Deşi era convinsă că antrenorul Gabi Balint nu-şi va recunoaşte fetiţa, Raluca Petrică,  care va deveni mamă duminică, este bucuroasă că micuţa Andreea va avea oficial un tată.

”M-a sunat şi mi-a spus că se gândeşte să recunoască copilul, că vrea să ţinem legătura. El mi-a zis la început că va recunoaşte copilul, dar cum nu a vorbit cu mine şapte luni, credeam că s-a răzgândit. Am înţeles că a fost supărat, dar nu eu am ieşit prima să vorbească în presă. Duminică va avea loc marele eveniment. Mi-a spus că va veni la spital atunci când va veni în ţară”, a declarat Raluca Petrică în cadrul emisiunii Acces Direct.

Mai mult, Gabi Balint s-a oferit să plătească şi o pensie alimentară.

”A spus că va plăti o pensie alimentară. Nu vreau să comentez suma pentru că nici nu are o situaţie financiară prea bună şi oricum eu nu aveam nicio pretenţie”, a mai spus Raluca, precizând că a făcut deja primele pregătiri pentru naşterea micuţei Andreea. Chiar dacă spune că nu a avut pretenţii la pensie alimentară, Raluca a apreciat că ceea ce va primi este sub minimul necesar creşterii unui bebeluş.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.