REPORTAJ. Apocalipsa roșiilor. Cultivatorii dintr-o localitate renumită pentru calitatea legumelor au ajuns să le vândă pe nimic sau să le arunce la gunoi: „Anul ăsta ne-a frânt de tot!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Comuna Matca din județul Galați este o localitate a legumicultorilor. Asta știu să facă cel mai bine, asta le place și din asta vor să trăiască. Greu de realizat când nu reușesc să-și vândă producțiile de roșii nici cu 1,5 lei pe kg.
Cuprins:
Situată în partea de nord a județului Galați, comuna Matca e renumită pentru legumele sale. În jur de 11.000 de oameni trăiesc aici, la 60 de metri peste nivelul mării, într-o zonă cu terenuri ideale pentru agricultură.
Lângă fiecare casă, vezi un solariu sau mai multe. Solarii mici, medii, mari, solarii vechi sau noi, cu schelet de metal sau de lemn.
Casele arată, unele, ca scoase din cutia unui arhitect progresist. Dar au un aer nelocuit, de expoziție, pentru că proprietarii își petrec vremea mai mult între straturile din sere și grădini. Sunt și multe case bătrânești, care încă poartă pe acoperiș tablă galvanizată, de la combinatul din Galați, din vremurile dinaintea privatizării.
Printre casele aproape lipite de foliile serelor, funcționează numeroase magazine unde se vând cele trebuitoare legumiculturii, de la materiale de construcții la fitosanitare, fertilizatori, semințe, răsaduri, stropitori, instalații de irigare.
Lanțul trofic din piață
Așa cum există localități ale minerilor, ale pescarilor, ale ciobanilor, ale tăietorilor de lemne, Matca e o localitate a legumicultorilor. În jurul vrejurilor de roșii, castraveți, vinete sau dovlecei se împletesc istoriile tuturor familiilor de aici, încă înainte de 1989. Asta știu să facă oamenii de aici cel mai bine, să semene, să răsădească, să planteze, să vegheze cu foc și greblă pe lângă straturi, să stea cu ochii la cer, să nu dea îngheț, furtună, grindină. Apoi să culeagă, să aleagă, să pună în lăzi. Și aici se oprește știința lor.
Programul Tomata, care împlinește anul acesta 6 ani și în care s-au înscris mulți localnici, prespune că legumicultorii români, inclusiv cei din Matca, se pricep și la comerț. Îți dai seama că nu e cazul, dacă faci un tur rapid al pieței en-gros din comună.
În dubițe sau mașini obișnuite, cultivatorii își aduc marfa în cutii de carton, apoi așteaptă, stoici, apariția clienților. Clienții sunt, în general, tineri și exigenți. Pipăie roșiile, le miros, le pun la loc. „1 leu 50 kilul”, îl informează vânzătorul, Cezar, în vârstă de 70 de ani. „1 leu 50 zici?”, se miră cumpărătorul. Pune roșia la loc, după ce a cântărit-o în palmă și se duce să întrebe de preț la următorul portbagaj-tarabă.
„Dacă zic mai mult de 1 leu 50, fug mai repede. Dacă zic 1 leu 50, mă întreabă: da’ nu mai lași? Mai las! Dar o țigară e 2 lei”, râde de necaz bătrânul. Asta a făcut toată viața. A cultivat legume. Anul ăsta, a pus, pe lângă roșii, și castraveți. Producția e bună, dar tot cu 1 leu, 1 leu 50 o să-i dea.
De la producători precum Cezar, distribuitorii iau roșiile și le transportă în piețele din orașe sau le vând prin sate, la prețuri de câteva ori mai mari. „S-au dat acum câteva zile roșiile și cu 80 de bani kilu, și cu 50 de bani”, intervine Viorel, vecin de tarabă cu Cezar.
