Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, aflat în campanie pentru un nou mandat, a prezentat marţi, 11 aprilie, manifestul partidului său pentru alegerile prezidenţiale şi legislative din luna mai, care se anunţă extrem de disputate, promițându-le turcilor o ţară „puternică" şi scăpată de urmele cutremurului devastator din februarie, scrie Agerpres preluând AFP.
„Turcia nu are altă opţiune decât să rămână puternică şi să îşi crească forţa pentru a nu recădea sub jugul sclaviei politice şi economice", a spus Erdogan în faţa a mii de simpatizanţi şi membri ai partidului său, într-o sală de sport la Ankara.
„Întreaga lume musulmană aşteaptă să vadă ce se va întâmpla pe 14 mai", a adăugat liderul turc, care conduce de asemenea Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), într-un discurs de o oră şi jumătate transmis în direct la televiziune.
Şeful statului, la putere din 2003, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca preşedinte, a spus că vrea să scape Turcia de „pucişti şi imperialişti", făcând referire în special la lovitura de stat eșuată din 2016, după care a enumerat o serie de alte promisiuni.
În vârstă de 69 de ani, Erdogan se confruntă cu furia unei părţi a populaţiei, care îl consideră responsabil de criza economică ce a lovit ţara şi care acuză statul că nu a intervenit la timp după seismul din 6 februarie, care a făcut peste 50.000 de morţi în Turcia. Turcii sunt înfuriați și de faptul că autoritățile le-au permis constructorilor și dezvoltatorilor imobiliari să ridice blocuri întregi cu materiale de slabă calitate și fără să respecte normele din domeniul construcțiilor.
„Cu voia Domnului, vom şterge cât mai repede urmele seismului de la 6 februarie", a afirmat preşedintele turc, spunând că face din reconstrucţia provinciilor devastate „prioritatea" sa.
Pe plan economic, şeful statului, ale cărui puteri au fost extinse considerabil în 2017, a promis să readucă inflaţia, aflată în prezent la 50,5%, sub pragul de 10%, un angajament exprimat deja de mai multe ori în trecut, dar fără a fi urmat de efecte.
La alegerile prezidenţiale şi legislative din 2018, Erdogan a fost reales din primul tur, însă AKP, partid islamo-conservator, a fost privat de majoritatea absolută în parlament, fiind obligat să facă o alianţă cu partidul ultranaţionalist MHP, altădată unul dintre cei mai feroce rivali ai săi.
Sondajele anticipează alegeri mai strânse luna viitoare, unele considerând chiar că Kemal Kiliçdaroglu, candidatul alianţei formate din şase partide de opoziţie, va câştiga în al doilea tur de scrutin.
Foto: Profimedia Images