REPORTAJ Antreprenorii care schimbă Roșia Montană, în ciuda indiferenței statului român: „Pot spune că la noi nu există sărăcie”

 8 comentarii
Arhiva foto

Roșia Montană, comuna din Munții Apuseni devenită celebră datorită bogățiilor din subteran, poate reprezenta o poveste de succes și în domeniul afacerilor sustenabile care implică oameni din comunitatea locală. Chiar dacă pare greu de crezut, aici au apărut în ultimii ani antreprenori care au dezvoltat întreprinderi lucrative.

Tică Darie este un bărbat de 32 de ani din Suceava, care s-a îndrăgostit de Roșia Montană și s-a stabilit în comuna din Munții Apuseni. Tânărul a pus bazele singurei afaceri de producție înființate în ultimii 10 ani la Roșia Montană. Tică a vrut și a reușit să arate că sunt și alte resurse care pot fi exploatate fără a recurge la procese tehnologice complicate care ar putea afecta mediul, cum este mineritul.

A dezvoltat, cu ajutorul unui proiect finanțat și din fonduri europene, un atelier de croitorie pentru haine din lână. Are șapte angajați permanenți, iar în perioadele când trebuie să proceseze comenzi mari colaborează cu zeci de femei din comună. Produsele întreprinderii sociale „Made in Roșia Montană” sunt vândute atât online, cât și prin magazinele din comună și Cluj-Napoca.

Darie spune că problema cea mai importantă care trebuie rezolvată pe termen scurt pentru ca Roșia Montană să se poată dezvolta este aprobarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG). „Sunt persoane care doresc să construiască, respectând arhitectura locului, dar nu pot primi autorizație în lipsa unui PUG. Documentul se poate face doar prin colaborarea dintre Ministerul Dezvoltării, Consiliul Județean Alba și Primăria Roșia Montană. În prezent, o pensiune poate exista doar dacă există construcția se poate transforma o casă gata construită”, afirmă antreprenorul din Roșia. 

Investitorul este membru din partea comunității locale în Comitetul de organizare UNESCO (COU) pentru Peisajul Cultural Minier Roşia Montană, format din 24 de persoane. „S-a discutat despre situația PUG-ului la întâlnirea din octombrie 2023. Au trecut șase luni și nu s-a făcut nimic. Există toate condițiile acum și este foarte important să nu se mai amâne pentru că, din experiența de până acum, ar putea dura chiar și 3 ani până la aprobarea unui PUG nou. După includerea în Patrimoniul UNESCO, Guvernul și-a luat angajamentul să adopte documentul, dar nu s-a întâmplat nimic”, spune Tică Darie.

Primul bistrou din localitate

Tânărul antreprenor a obținut fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului și a restaurat o clădire istorică din centrul comunei, unde va fi viitorul sediu al cercetașilor din Roșia Montană și va funcționa și un bistrou.

Casa 324 restaurată din Roșia Montană unde Tică Darie vrea să deschidă Centrul Scout și Bistro. / Facebook

„Am tot văzut că se vorbește despre sărăcia de la Roșia Montană. Ca locuitor și antreprenor pot spune că la noi nu există sărăcie. Este, poate, la RMGC, care a lăsat în paragină multe case care acum se prăbușesc. Ar trebui ca aceste case să fie scoase la vânzare, pentru că sunt mulți care ar dori să cumpere. Oamenii care vor să lucreze își găsesc loc de muncă în orașele din apropiere. La Roșia se pot dezvolta fără probleme mici afaceri în alimentație publică, restaurante și cazare”, precizează tânărul antreprenor. Acesta adaugă că, în prezent, un turist nu are unde să mănânce la Roșia Montană și nici unde să meargă la baie, în comună neexistând nicio toaletă publică. Tică afirmă că următorul pas pentru administrația locală trebuie să fie modernizarea drumurilor, lucru care va permite să fie puse în valoare și satele din apropierea Roșiei, cum ar fi Vârtop și Corna, unde există alte atracții turistice spectaculoase.

„M-am născut în Suceava, unde mi-am petrecut o mare parte din viaţă, iar după terminarea liceului am ajuns în Copenhaga, unde am studiat multimedia design. După două călătorii pe bicicletă din Copenhaga la Roşia şi multe maratoane sau ultramaratoane în care mintea mea era conectată doar la Roşia Montană, am decis să mă mut în acest loc minunat şi să mă implic direct în comunitate”, își descrie Tică Darie decizia de a se stabili în Munţii Apuseni.