Așa se întâmplă an de an. Distribuitorii, care nu au pus mâna pe sapă și nici nu și-au băgat nasul în gunoi de grajd, iau la prețuri derizorii munca de jumătate de an a fermierilor. Investesc în transport – dubă și benzină.
Cezar mărturisește că nu-și permite și nici nu se simte în stare să-și ducă marfa în alte piețe, nici măcar până la cel mai apropiat oraș, Tecuci, la 9 kilometri distanță.
Viorel, care are 62 de ani, mărturisește că el a încercat, într-un an, să vândă roșiile prin țară. „Până la Deva am fost și n-am găsit nicăieri intrare. Nu m-au lăsat să vând în piață. Peste tot aveau rețelele lor. Nu am putut intra. M-am întors cu roșiile înapoi. Nu te lasă să vii tu, cu roșiile tale, să le strici prețurile. Ei pun un preț, se înțeleg și nu-l coboară. Nu pot să vin eu, să dau roșiile cu 2 lei 50, când ei le dau cu 10 lei”, oftează omul, la umbra portierei.
3.000 de euro pentru 3 tone de roșii
Resemnarea e aproape palpabilă în piața din Matca. Și în preajma ei. „Anul trecut le-am dat tot așa roșiile, cu 1 leu 50, 2 lei. Dar a fost un pic mai binișor. Anul ăsta ne-a frânt de tot”, spune Cezar.
Anul ăsta sunt alte prețuri, începând de la semințe și terminând cu lemnele folosite pentru încălzirea solariilor. Prin Programul Tomata, un fermier primește 3.000 de euro pentru o suprafață de minimum 1.000 de metri pătrați de plantație.
Cerința este să producă minim 3 kilograme de roșii pe metru pătrat. Adică să producă minimum 3 tone de roșii. Înainte de recoltă, inspectorii de la direcțiile județene pentru agricultură și de la APIA verifică solariile, să vadă dacă a fost îndeplinit planul. Apoi inspectorii pleacă înapoi în birouri, iar producătorii trebuie să se descurce cu valorificarea recoltei, fiecare pe cont propriu.
Când ai pe cine exploata la rândul tău, parcă situația nu e complet ieșită de sub control. Iar în lanțul trofic din Matca există ceva mai jos decât fermierul. Și anume, câinele cu spinarea acordeon, legat să păzească un solariu. O Dacie în curs de dezmembrare îi ține umbră, are la dispoziție o găleată cu apă și niște castraveți, care n-au trecut, probabil, controlul tehnic de calitate.
„Ce mai faci cu 1 leu în ziua de azi?”
„Să ne unim într-o asociație, într-o cooperativă? Nu cred că se poate realiza așa ceva la noi, pentru că nu le convine. Nu-și asumă nimeni asemenea răspundere”, crede Cezar.
„Noi cu cine să ne unim? Că nu mai are nimeni solarii la noi, în sat”, spune Mariana, care și-a adus roșiile la târg venind din Buciumeni, o comună gălățeană aflată la 30 de kilometri de Matca. Femeia a venit împreună cu soțul ei, Nicu, și se declară hotărâtă să stea „până seara, să le dau, să culeg altele”.
Le dă cu 2,5 lei kilogramul. „Am ieșit din solariu, nici n-am apucat să mănânc, nici apă n-am luat în mașină. Dar stau aici până le dau. Le dau, că sunt frumoase. N-au preț cât îs de frumoase! Și cât îs de gustoase! Noi le luăm la mână, când le punem în lăzi. Cele care sunt moi rămân acasă. Ale noastre îs puse cu mâna, nu cu căldarea, în bax. Îi la sigur ce dau la om. Și-aici auzi că 2 lei îi mult. Păi, ce mai faci cu 1 leu, cu 2 leu în ziua de azi? Mașina pleacă de-acasă dacă nu-i pui de 100 de lei motorină? Nu”.
