Raul a fost înmormântat în România, la 10 luni după ce mama lui și iubitul ei l-au abuzat, l-au ucis și i-au aruncat cadavrul într-un lac, în Belgia

 18 comentarii
Arhiva foto

La zece luni de la o moarte cumplită, Raul, care avea 9 ani, a fost înmormântat în țara natală, departe de mama și tatăl său vitreg, care se află în închisoare, în Belgia. O echipă a cotidianului belgian Nieuws Blad a participat la înmormântarea din Mediaș.

La opt luni după ce Raul a fost scos din lacul Houtdok, din Gent, într-o geantă de sport, rudele l-au condus pe ultimul drum. Micu Raul Cosmin, 31 ianuarie 2023. Asta era scris pe crucea albă din fața sicriului alb. În fața crucii și pe sicriu: fotografii ale băiatului. Rude și prieteni au venit să-și ia rămas bun sâmbătă după-amiază, în cimitirul de pe strada Păcii, sus pe dealurile orașului Mediaș.

În România, bunica și celelalte rude nu au știut niciodată prin ce a trebuit să treacă Raul, în Belgia. Data morții sale este înregistrată oficial ca ultima zi a lunii ianuarie. Cu toate acestea, cadavrul lui Raul a fost găsit două luni și jumătate mai târziu. O descoperire îngrozitoare, care a șocat pe toată lumea. În lunile precedente, băiatul ar fi fost abuzat de mai multe ori de tatăl său vitreg Nicu C., 34 de ani, precum și de propria mamă, Ioana M., 30 de ani.

Nimeni însă nu s-a îngrijorat de dispariția lui Raul, nici când n-a mai ajuns la școală, nici când rudele din țară n-au mai putut să-l audă la telefon. Abia când sora lui, cu patru ani mai mare, a făcut declarații incriminatoare, adevărata grozăvie din spatele morții sale a ieșit la iveală.

De exemplu, Raul a trebuit să stea sub un duș fierbinte, sau să fie stropit cu apă rece ca gheața, afară. De asemenea, a fost lovit brutal cu capul de gresia din baie. Și în timp ce mama, tatăl vitreg și sora lui dormeau într-un pat, el a trebuit să se întindă pe podea. Era prost hrănit și a fost nevoit să stea cu genunchii goi pe boabe de orez. A fost obligat chiar să bea urină. Și bătut cu termosul sau cu cureaua.

Mama și tatăl vitreg s-au învinuit unul pe celălalt, de la început. Amândoi au recunoscut că l-au rănit pe Raul, dar cine l-a ucis pe băiat rămâne neclar până în prezent.

O reconstituire e planificată în curând și ar trebui să ofere mai multă claritate asupra faptelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (18)
  • Avatar comentarii

    MoSi202 04.12.2023, 11:43

    Dumnezeu să - l odihnească în pace! Câtă suferință provocată de persoane inconștiente!

  • Avatar comentarii

    Gabryella 04.12.2023, 11:47

    Nu-i pot înțelege pe acei părinți .Cum sa faci așa ceva cuiva,mai ales propriului copil?!

  • Avatar comentarii

    cineva13 04.12.2023, 12:45

    Aceste ființe oribile nu pot fi numite părinți sau oameni.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 04.12.2023, 13:19

    Drum lin catre cer suflet chinuit.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 04.12.2023, 13:20

    Aceste bestii sa fie inchise pe viata.

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!