În 2012, a pedalat aproape 3.000 de kilometri din Copenhaga până în Roşia, de unul singur, pentru cauza localității miniere. În 2013, a făcut drumul în doi, tot pe biciclete, din Germania, şi tot pentru campania „Salvaţi Roşia Montană”. Era perioada marilor proteste față de proiectul minier al companiei Gabriel Resources. Tică s-a mutat la Roşia Montană în toamna anului 2013. Între timp și-a întemeiat o familie și are doi copii. În 2020, a candidat ca independent la Primăria Roșia Montană și la Consiliul Local, experiențe pe care vrea să le repete și în 2024.

Proiect turistic blocat de lipsa PUG-ului

Un alt antreprenor local este Adi Petri, care administrează o pensiune. Și acesta susține că principala problemă care blochează dezvoltarea localității este absența planului urbanistic. „Am un proiect în domeniul turismului care este blocat pentru că nu există PUG. Nu se poate acorda autorizație de construcție. Ca să îl pot face, ar trebui să cheltui foarte mulți bani, lucru imposibil. Implicit, sunt blocate toate proiectele care pot fi realizate cu fonduri europene”, spune Adi Petri. Mica lui afacere se susține pentru că se ocupă de turiști, organizează evenimente, tururi ghidate ale zonei, tururi pe bicicletă, oferind astfel mai multe oportunități pentru turistul care ajunge la Roșia Montană. El spune că are o listă întreagă de persoane care ar dori să cumpere case la Roșia, dar nu pot să facă acest lucru pentru că RMGC deține majoritatea locuințelor.

Am văzut că cei de la Gabriel Resources susțineau că nu au bani pentru a plăti cheltuielile de judecată. O soluție ar fi preluarea de către stat a caselor RMGC din Roșia Montană și scoaterea lor la vânzare. Statul și-ar recupera banii, iar localitatea s-ar dezvolta pentru că sunt mulți oameni care doresc să devină proprietari aici.

Protest în timpul procesului de la Washington

Adi a ajuns, în decembrie 2019, și la Washington, unde a susținut cauza comunității locale, inclusiv printr-un protest organizat la sediul Băncii Mondiale, unde se desfășura procesul de arbitraj dintre România și Gabriel Resources. „Nu ne-au lăsat să asistăm la proces. Ne-au dus într-o altă clădire, unde ne-au prezentat o înregistrare cu ceea ce se întâmplase cu mult timp înainte. Chestii total inutile. Atunci mi-am dat seama ce secret e în jurul acestui proces”, a mai spus locuitorul din Roșia.

Adi Petri afirmă că există multe oportunități de finanțare, dovadă fiind faptul că a scris proiecte și a primit bani pentru a organiza patru evenimente mari pe parcursul verii 2024. Este vorba despre un festival al copiilor, în 1-2 iunie, un festival de muzică live, ce va avea loc între 15 și 18 august, un festival de teatru, în perioada 23-25 august, și evenimentul Noaptea Muzeelor, din 31 august. Toate evenimentele vor avea intrarea liberă. Adi Petri a realizat și un site (rosiamontana.eu), unde pot fi obținute informații despre aceste evenimente și unde a adunat toate spațiile de cazare disponibile din Roșia Montană și împrejurimi. Pe site se mai poate afla totul despre atracțiile turistice din localitatea istorică din Munții Apuseni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    dan.reznic 16.03.2024, 11:33

    eu ma bucur ca am castigat procesul....

  • Avatar comentarii

    nasty1 16.03.2024, 12:28

    Statul roman, incompetent, lacom si corupt, este cel mai mare dusman al romanilor cinstiti, care vor sa faca ceva in tara asta.

  • Avatar comentarii

    Tighi 16.03.2024, 13:01

    Ce mai poți spune după toate acestea ?

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 16.03.2024, 16:54

    România tara tuturor posibilităților doar ca.....ai noștri aleși îs de doamne fereste.

  • Avatar comentarii

    Adyspa 16.03.2024, 20:46

    Dupa cel mult 5 ani in care o sa ramana doar ei cu cativa batrani pe acolo o sa vada ce e saracia.orice sac are fund.acolo nimeni nu o sa investeasca in catune,sate fara nici un viitor

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!