REPORTAJ. Cum au petrecut Paștele voluntarii din Vama Siret în așteptarea refugiaților ucraineni: „Se jertfesc și românii noștri”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În Noaptea Învierii, Lumina Sfântă nu a ajuns în principalul punct de trecere dinspre Ucraina în România: Vama Siret. Aici nu a răsunat slujba, nu s-au vopsit ouă. Pentru că, de sărbătorile pascale, vama a fost aproape pustie. Cu toate astea, voluntari din toate colțurile țării îi așteaptă în continuare pe ucraineni - le pregătesc mâncare, încălzesc corturile din tabăra mobilă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Bucovina și rămân la datorie. Până când? În cuvintele unui călugăr de la Mănăstirea Putna, „până când războiul se va încheia”.
Cuprins:
Sâmbătă dimineața, pe o ploaie măruntă și rece, ajungem în Vama Siret - ultima bucată de pământ românesc înainte de trecerea înspre Ucraina cea măcinată de război. Pe drumul care duce spre Ucraina, de o parte și de cealaltă, stau înșirate corturile voluntarilor veniți din toate colțurile țării.
„Am venit de bunăvoie, nu m-a rugat nimeni”
Sunt pregătiți să ofere, ca de obicei, hrană, apă, cafea, produse de igienă. Suntem în ajunul sărbătorilor pascale, iar vama este populată, în primul rând, de voluntari.
Într-un cort al unei organizații evreiești, Corneliu, care face voluntariat ca ajutor de bucătar, curăță o căpățână de usturoi. Alături de el, bucătarul-șef prepară o fasole cu cârnați.
Corneliu este un tânăr din Rădăuți care, în mod normal, lucrează „la montat de termopane”, ne povestește. A venit însă ca voluntar aici de la începutul războiului. Își va petrece Paștele alături de colegii lui din cortul evreiesc.
În bucătărie lucrează, în general, în jur de trei-patru persoane. Corneliu a muncit multă vreme ca voluntar în cursul nopții, iar acum, pentru că este liber de Paște, a decis să vină și ziua la vamă.
„Nu m-a rugat nimeni să vin aici ca voluntar, am venit de bunăvoie, așa am vrut eu”, spune el.
Îl întrebăm dacă, la bucătărie, au de gând să pregătească ceva special pentru Paști - ouă roșii, de pildă?
Corneliu se rotește spre șeful lui și întreabă, la rându-i: „Auzi, mai facem ouă roșii?”.
„Nu”, sosește, scurt, răspunsul.
Corneliu ne explică: „Nu e cort cu specific”.
„Dacă veneați aseară, am sărbătorit Sabatul. Am pregătit pește, a fost frumos”.
Se întoarce și culege încă o căpățână de usturoi pe care o pregătește pentru curățat, la îndemnul șefului lui. În cortul lor miroase a fasole și a cafea. Corneliu spune că îi place să fie ajutor de bucătar, s-a obișnuit la bucătărie, iar în ziua de Paște urmează să revină.
Ceva mai încolo, lângă cortul evreiesc, se află corturile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Bucovina.
O parte s-a întors în Ucraina, dar vor reveni după Paști, în România
Aici, căpitanul Alin Găleată, ofițer de presă, ne întâmpină cu zâmbetul pe buze. Remarcă și el că, în Sâmbăta Mare, în vamă este pustiu, dar spune că vineri situația era cu totul alta.
„Ieri au fost foarte mulți, era coadă în zona asta de întoarcere în Ucraina. Suntem pregătiți, rămânem în dispozitiv, în aceeași formație pe care o avem zi de zi în caz că se vor întoarce după sărbători. Probabil se întorc doar pentru sărbători, după care vor reveni în România. Mai ales cei care au plecat din taberele mobile. Jumătate din tabăra mobilă de la Rădăuți au plecat pentru perioada sărbătorilor în Ucraina. Parte din ei trec zilnic frontiera pentru a face cumpărături și se întorc în aceeași zi.”
Căpitanul confirmă că cei de la ISU vor petrece Paștele în vamă.
„Colegii mei vor rămâne și vor fi în permanență în așteptare”, arată el.
„Mergem unde om vedea”
Ceva mai departe, un călugăr așteaptă, așteaptă, așezat pe un scaun, trecerea vreunui refugiat ucrainean. Servește la corturile Arhiepiscopiei Rădăuților și vine de la Mănăstirea Putna, „sus, în deal”.
Ne povestește că a venit aici de la începutul războiului și, atât el, cât și ceilalți călugări fac cu schimbul. Sunt refugiați la mănăstire, ne spune, și petrec Paștele alături de ei.
În timp ce vorbim, o femeie cu trei copii trece frontiera cu o mașină albă care se oprește în dreptul nostru. Copiii fac semn cu mâna și îi cer călugărului niște dulciuri. Entuziasmat, el le varsă în poală cornuri și napolitane cu nemiluita, “ca să aibă ce mânca pe drum”. Încurajați de o asemenea primire, copiii mai cer - mai vor câte ceva. Bucuros, călugărul le mai oferă câteva produse, în timp ce mama zâmbește, cu ochii plini de lacrimi.
Ne spune, într-o română cu accent, că au venit să petreacă Paștele în România și că provin din Cernăuți.
„Au spus unul la altul, așa se aude, că în noaptea de Paște o să fie ceva grav. Mi-era că o să fie probleme, că noi suntem lângă aeroport, la patru kilometri. Avem neamuri în România, dar nu mergem la ei. Mergem pe drum, unde om vedea. Nu am făcut amu planuri de Paște, așteptăm să vie dimineața și să fie liniște în noaptea asta. Nu stăm mult în România, vrem să venim acasă înapoi, dar ne culcăm cu grijă și ne sculăm cu grijă.
Prima zi ca voluntari, chiar de Paști: „Așa a rânduit Dumnezeu”
Duminică, în ziua Paștelui, la orele prânzului, vama este în continuare pustie.
Singurul stand unde se servesc ouă roșii, pască și cozonac este cel al Arhiepiscopiei. Aici, doi tineri, un băiat pe nume Alexandru și o fată pe nume Iustina, trăiesc prima lor zi ca voluntari.
Spun că părintele lor duhovnic i-a îndrumat „să facă ascultare” și s-a nimerit să fie nevoie de prezența lor chiar în ziua de Paști.
Sunt sfioși și încearcă să ocolească aparatul de fotografiat. „Noi suntem mici”, spun ei.
Alexandru ne povestește că, până la orele prânzului, n-au văzut picior de refugiat. Deși, arată el, s-au pregătit cu ouă roșii aduse de la Mănăstirea Păltiniș, cozonac, pască.
„Noi am așteptat cu oușor, cu pască, le-am servit câte un sandviș, dar nu prea au venit. Mai mult au trecut jandarmi și pompieri. Cine a avut nevoie de noi, cu toată dragostea”, spune Alexandru, care este cel mai vorbăreț dintre cei doi.
Când îi întrebăm cum li se pare că prima lor zi ca voluntari s-a nimerit să pice chiar în Duminica Paștelui, Alexandru răspunde, simplu: „Așa a rânduit Dumnezeu.”
Apoi, continuă:
„E mare lucru să-ți pui sufletul pentru aproapele și, mai ales când ești în ascultare, e mare lucru.”
Un pompier vine să le ceară o sticlă cu apă. E însetat, le spune. Alexandru și Iustina îi oferă apa și ne explică: „Se jertfesc și românii noștri. De un pahar de apă oricine are nevoie. Dacă Dumnezeu a dat, dăm și noi mai departe”.
