Ileana Cunniffe Băiescu are 39 de ani și s-a născut într-o familie cu zece copii din satul Lipănescu, comuna buzoiană Scutelnici. De-a dreptul impresionantă, viața buzoiencei poate fi lesne izvor de inspirație pentru romancieri sau scenariști, prin experiențele și trăirile sale.

„Pierderea unui frate este extrem de dificilă, dar șase frați deodată?!”

Cu sufletul frânt, femeia povestește că din cauza sărăciei lucii în care a trăit, după Revoluție, șase dintre fraţii ei mai mici au fost daţi spre adopție, aceștia ajungând în patru familii diferite din străinătate.

buzau 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

”Provin dintr-o familie cu o situație mai dificilă, iar părinții mei au fost nevoiți, din această cauză, să facă sacrificiul de a da spre adopție șase dintre copii. În vara anului ’90, urma să trec clasa a șaptea, însă în vara aceea mătușa mea de la Câmpina a venit la ai mei și m-a cerut să petrec vacanța la ei. A fost o vacanță frumoasă, am fost cu ei la mare, a fost minunat până când m-au adus înapoi cu o zi înainte de începerea noului an școlar. Când am ajuns însă acasă, șase dintre frații mei nu mai erau. Fuseseră dați spre adopție. Aveam mâinile pline cu cadouri pentru ei, de la Câmpina. Toată vara strânsesem câte ceva să le aduc lor, iar ei nu mai erau. A fost un șoc pentru mine, mai ales că eu nu am putut să-mi iau rămas bun, să le fiu alături, să-i văd pentru ultima dată, să îi rog pe părinţii lor să le spună mereu despre noi, cei rămași în urmă, şi să aibă mare grijă de ei; voiam să ştie că nu a fost dorinţa mea să ne despărţim şi că îi voi iubi întotdeauna”, povestește extrem de emoționantă buzoianca.

La scurt timp, a aflat că doi dintre frații săi, cei mai mici, fuseseră dați în Irlanda, ceilalți doi unei alte familii tot acolo, dar dintr-un alt județ, unul în Anglia și unul în America. A fost un șoc pe care mărturisește că nu-l va uita niciodată.

„Nu pot descrie exact în cuvinte, parcă cerul a picat pe mine, parcă viața s-a sfârșit în acel moment, nimic nu mai părea normal sau real, pot spune un adevărat coşmar, din care aş fi dat orice să mă trezesc, o pierdere foarte mare care durea imens, o pierdere care mă marca o viață întreagă. Pierderea unui frate este extrem de dificilă, dar șase frați deodată?!”, spune cu vocea gâtuită femeia.

Ileana povestește că teama ei cea mai mare a fost că frații ar fi putut fi folosiți pentru experimente medicale ori pentru a le lua organele, așa cum spuneau oamenii locului la acea vreme: ”Am pierdut șase frați, dar și mai greu a fost că am crezut că i-am pierdut în mâinile unei sorți foarte crunte. Nu cred că cineva vreodată a simţit sau a înțeles cu adevărat cât m-a afectat despărțirea de ei, pentru mine fraţii erau totul. Deși aveam numai 13 ani, le-am fost ca o mamă de la o vârstă foarte fragedă, i-am îngrijit, hrănit, spălat și am împărţit cu ei tot ce aveam şi ce nu aveam. Erau familia mea, chiar dacă foarte săraci, eram împreună, acelea au fost cu adevărat cele mai frumoase amintiri din copilărie”.

„Câtă durere în suflet am purtat de-a lungul anilor…”

Șocată de vestea că și-a pierdut frățiorii mai mici, cu revolta specifică vârstei adolescentine, dar mai presus de toate cu teama că cei dragi, plămădiți din același sânge cu ea, vor fi chinuiți prin cine știe ce lumi străine, Ileana a decis să plece din familie, în aceeași zi când a revenit de la Câmpina și a descoperit casa aproape goală. A avut tot timpul sprijinul mătușii de la Câmpina, care i-a înțeles drama și care a ales să-i fie aproape în cea mai grea perioadă din viața sa.

::placeholdeR–>

La scurt timp după începerea scolii, mătușa ei a mers la Primăria din Scutelnici, comuna sa natală, să ia un act pentru a o înscrie la școala din Câmpina, iar acolo a aflat că una din familiile în care erau doi dintre frații săi adoptați lăsase adresa din Irlanda pentru situația în care părinții sau rudele vor vrea să știe ce se întâmplă cu micuții.