Rata deceselor înregistrate în secţia ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon” a scăzut considerabil după ce una dintre asistente a depus plângerea privind scăderea dozelor de noradrenalină, indică statisticile puse la dispoziţie de spital magistraţilor, transmite News.ro.
După ce practica acelor două doctorițe inculpate din secţia ATI a fost reclamată la Parchet, rata deceselor în această secţie a scăzut cu aproape 50%, potrivit statisticilor puse la dispoziţia justiţiei de spital.
Dacă înainte de mai 2024, în această secţie mureau, în medie, 67 de pacienţi pe lună, în luna mai, după depunerea sesizării, numărul deceselor a scăzut la 46.
Inclusiv una dintre doctoriţele inculpate, care nu participa la resuscitarea bolnavilor, a renunţat la practica prin care scădea noradrenalina şi a început să respecte protocolul, spun magistrații.
„Din datele statistice ale deceselor din perioada 01.01.2023-30.06.2024 transmise de Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti reiese faptul că, în luna mai 2024, luna imediat următoare sesizării faptelor, s-au înregistrat cele mai puţine decese din ultimul an şi jumătate în cadrul secţiei ATI, respectiv 46 de decese în condiţiile în care media deceselor pe lună în perioada 01.03.2023-30.04.2024 era de 67”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti pentru decizia de arestare a doctorițelor.
Judecătorul care a decis arestarea preventivă a doctorițelor respinge, în baza probelor prezentate în faza de urmărire penală, ipoteza conform căreia acestea au acţionat din culpă sau din „neştiinţă profesională”.
„Relevant sub acest aspect, apreciază judecătorul de drepturi şi libertăţi, este şi faptul că, începând cu luna mai, luna următoare sesizării făcute de martora ..., practica inculpatei ... s-a modificat în sensul că nu a mai modificat ratele de noradrenalină, participând parţial la manevrele de resuscitare, lucru pe care nu-l făcea anterior. Totodată, martorul ... a mai arătat că manevrele de resuscitare durează, în prezent, ca urmare a sesizării, 45 de minute conform protocolului şi nu mai sunt întrerupte de inculpată, iar pacienţii declaraţi exitus sunt ţinuţi conform protocolului conectaţi la aparate pentru alte două ore după deces”, se mai arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.
Doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima poreclită în secție „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pe 8 august de Tribunalul București, pentru omor calificat şi tentativă de omor calificat.
Până acum, procurorii au adus probe în cazul unui pacient în vârstă de 54 de ani, aflat în stare gravă, care a murit pe 4 aprilie prin scăderea bruscă a dozei de noradrenalină.
Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la o asistentă că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă de noradrenalină.
Moshu 15.08.2024, 00:49
wow...deci nu mai moare nimeni in Romania !! Bravos natiune,halalsa-ti fie ! Dar ne pote spune cineva si cite "cadavre cu perfuzie" sunt in saloane acuma ??Probabil le este si teama medicilor de acolo sa mai declare un deces ca sa nu fie chemati la parchet ! Penibili ! Cind o sa incetati sa bateti apa-n piua cu prostia asta bre ? N-aveti sufiente subiecte serioase ??
croco601 15.08.2024, 01:01
Statistica nu minte! . .
NATO55 15.08.2024, 01:27
Statistica nu minte! Sunt convins ca in curand nu va mai muri nimeni la Sf Pantelimon! Datorita, clar, procurorilor! Dar, statistic, vor muri mult mai multi prin alte spitale la Bucuresti incat per total...nr va fi acelasi ca inainte de fake-ul asta! Asta da succes medical! Te intrebi Moshu cand nu vor mai bate apa in piua? Niciodata atata timp cat exista interes pentru un subiect, fie el si un basm rusesc! Statistic, exista o mare masa de iubitori de telenovele in Romania carora trebuie sa li se livreze asemenea aiureli!
mar_o_mar 15.08.2024, 02:11
Probleme sunt in multe spitate, dar este dificil sa faci reclamatie daca este nevoie sa treci de mai multe ori prin caleasi spital. Ai facut reclamatei, cu siguranta cineva te va tine minte si se va razbuna. Legile nu sunt facute sa apere pacientul, victima, etc. Iar Colegiul Medicilor isi apara f bine cadrele medicale si chiar le acopera erorile., in defavoarea pacientului. Stiu aceste lucruri de la un cadru medical.
gigiladrea 15.08.2024, 03:57
calculatorul mi-a dat 21 x 12 = 252 numai ptr ultimul an raman la parerea ca daca se faceau controale serioase periodice nu se ajungea aici si toti prim ministri si ministrii sanatatii din ultimii ani sunt vinovati dar ei nu uita sa ne spuna tot timpul ca nu "platesc" decat politic justitia e doar ptr catei