Repara radiouri vechi de 100 de ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Chiar daca epoca radiourilor cu lampi sau galene a apus demult, intr-o lupta inegala cu tranzistorii, circuitele integrate si tehnica digitala, mai exista inca oameni fascinati de veritabilele uzine in miniatura, inchise in carcasele de lemn sau ebonita ale aparatelor radiofonice din vremea strabunicilor. Bucuresteanul Mihai Gheorghe, 57 de ani, “resusciteaza” din cand in cand lumea de dincolo de lampa magica, asezata semet intre difuzoarele radioreceptoarelor Randunica, Grundig sau Blaupunkt. I se mai spune si ”Radioman”.
Pe cand era doar un tasti-basti, in casa parinteasca din Damaroaia, Mihaita a primit de la tatal lui un aparat de radio cu galena. Asa se gaseau pe vremea aceea. Vrajit de sunetele ce razbateau din cutiuta miraculoasa, pustiul l-a facut repede bucati. Era tare curios sa vada ce e inauntru, cine canta, cum functioneaza masinaria aceea fermecata. A incercat apoi in fel si chip sa readuca la viata obiectul, plangand de ciuda. Intr-un final a reusit.
Atunci s-a nascut pasiunea care il inrobeste de aproape sase decenii. Vazand ca e priceput si interesat de electronica, tatal l-a inscris la cercul pionierilor. Mihai s-a bucurat enorm si a invatat tot ce se putea despre secretele radiourilor. In tinerete, a lucrat ca electronist la Radioprogres, altadata o meserie cautata si respectata, azi, pe cale de disparitie. ”Acum televizoarele sau radiocasetofoanele se strica foarte greu, recunoaste meseriasul. Si oricum, datorita pretului scazut, omul prefera sa-si ia unul nou decat sa bata drumul la cooperativa de reparatii.”
Face schimburi de piese cu prietenii
Mihai, care locuieste acum in cartierul bucurestean Militari, impreuna cu familia lui, si-a gasit fericirea suprema numai intre ”batranele doamne” ale undelor hertziene, cu miros de dioda incinsa si plastic. A strans de-a lungul timpului tot felul de aparate intregi sau aproape intregi, carcase, lampi, difuzoare si butoane, dar si multi prieteni dornici sa imparta acelasi hobby. Le cauta prin poduri de case, la consignatii, da anunturi, isi iscodeste prietenii: “Nu cumva ai, din intamplare, o scala buna de Philips sau macar un butonas de la un Blaupunkt din 1941? Iti dau pe ele ce vrei tu, vino sa-ti alegi de la mine. Am o multime de diode si lampi. ”
Barbatul si-a umplut toata casa cu radiouri stricate sau in buna functionare. El nu le repara pentru cineva anume ori pentru bani, totul este facut din pasiune nebuna, ii place sa le vada functionand. Barbatul a strans in 20 de ani 29 de aparate de radio din perioada interbelica si din timpul razboiului. Unele ruginite, pline de panze de paianjen, cu piese lipsa. Nu s-a descurajat. A umblat prin targuri pentru o simpla lampa sau un butonas de care avea neaparata nevoie de la cine stie ce aparat din anii ′30. “Vreau sa stiti ca un aparat de radio din anii 30 nu se repara, ci se restaureaza, continua Mihai Gheorghe. E o mare arta. In el nu poti sa aranjezi decat piese originale. Treaba e foarte migaloasa si cere timp. Nu poti sa pui piese noi intr-o carcasa veche de 80 de ani, ca asa ar fi foarte simplu. Nu trebuie sa trisezi. Inauntru trebuie sa existe numai piese originale. Aparatele vechi sunt foarte rare. Eu le restaurez complet, daca e cazul, pana si lemnul de la exterior il refac.”
"Radioul este a treia minune a lumii"
Toate cele 29 de bijuterii din secolul trecut se gasesc acum in muzeul din Sala „Mihail Jora” apartinand Societatii Nationale de Radio, acolo unde Mihai intra de cate ori i se face dor de aparatele lui. Cel mai vechi radio este unul cu galena, fabricat in 1925. „Pentru mine radioul este a treia minune a lumii, ne spune Mihai Gheorghe. El face parte din viata mea, din sufletul si casa mea. Colectia pe care am strans-o in decursul anilor am donat-o Radioului national, pentru ca aici este toata istoria, incepand de la muzicieni, cantareti, actori si pana la tehnicieni sau electricieni.”
Pentru a ne convinge ca functioneaza si azi, Mihai Gheorghe apasa un buton si unul dintre radiouri, o minune de radio Philips din 1930, porneste. Ochiul magic clipeste, lampile sfaraie, difuzorul fasaie. Vocile crainicilor apar si dispar. Mihai cauta rabdator un post. Are noroc. Gaseste. Nimereste chiar in mijlocul unui cantec vechi, foarte iubit de indragostitii anilor ′30. In camera se aude dintr-odata clar, de parca ar canta langa noi inegalabila voce a lui Jean Moscopol: “Vrei sa ne-ntalnim sambata seara, intr-o carciumioara la soseaaa?”, iar clipa se opreste in loc parfumandu-ne viata moderna pentru cateva momente.
