În imaginile surprinse de reporteri la ieșirea din biserica Sf. Maria Magdalena, regele Marii Britanii este văzut zâmbitor, în timp ce merge cu regina Camilla alături de un preot. La un moment dat, regele îi salută cu mâna pe jurnaliștii care îl filmau de la distanță.

Regele a fost îmbrăcat într-un palton bej și pantaloni gri, aceeași vestimentație pe care a purtat-o și duminica trecută la biserică, cu o zi înainte ca Palatul Buckingham să anunțe că monarhul britanic are cancer.

Sâmbătă seară, 10 februarie, regele Charles le-a transmis „cele mai sincere mulţumiri“ persoanelor care i-au trimis mesaje de susţinere, în primul mesaj după anunțul că suferă de cancer.

„Aș dori să-mi exprim cele mai sincere mulțumiri pentru numeroasele mesaje de susținere şi urări de bine pe care le-am primit în ultimele zile. Așa cum știu toți cei care au fost afectați de cancer, astfel de gânduri bune sunt cea mai mare mângâiere și încurajare”, a transmis regele Charles al III-lea.

Regele Charles s-a retras de la toate îndatoririle publice în timp ce urmează tratamentul pentru cancer. Îndatoririle pentru unele evenimente publice au fost preluate acum de membrii regali seniori, inclusiv de regina Camilla și fiul său William, prințul de Wales.

Palatul Buckingham nu a precizat tipul de cancer de care suferă regele și nici în ce stadiu este. În schimb, premierul britanic Rishi Sunak a declarat pe 6 februarie că boala a fost „depistată devreme”.

profimedia-0845569686Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

lipanileana 11.02.2024, 16:36

Daca zâmbește înseamnă că este de bine.

Avatar comentarii

Alex.59 12.02.2024, 16:05

Multă sănătate, Augustă Majestate..! ?

Avatar comentarii

Marica13 15.02.2024, 22:17

Foarte bine Viața merge înainte atât cât e

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.