Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a anunţat, într-un mesaj adresat naţiunii sâmbătă, în ajunul aniversării a 70 de ani de domnie, că soţia prințului Charles, Camilla Parker, ar trebui să devină regină consoartă atunci când moştenitorul Coroanei va deveni rege, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, şi-a exprimat „dorinţa sinceră”, într-un mesaj în ajunul împlinirii a 70 de ani de la urcarea ei pe tron, ca ducesa de Cornwall „Camilla să fie desemnată regină consoartă” atunci când Charles va fi rege.
Până în prezent era cunoscut că a doua soţie a prinţului Charles, Camilla, în vârstă de 74 de ani, va fi doar prinţesă consoartă. Această declaraţie arată că regina o stimează deosebit pe Camilla, care s-a căsătorit cu prinţul Charles în 2005 în cadrul unei ceremonii civile.
În decembrie, regina a promovat-o pe Camilla „Dame” a Ordinului Jartierei, cel mai prestigios ordin cavaleresc britanic, o onoare la care niciun alt soţ al copiilor ei nu a avut dreptul.