De peste 26 de ani, Mariana și Nicu își câștigă traiul din cultivat legume. „Am avut și afară, în câmp roșii, ardei. De tineri muncim la solarii. Nu-ți vine nimeni să-ți lucreze pe mai puțin de 200 de lei. Muncim noi”.
„N-avem bani de substanțe”
Din cei 3.000 de euro, pe care îi primește prin Programul Tomata, Mariana nu știe dacă acoperă investiția în roșiile din solariu. Doar semințele Dominet și Pekonet, semințe de soiuri productive extratimpurii pentru solarii, au costat în jur de 5.000 de lei.
„Anul trecut am pus Gravitet. Pui sămânță originală, nu pui orice sămânță-n solariu. Că solariul de roșii l-am făcut anul ăsta, am băgat 300 de milioane în el (n.red. - 30.000 de lei). Din vânzarea roșiilor, nu iei nimic. Rămâi cu ăia 3.000 de euro. Îi bagi în motorină și-n substanțe, la alte culturi, că avem și vie, și livadă”, explică femeia de 53 de ani.
Și Viorel admite că nu a avut bani de „substanțe” pentru roșii, doar un sac de fertilizator a pus în primăvară: „Și asta știți cât înseamnă la 10 ari? E ca și cum le-ai da o împărtășanie. Nu avem bani pentru substanțe. Să nu zică nimeni că roșiile noastre sunt pline de chimicale, că n-avem de unde să băgăm chimicale. Mai punem calciu, mraniță, dar atât”.
Oricum, marfa negociată la botul mașinii nu trece prin laboratoare pentru analize. Distribuitorii o dau, la rândul lor, comercianților din piețe și de acolo roșia românească ajunge în sacoșe. În piața din Tecuci, prețul la kilogram variază de la 3 lei, pentru roșii obișnuite, la 10 lei, pentru roșiile crețe.
„Suntem prea mici! E război economic”
Cum s-a ajuns ca prețul tomatelor în en-gros-ul din Matca să coboare și la 0,50 de bani kilogramul, adică 10 lei baxul de 20 de kilograme? „Îi prea multă roșie pusă”, spune Nicu, soțul Marianei. „Au făcut proiectul ăsta numai pe roșii, trebuia să-l facă pe toate culturile, pe vânătă, pe ardei, pe fasole”.
Viorel e adept al protecționismului și susține că Programul Tomata e necesar, dar nu suficient pentru ca roșiile românești să prindă loc în standurile magazinelor. „Să se limiteze importurile de roșii! Nu să se interzică, dar să se limiteze! Dar asta n-o să fie niciodată. Suntem prea mici! E război economic! Nu au interesul alții să ne producem noi roșiile noastre”, comentează fermierul.
Să ai contract cu un distribuitor, consumator, cu o entitate care să-ți preia recolta, odată cu povara valorificării ei de pe umeri, reprezintă visul oricărui fermier din Matca.
„Aș vrea să am contract cu cineva, să o culeg de pe rug și să o dau imediat. Să-mi deie prețul pe ele, măcar un preț ca lumea, nu în râs, în bătaie de joc, ca acuma. Ăștia care ne iau marfa nu-ți dau nici măcar factură la mână. Pentru că ei plătesc un impozit dacă-mi dă factură mie, nu? Păi, și eu? Eu nu plătesc? Am contabil la solariile mele, sunt pe firmă, pe I.F. (n.red. - întreprindere familială)”, spune Mariana.
„Anul trecut am dat pe la depozite, pe aici, pe la intrare. Anul ăsta cred că au contracte, că nu mai primesc. La fabrica de conserve din Tecuci, nu primește, am încercat. Nu iau roșii, doar vinete”.
Înainte de 1989, la fabrica de conserve din Tecuci se vărsa mare parte din producția de legume din Matca. Acum, fabrica s-a privatizat și și-a schimbat furnizorii. „Am auzit că nici nu mai folosesc roșii pentru bulion, folosesc butoiașe de concentrat”, dezvăluie Viorel, care a vrut și el să-și dea marfa acolo.
