pentru adulți, patru paturi de terapie intensivă pentru nou-născuți și în jur de 140 de paturi de terapie intermediară pentru pacienții cu COVID să fie suplimentate în spitalele din Capitală.
Totodată, personalul medical va fi redistribuit între spitale, astfel încât să fie suplimentat în secțiile de terapie intensivă în care există deficit.
„Sunt momente, vârfuri care necesită un efort mai mare. Acum avem un vârf care se vede. Populația va face un efort pentru a preveni răspândirea virusului, iar colegii medici vor fi supuși din nou presiunii până trecem de acest val”, a declarat Raed Arafat.
Cele mai importante declarații ale șefului DSU Raed Arafat:
Situația la ATI este una dinamică. Dimineață poate avem locuri, după-amiază să nu mai fie.
Sunt momente, vârfuri care necesită un efort mai mare. Acum avem un vârf care se vede. Populația va face un efort pentru a preveni răspândirea virusului, iar colegii medici vor fi supuși din nou presiunii până trecem de acest val.
Pe moment, se întâmplă să nu găsim loc pentru un pacient la terapie intensivă și îl ținem pe loc. Asta se întâmplă oricând. Se întâmplă, colegii spun că nu au găsit loc. Acum, dar peste două ore se găsește.
Ce e dificil este când ne confruntăm cu refuzul familiei de a muta pacientul în alt oraș, la ATI.
Cele mai importante declarații ale Andreei Moldovan:
Am avut o întâlnire cu managerii spitalelor din București și Ilfov și am discutat ca, pe lângă paturile actuale ATI dedicate pacienților cu coronavirus, să avem acces la alte paturi ATI din spitalele în care infrastructura o permite și unde există capacitate.
La București avem 50 de paturi găsite pentru terapie intensivă și 140 de paturi de terapie intermediară.
Mai multe locuri la ATI înseamnă că se dirijează de la locurile non-COVID la locurile COVID, astfel încât numărul total de ATI este stabil, va fi crescut prin aceste adăugări de paturi suplimentare.
Luni dimineață la minister a avut loc o ședință pe această temă, în contextul crizei de locuri din secțiile de terapie intensivă.
Discuțiile de azi au avut loc după ce premierul Florin Cîţu a solicitat ieri, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI.
„Ne pregătim și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere. Din acest motiv, am cerut creșterea numărului real de paturi ATI la 1.600 și identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente în lupta anti-COVID”, spunea duminică premierul.
În ultimele zile, numărul pacienților de la ATI a crescut, depășind pragul de 1.200, lucru care nu s-a mai întâmplat din 27 decembrie 2020. Concret, la nivel național, numărul celor internați la ATI în perioada 8-14 martie a crescut cu 21% față de aceeași perioadă a lunii februarie.