Un cioban şi angajatul său au ajuns pe mâna chirurgilor din Cluj-Napoca, după ce au fost atacaţi şi bătuţi crunt de patru indivizi.
Doi bărbaţi, un cioban şi un angajat de-al său, au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de persoane rămase încă neidentificate. Potrivit unor surse neoficiale, unul dintre atacatori este un luptător MMA. Agresorii sunt încă în libertate, însă poliţiştii se află pe urmele lor.
Un apropiat al uneia dintre victime, un cioban din Jucu de Sus, a declarat pentru Vocea Transilvaniei, sub protecţia anonimatului, că acesta a fost atacat de patru agresori. Ciobanul a ajuns pe masa de operaţii la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, în timp ce angajatul său de la stână a ajuns la Clinica de Ortopedie, având fracturi deschise la nivelul membrelor.
Potrivit unor informaţii neoficiale, totul ar fi pornit de la faptul că oile ciobanului au intrat pe păşunea aflată în proprietatea părinţilor unuia dintre agresori.