„Mi-am smuls toate roșiile!”
Ce ar putea face statul român pentru fermierii ca Mariana, Nicu, Cezar, Viorel și tovarășii lor de umilință sub soarele din Matca? „Uite, să facă așa, depozite, să se ducă acolo producătorul direct. Să pună un preț. Centre de colectare. Păi, nu-i așa normal? Cum sunt în alte țări. Acolo muncește omul de drag. Și eu aș munci de drag. Încă dacă ar veni să ne ieie de acasă. Vii, ne-ai luat, ai dat banul și atunci eu îmi caut de treabă”, spune Mariana.
În cutiile în care au fost cândva banane, roșiile Dominet lucesc ca niște podoabe care nu mai sunt la modă. „Ehei, prin 1979, puneam roșii Bizon, din alea cărnoase, dulci, mari cât pumnul! Acum punem soiuri din astea să se facă repede și uite, degeaba se fac repede”, spune Viorel, nostalgic.
În piață vin ultimii încăpățânați din Matca, de fapt. Cei care țin ca roșiile lor, pe care le-au îngrijit timp de 6 luni, le-au văzut înflorind, legând rod și dând în copt, să fie de folos cuiva. Să ajungă salată, suc sau ketchup.
Alți cultivatori au decis că 50 de bani e mai rău decât nimic. „Mi-am smuls toate roșiile, le-am dus la groapa de gunoi. O să văd ce pun în loc. Mulți și-au aruncat roșiile la gunoi, că n-au avut cum să le deie. Din decembrie am muncit la ele, am ținut foc, că știți că a fost frigul ăla din primăvară. Nu pot să le vând cu 50 de bani, cu 80 de bani”, spune Dumitru, un fermier de 73 de ani, ieșit în ușa solariului.
Acum e și vremea dovleceilor și Dumitru îi culege să-i dea fiicei sale, care a venit în vizită de la Galați. Deschide portbagajul, pune legumele grijuliu, ca pe niște bebeluși înfășați, se uită după ceva nori pe cer. „Mi-e că vine furtuna. Au fost niște furtuni și ne-au întors solariile pe dos. Înainte, prelata de solarii era altfel, ținea. Acum punem folie din asta, care nu prea ține. Și căpriorii țineau 9, 10 ani. Acum nu mai e lemn din ăla, se fărâmă repede. Nici căpriorii nu mai sunt ce-au fost!”.
Cimitirul roșiilor din Matca se găsește la vreun kilometru în afara comunei, pe un câmp, lângă un fost canal de irigații. Printre alte gunoaie, pe care un excavator al primăriei le răscolește asiduu, într-o margine, se văd mormanele de roșii, mănunchiuri de vrejuri cu tomate și verzi, și coapte pe ele. O pată de culoare. Nu e roșul din farfurie, e roșul de pe un câmp de bătălie. E scenă din „Miorița” regizată de Tarantino.
În 5 ani, statul român a alocat peste un miliard de lei pentru Programul Tomata, în care s-au înscris peste 100.000 de fermieri, potrivit Ziarului Financiar. În această perioadă, importurile de roșii au crescut cu 30 la sută, potrivit aceleiași surse.
Pentru 2023, programul a primit o finanțare de 263 de milioane de lei. Din cei 22.295 de fermieri înscriși anul acesta, 5.709 sunt din județul Galați, precizează site-ul Ministerului Agriculturii.
asdqaz 16.07.2023, 16:25
trista poveste
Frumosul1 16.07.2023, 16:47
Munca la câmp este grea și bonificațiile Sint mici
1111 16.07.2023, 17:08
De ce nu merge Libertaatea sa-l intrebe pe Ministrul Agricultorii ce face in situatia asta?
laurlaur2180 16.07.2023, 17:36
Și vin smecherii și vând în piețe cu 6-7 lei.
Any0205 16.07.2023, 17:52
Trist