Răspunsul Budapestei după poziția MAE la mesajele transmise de Katalin Novak la Şumuleu Ciuc

 4 comentarii
Arhiva foto

Protestul Ministerului român de Externe în urma mesajelor postate de preşedinta Ungariei, Katalin Novak, în timpul vizitei efectuate în Transilvania este „exagerat şi nejustificat, însă nu este unul neobişnuit”, a transmis Preşedinţia Ungariei, pentru publicația ungară Mandiner, citată de News.ro.

Potrivit Preşedinţiei Ungariei, postarea în cauză, care a fost inspirată de Imnul Secuiesc intonat la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, poate fi regăsită în continuare pe pagina de social media a Preşedinţiei.

„Pentru a cita salutul reformat din Transilvania: «Pace de la Dumnezeu!»”, a transmis Preşedinţia Ungariei, pentru publicația citată.

Sâmbătă, 27 mai, sute de mii de oameni, inclusiv din Ungaria, Australia, Suedia şi SUA, au participat la tradiţionalul pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, județul Harghita, considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est.

Printre cei prezenţi s-a aflat şi preşedinta Ungariei, Katalin Novak. Ulterior participării, preşedinta Ungariei a publicat, pe pagina ei de Facebook, un videoclip cu imnul Ţinutului Secuiesc, însoțit de mesajul „Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”.

Ministerul Afacerilor Externe a catalogat mesajele „neadecvate” și a anunțat că l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, într-un comunicat transmis duminică, 28 mai.

„MAE român l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei în România și a transmis dezaprobarea fermă cu privire la faptul că, în pofida repetatelor apeluri ale părții române la manifestarea reținerii în declarații și mesaje publice în contextul vizitelor private efectuate de oficiali și politicieni ungari în România, și în contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României”, a transmis MAE.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    anonimus 30.05.2023, 11:36

    cata frustrare din partea guvernantilor nostri daca si o urare ca "Doamne ocroteste Ardealul" este considerat iredentism :(

  • Avatar comentarii

    parpalache 30.05.2023, 12:56

    Prea am platit mult pentru ca românii de acolo sa aiba și ei drepturi,ca sa neglijam!In cursul Primului Razboi Mondial România a pierdut peste 8oo de mii de barbați-10% din totalul populației!La Trianon a trebuit sa ne obligam sa platim Franței despagubirile de razboi -in locul Ungariei-pentru teritoriile alipite-in valoare de 15 mld.franci aur!Am pierdut jumatate din Transilvania in 1940!Ca sa o recuperam-dupa 23 august 1944- a trebuit sa ne alaturam Aliaților in razboi,unde am mai pierdut 170 de mii de barbați!In 1945-Statele Unite(care NU ratificasera Tratatul de la Trianon),i-au solicitat lui Stalin(România fiind atribuita in zona de influența a URSS prin Conferința de la Yalta)sa dea Transilvania...Ungariei!Stalin(intrat la banuieli din cauza zgomotoasei campanii de presa pro Ungaria din State)a refuzat și a returnat-o României-dar ca o concesie facuta americanilor-a inființat-in inima României-Regiunea Autonoma Magyara-iar Statele Unite de bine de rau, au ratificat in sfârșit tratatul care alipea Transilvania la România!Daar...Dar,la„revoluție”(dupa cum relata mai târziu Petre Roman-prim Ministru),secretarul de stat James Becker a cerut României sa acorde...autonomia Transilvaniei!Iar România a trebuit sa acorde o autonomie mascata,de facto:UDMR la guvernare,limba magyara limba oficiala in administrațuie in Ardeal,in Monitorul oficial,etc!Tot la „revoluție”,Francois Miterand șantaja și el România declarând ca„a venit timpul sa facem dreptate...Ungariei”!Ai mila Doamne!

  • Avatar comentarii

    Adaoli.8761 30.05.2023, 18:08

    Intr-adevar e asa cum comentează ungurii, nu e nimic deosebit. Ei își arata colții tuturor vecinilor, ar sfâșia o bucata de oriunde, totul în realizarea obsesiei bolnave privind Ungaria mare. Se pare că n-au liniște, iar mai nou ii canta în strună lui Putin, doar, doar, le iese ceva !

  • Avatar comentarii

    boomsport 30.05.2023, 18:58

    Stalin a ne-a redat Transilvania in schimbul accesului la Dunare, respectiv Basarabia si, bonus, Bucovina de Nord

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!