Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 95 de ani, și-a anulat participarea la conferinţa ONU despre climă COP26, care va avea loc săptămâna viitoare la Glasgow, la sfatul medicilor, care i-au recomandat să se odihnească, a anunţat marţi Palatul Buckingham, potrivit News.ro.
În ultima perioadă au apărut îngrijorări în legătură cu starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a, după ce miercuri, 20 octombrie, Regina a fost internată o noapte pentru o serie de controale medicale într-un spital din centrul Londrei și a anulat în ultimul moment o vizită pe care trebuia s-o facă în Irlanda de Nord.
„Ca urmare a unei recomandări de a se odihni, regina îndeplineşte sarcini uşoare la Castelul Windsor. Majestatea Sa a decis cu regret să nu meargă la Glasgow pentru a participa la recepţia de la COP26 luni, 1 noiembrie”, a anunţat Palatul într-un comunicat.
De asemenea, Palatul a mai spus că Suverana, care s-a întors joi la Castelul Windsor de la un spital, se găseşte în formă bună, iar marți, ea a participat la două audienţe organizate online cu ambasadori ai Coreei de Sud şi Elveţiei.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)
Internarea de o noapte de săptămâna trecută a fost prima după ce Regina a fost spitalizată, în 2013, la același spital, din cauza unei gastroenterite.