REPORTAJ: De la gustul amar al sărăciei și pierderea fraților la bucuria pentru zâmbetele copiilor pe care îi ajută
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O viață ca un scenariu de film și chiar mai mult de-atât. Un suflet românesc, plecat de 21 de ani la mii de kilometri, care tânjește încă la locurile natale, la tradițiile autentice, la tot ce înseamnă viața de român. Ileana Cunnife Băiescu este o româncă stabilită în Irlanda. A trăit vremuri foarte grele în familia sa nevoiașă dintr-un mic sat din județul Buzău, de unde a plecat la 18 ani. Greutățile care i-au marcat copilăria au făcut-o ceea ce este astăzi: un om care nu și-a uitat originile și pentru care marea bucurie sufletească este să-i ajute pe copiii cu mai puţin noroc. De câțiva ani, grație eforturilor Ilenei, la copiii din comuna buzoiană Scutelnici ajunge negreșit Moș Crăciun din Irlanda.
Cuprins:
- "Pierderea unui frate este extrem de dificilă, dar șase frați deodată?!”
- "Câtă durere în suflet am purtat de-a lungul anilor..."
- Începutul unei povești cu final fericit
- Când mi-am întâlnit frații am fost în al nouălea cer
- A înființat o pagină de Facebook pentru găsirea copiilor dați spre adopție
- A ales să nu stea deoparte, ci să se implice pentru cei rămași acasă, la Scutelnici
Ileana Cunniffe Băiescu are 39 de ani și s-a născut într-o familie cu zece copii din satul Lipănescu, comuna buzoiană Scutelnici. De-a dreptul impresionantă, viața buzoiencei poate fi lesne izvor de inspirație pentru romancieri sau scenariști, prin experiențele și trăirile sale.
"Pierderea unui frate este extrem de dificilă, dar șase frați deodată?!”
Cu sufletul frânt, femeia povestește că din cauza sărăciei lucii în care a trăit, după Revoluție, șase dintre fraţii ei mai mici au fost daţi spre adopție, aceștia ajungând în patru familii diferite din străinătate.
”Provin dintr-o familie cu o situație mai dificilă, iar părinții mei au fost nevoiți, din această cauză, să facă sacrificiul de a da spre adopție șase dintre copii. În vara anului '90, urma să trec clasa a șaptea, însă în vara aceea mătușa mea de la Câmpina a venit la ai mei și m-a cerut să petrec vacanța la ei. A fost o vacanță frumoasă, am fost cu ei la mare, a fost minunat până când m-au adus înapoi cu o zi înainte de începerea noului an școlar. Când am ajuns însă acasă, șase dintre frații mei nu mai erau. Fuseseră dați spre adopție. Aveam mâinile pline cu cadouri pentru ei, de la Câmpina. Toată vara strânsesem câte ceva să le aduc lor, iar ei nu mai erau. A fost un șoc pentru mine, mai ales că eu nu am putut să-mi iau rămas bun, să le fiu alături, să-i văd pentru ultima dată, să îi rog pe părinţii lor să le spună mereu despre noi, cei rămași în urmă, şi să aibă mare grijă de ei; voiam să ştie că nu a fost dorinţa mea să ne despărţim şi că îi voi iubi întotdeauna”, povestește extrem de emoționantă buzoianca.
La scurt timp, a aflat că doi dintre frații săi, cei mai mici, fuseseră dați în Irlanda, ceilalți doi unei alte familii tot acolo, dar dintr-un alt județ, unul în Anglia și unul în America. A fost un șoc pe care mărturisește că nu-l va uita niciodată.
"Nu pot descrie exact în cuvinte, parcă cerul a picat pe mine, parcă viața s-a sfârșit în acel moment, nimic nu mai părea normal sau real, pot spune un adevărat coşmar, din care aş fi dat orice să mă trezesc, o pierdere foarte mare care durea imens, o pierdere care mă marca o viață întreagă. Pierderea unui frate este extrem de dificilă, dar șase frați deodată?!”, spune cu vocea gâtuită femeia.
