Dr. David Darley, specialist în afecțiuni respiratorii la St. Vincents Hospital din Sydney, Australia, afirmă că un lucru ciudat se întâmplă cu o parte din bolnavii de COVID-19.

Până la sfârșitul primei săptămâni de boală sunt stabili. Apoi, brusc, în a șaptea zi, se declanșează un răspuns hiperinflamator. Proteine asociate acestui proces inflamator încep să circule în număr mare prin organism.

Dr. David Darley:

În cazul acestor pacienți:

  • apare insuficiența pulmonară;
  • scade tensiunea arterială;
  • există riscul ca organele să cedeze, pe rând;
  • se formează cheaguri de sânge peste tot în organism;
  • pot fi afectate intestinele;
  • pot apărea leziuni cerebrale.

Sunt câteva stadii ale bolii, dar, dintr-un motiv necunoscut încă, unii trec prin toate, alții nu. O parte a bolnavilor de COVID ajung în cele mai severe și trebuie transferați la ATI și ventilați. Tot ce știm până acum e că asta se întâmplă în special în cazul bolnavilor în vârstă, că bărbații prezintă riscuri mai mari, la fel cei care suferă de diabet, hipertensiune sau afecțiuni cardiovasculare.

Dr. David Darley:

Importanța biomarkerilor

Medicii nu știu însă care dintre pacienții din grupa de risc chiar va face o formă severă. Pentru a ști, crede dr. Darley, ar trebui descoperiți biomarkerii specifici fiecărui stadiu al bolii.

Biomarkerii ne-ar ajuta să vedem fără urmă de dubiu în ce stadiu e pacientul și poate chiar să facem previziuni în privința evoluției bolii. Ne-ar ajuta să triem mai bine bolnavii, să ne dăm seama care ar trebui ținuți sub observație și care pot fi trimiși acasă fără riscuri.

Dr. David Darley:
Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil
Recomandări
Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil

Dr. Darley face parte dintr-o echipă de cercetători angrenată într-un studiu de durată al COVID-19. Starea pacienților la St. Vincents Hospital va fi monitorizată un an după externare, prin testare regulată, pentru ca medicii să poată vedea dacă sunt modificări în fluxul sangvin și în sistemul imunitar.

Plămânii, colonul și funcția neurologică le vor fi testate și ele în acest interval. Au fost înregistrate leziuni pulmonare, intestinale și cerebrale la pacienți cu COVID, însă nu se știe dacă sunt permanente.

Patogeneza COVID încă nu e clară, nu cunoaștem mecanismul acestei boli. Nu știm dacă aceste leziuni sunt efectul infecției virale sau al răspunsului imun disproporționat la infecția virală.

Dr. David Darley:

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
FANATIK.RO
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday