Fata, în vârstă de 14 ani, nu mai dăduse niciun semn de viață de mai bine de 24 de ore, iar părinții au alertat Poliția deoarece fiica lor are telefonul închis. Fata este din Caraș-Severin și învață la o școală din Timișoara, oraș unde locuiește împotriva cu sora ei. Cele două fete au petrecut Paștele, acasă, la părinți. Marți dimineață, sora mai mare a Recebăi s-a întors în Timișoara ca să meargă la serviciu, iar fata a ajuns în oraș joi dimineață ca să meargă la școală. Rebeca Cocora a lipsit, însă, de la ore, iar sora ei a fost înștiințată de prietenii și colegii fetei despre dispariție.

În timp ce familia ei o căuta cu disperare, poliţia nereuşind să-i localizeze telefonul, fata de 14 ani a fost găsită pe o bancă din Lugoj!

Anunţul a fost făcut chiar de fratele fetei, pe Facebook!

„Sora mea Rebeca Sara Cocora, a fost găsită azi noapte, în Lugoj, abandonată pe o bancă! Dumnezeu este în control! ••• distribuie să știe toată lumea •••”, a scris Flavius Cocora pe reţeaua de socializare.

Surse din cadrul Poliţiei Lugoj susţin că Rebeca a fost găsită pe strada Făgetului din Lugoj, iar după ce a fost legitimată s-a constatat că e vorba de fata dată dispărută acum o săptămână.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Bianca Drăgușanu nu vrea nici nuntă, nici botez ”cu repetiție”. „Eu nu am timp nici să fac copii”

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Observatornews.ro
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Zodiile de Apă. Caracteristici, temperament și relația cu celelalte zodii
HOROSCOP
Zodiile de Apă. Caracteristici, temperament și relația cu celelalte zodii
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Știrileprotv.ro
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Telekomsport
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)