Ileana povestește că teama ei cea mai mare a fost că frații ar fi putut fi folosiți pentru experimente medicale ori pentru a le lua organele, așa cum spuneau oamenii locului la acea vreme: ”Am pierdut șase frați, dar și mai greu a fost că am crezut că i-am pierdut în mâinile unei sorți foarte crunte. Nu cred că cineva vreodată a simţit sau a înțeles cu adevărat cât m-a afectat despărțirea de ei, pentru mine fraţii erau totul. Deși aveam numai 13 ani, le-am fost ca o mamă de la o vârstă foarte fragedă, i-am îngrijit, hrănit, spălat și am împărţit cu ei tot ce aveam şi ce nu aveam. Erau familia mea, chiar dacă foarte săraci, eram împreună, acelea au fost cu adevărat cele mai frumoase amintiri din copilărie”.
"Câtă durere în suflet am purtat de-a lungul anilor..."
Șocată de vestea că și-a pierdut frățiorii mai mici, cu revolta specifică vârstei adolescentine, dar mai presus de toate cu teama că cei dragi, plămădiți din același sânge cu ea, vor fi chinuiți prin cine știe ce lumi străine, Ileana a decis să plece din familie, în aceeași zi când a revenit de la Câmpina și a descoperit casa aproape goală. A avut tot timpul sprijinul mătușii de la Câmpina, care i-a înțeles drama și care a ales să-i fie aproape în cea mai grea perioadă din viața sa.
”Am plecat la Câmpina lăsând acasă doi frați și un copil care nu era încă născut, mama era însărcinată. Câtă durere în suflet am purtat de-a lungul anilor, neştiind unde şi cum sunt fraţii, dacă sunt în viaţă, dacă sunt bine...Am făcut clasele a șaptea și a opta și apoi liceul la Câmpina. Eram foarte speriată. Încadrarea în noua viaţă la Câmpina nu a fost uşoară, de fapt nu cred că vreodată am reuşit să fiu un copil de rând cu toți ceilalți. Șocul nu a trecut niciodată”, spune românca.
La scurt timp după începerea scolii, mătușa ei a mers la Primăria din Scutelnici, comuna sa natală, să ia un act pentru a o înscrie la școala din Câmpina, iar acolo a aflat că una din familiile în care erau doi dintre frații săi adoptați lăsase adresa din Irlanda pentru situația în care părinții sau rudele vor vrea să știe ce se întâmplă cu micuții.
"Mătușa mea mi-a adus această informație. Obținusem o speranţă, o mică rază de soare, că poate totuşi rugăciunile mele au fost auzite. Am început să învăț engleza pentru că mă gândeam la momentul în care îi vor reîntâlni să pot comunica cu ei. Le-am scris doi ani la rând, fără să primesc vreun răspuns”, povestește Ileana.
Începutul unei povești cu final fericit
Totul până într-o zi când la ușă a ciocănit un polițist. Mătușa Ilenei credea că s-a întâmplat ceva rău, însă avea să fie începutul unei povești cu final fericit.
”Într-o seară eram în bucătărie, curățam cartofi și a venit un polițist la ușă, mă căuta pe mine. Mătușa s-a speriat, credea că s-a întâmplat ceva cu mine pentru că nu aveam mutație. Dar de fapt era familia din Irlanda căreia îi scrisesem de vreo 20 de ori în ultimii doi ani fără să primesc vreun răspuns. Era mama adoptivă a celor doi frați mai mici și sora ei. Abia am putut crede, parcă eram într-un vis! Aşa de multe emoții și bucurie, pluteam!!”, povestește Ileana.
Le-a îmbrăţișat pe femei cu toată puterea ei. Emoții au avut însă și ele, şi-au cerut scuze că nu i-au răspuns în tot acest timp, nefiind siguri că există cu adevărat. Nu au ştiut nimic de ea, iar scrisorile sale nu le-au convins în totalitate că spune adevărul, că este sora cea mare a copiilor lor adoptați.
