"Regele cocainei" din Bulgaria, condamnat la ani grei de puşcărie, în România

Comentează
ÎCCJ a decis că nu sunt condiții pentru sesizarea CCR pe legea salarizării unitare

Cetățeanul bulgar Evelin Banev Nicolov, zis "Brendo" sau "Igor", a fost condamnat miercuri de Tribunalul București la 14 ani închisoare. Este este acuzat că a introdus 51 kg de cocaină din ţara noastră, în aprilie 2012.

Instanța a luat act că pe numele lui Banev a fost emis, în aprilie 2014, de către Tribunalul București, un mandat de arestare preventivă, care nu a fost pus în executare până în prezent.

Supranumit în presă și "regele cocainei", Evelin Banev Nicolov este unul dintre cei mai importanți traficanți de droguri din Europa. El a fost trimis în judecată de DIICOT în iunie 2014, investigațiile în acest caz fiind declanșate în octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția de Combatere a Criminalității Organizate — Serviciul Antidrog cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate în traficarea unor cantități mari de cocaină pe ruta America de Sud — România — țări din Europa de Vest.

În urma anchetei, procurorii și polițiștii de la Antidrog au descoperit că, în cursul lunii aprilie 2012, Evelin Banev Nicolov, având sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a introdus pe teritoriul României în vederea vânzării cantitatea de 51,058 kg cocaină. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul unui alt cetățean bulgar, Radoslav Georgiev Atanasov, trimis și el în judecată de procurorii DIICOT.

Pe numele celor doi au fost emise mandate europene de arestare preventivă în data de 5 februarie 2013. Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea.

În ceea ce-l privește pe Evelin Banev Nicolov, procurorii români au făcut demersuri pe lângă autoritățile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată.

Evelin Banev a fost reținut în Bulgaria în mai 2012, în cadrul unei operațiuni polițienești internaționale împotriva traficului de droguri. Treizeci de persoane, printre care 15 bulgari, 12 italieni, un român, un georgian și un sloven, au fost reținute atunci pe teritoriul mai multor state europene. "Brendo" a fost extrădat în Italia, unde a fost judecat pentru trafic de droguri, dar el a revenit în Bulgaria pentru ședințele din cadrul procesului deschis pe numele său pentru spălare de bani.

În iulie 2013, Evelin Banev a fost condamnat în Italia la 20 ani de închisoare pentru rolul său în traficul de cocaină din America de Sud către Italia.

Conform justiției italiene, Evelin Banev și complicii săi sunt vinovați de introducerea ilegală a șase tone de cocaină în Italia între anii 2006 și 2008.

Foto: mondonews.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!