"Orele petrecute împreună în acea seară au fost magice, de necrezut. După doi ani grei, acum ştiam despre doi dintre fraţii mei adoptaţi. Apoi mi-au arătat nişte poze în care i-am văzut şi pe ceilalţi doi fraţi adoptaţi, acolo, în Irlanda. O schimbare de situaţie incredibilă, după doi ani am găsit patru frați! Cu siguranță, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. A fost o ușurare enormă să știu că sunt bine, că sunt în viaţă şi că au o familie aşa de minunată. A doua zi, au cerut acceptul să merg cu ele într-un sejur în țară”, își deapănă Ileana incredibila poveste.
Când mi-am întâlnit frații am fost în al nouălea cer
Reîntoarsă la Câmpina, a urmat o perioadă în care Ileana și-a văzut de carte. Avea promisiunea că dacă va fi fată cuminte și va învăța, la 18 ani va fi luată în Irlanda să-și petreacă vacanța acolo, în sânul familiei adoptive a fraților săi și alături de aceștia.
”Când mi-am întâlnit frații a fost foarte emoționant, mi-a venit inima la loc şi am simţit o imensă uşurare sufletească, eram în al nouălea cer! Dar ca să fie familia completă, mai trebuia să-i găsesc şi pe ceilalţi doi fraţi, Victor din America și Tania din Anglia. În 2008, mi-am găsit sora în Manchester, iar abia în martie 2016 urma să dau de urma celui înfiat în Statele Unite, care de fapt și el se mutase în Anglia la câţiva ani de la adopţie. Ambii copii au locuit la mai puţin de o oră şi jumătate distanţă unul de altul în ultimii 20 de ani”, povestește Ileana.
A înființat o pagină de Facebook pentru găsirea copiilor dați spre adopție
Pentru a-l găsi pe Victor, Ileana a înființat în urmă cu trei ani pagina de Facebook "The Never forgotten Romanian Children" - "Copiii niciodată uitați ai României".
"A fost o pagină realizată de mine pentru a-mi găsi fratele, dar încet-încet în timpul căutărilor sute de tineri au ajuns să îmi ceară să-i ajut să-și caute familiile din România”, povestește Ileana.
Românca povesteşte că în aproape trei ani de activitate pe pagina de internet creată au fost înregistrate peste 1.000 de cereri de căutări de familii, dintre care 250 de familii sau rude din România care sunt în căutarea copiilor dați spre adoptie. Până în prezent, voluntarii paginii de comunitate Facebook au ajutat la găsirea a peste 400 de familii pentru copiii adoptaţi.
Acum, Ileana este la rândul ei mamă. Este căsătorită cu un irlandez, au împreună cinci copii, dar Ileana îi are alături și pe multi dintre frații ei, majoritatea stabiliți în Irlanda, precum și pe mama lor. Este ceea ce și-a dorit mai presus de orice românca, pentru care familia este sfântă, la fel și pământul românesc de care îi este un dor ce-o arde.
”Am reușit să-i aduc aici, în Irlanda, și pe frații care mi-au rămas în România, trei băieţi, suntem bine stabiliți aici. Apoi am adus-o şi pe mama noastră. Avem o viață frumoasă, suntem cu toții diferiți în felurile noastre, dar cu sufletele asa de împăcate că ne-am regăsit, că știm unii de alţii. Suntem foarte recunoscători bunului Dumnezeu că a avut grijă de noi toți, că ne-a oferit familia înapoi, dar și o viață la care nici nu visam", spune Ileana.
Ea mărturisește cu emoție că o parte din ea a rămas la Scutelnici. Nu a fost visul ei să plece din sânul familiei sale, nu a vrut ca familia ei să se destrame, nu credea că acest lucru este posibil. Pentru ea, familia era si este totul.
"Locul de unde venim este cel mai sfânt pentru mine și pentru că am fost nevoită să-l părăsesc am suferit foarte mult”, povestește Ileana care se destăinuie, spunând că-i e atât de dor de tot ce înseamnă sărbătorile în neamul românesc.
A ales să nu stea deoparte, ci să se implice pentru cei rămași acasă, la Scutelnici
Cu o viață împlinită, un trai decent și o familie întregită și frumoasă, Ileana Cunniffe Băiescu a ales să nu stea deoparte, ci să se implice pentru cei rămași acasă, la Scutelnici. De câțiva ani încoace, prin eforturile buzoiencei adoptate în Irlanda şi graţie fundaţiei ROAD OF Hope din Irlanda, în satul Lipănescu și în comuna Scutelnici, Moș Crăciun ajunge aici, de departe, nu cu sania trasă de reni, ci cu TIR-ul. E plin de daruri pentru cei mici, dar și pentru familiile nevoiașe, care cu greu reușesc să se descurce într-un colț uitat de restul lumii. Daruri minunate au fost direcţionate însă şi altor familii nevoiaşe din Bacău, Cluj şi Mureş.
”La început, am avut o singură dorință, de a-mi găsi frații. Pe parcurs, am realizat cât de important este să iau parte la diferite acțiuni pentru copiii din România și cei adoptaţi în străinătate, să le dau o mână de ajutor. Numai eu ştiu câţi oameni cu suflet mare m-au ajutat să fiu acolo unde sunt astăzi, nu mai zic de restul familiei mele. Colaborarea mea cu fundația dnei Fiona Kelly, Road of Hope este de trei ani și împreună avem mai multe planuri pentru viior. Fundaţia a făcut aceste pachete, iar eu am organizat ca ele să ajungă la copiii din Scutelnici, la copiii prietenilor rămași în urmă, dar și pentru câteva din familiile mai nevoiașe din satul meu", spune românca.
Iar Ileana mai are o dorință: aceea de a construi pentru copiii din Scutelnici un loc de joacă cum nu au mai văzut. Cu ajutorul oamenilor de bine pe care îi cunoaște, ea a reușit să strângă 3.500 de euro, însă este doar o treime din ce e nevoie pentru a ridica locul de joacă la care visează. Primăria Scutelnici a identificat deja terenul pe care va fi amenajat locul de joacă cu leagăne și tobogane și tot ce mai visează copilașii pentru un loc doar al lor, iar Ileana speră ca în toamna lui 2018, cel mai târziu, acest spațiu să fie gata, pregătit pentru toți micuții din comuna sa natală. Locul de joacă pe care buzoianca vrea să-l ofere cadou comunității din care provine este în plan ca fiind unul foarte modern cu diverse dotări, de la tiroliană, carusel, oglindă care distorsionează, leagăne, căsuțe, diverse ansambluri de joacă.
”E o dorință foarte mare a mea de a construi acest loc de joacă pentru copiii de la Scutelnici și-l voi face. Sper ca în vara anului viitor sau poate la toamnă să fie gata. E un teren mare identificat de Primărie. Acolo sunt copiii prietenilor mei din copilărie și am o mare dorință de a face acest loc de joacă pentru ei”, spune românca.
Modestă și nevrând să vorbească prea mult despre ea, Ileana Cunniffe Băiescu ar trebui să fie un model pentru noi toți. Deși împlinită departe de țară, cu cinci copilași care o solicită destul de mult, românca nu și-a uitat nicio clipă originile și, mai presus de orice, oamenii pe care i-a lăsat în urmă, oameni pentru care an de an găsește timpul și resursele pentru a le aduce o bucurie de sărbători.
”Oricând aș putea obține cetățenia irlandeză, ar fi foarte ușor să fac asta. Însă nu sunt pregătită să o fac și nu cred că o voi face vreodată. Aș simți că aș rupe relația pe care o am cu originile mele, aș simți că nu mai sunt eu, ceva s-ar rupe în mine. Pentru mine, acasă e încă la Scutelnici, în satul meu, la Lipănescu, deși nimic din ce a fost nu mai e acolo”, conchide Ileana Cunnifee Băiescu.
Citește și: Visul doctorului Adrian Crăciun, salvatorul copiilor născuți prematur la Maternitatea Cantacuzino: multe fotografii la panoul de ”absolvenți”
