REPORTAJ/Harababura din educație lovește în zonele izolate și sărace. „Ni s-a propus să nu încasăm salariul, prin rotaţie, o lună”

Comentează
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a realizat un sondaj în rândul angajaţilor din învățământ privind acordarea voucherelor de vacanţă şi bugetul alocat pentru concediu. Rezultatele arată că cei mai mulţi au alocat maximum 2.000 de lei pentru cheltuielile aferente concediului din vara acestui an.

Mii de dascăli din întreaga ţară se tem, în aceste zile, că vor rămâne pe drumuri după ce inspectoratele şcolare vor comasa clase sau chiar vor desfiinţa şcoli şi grădiniţe. Harabubura este întreţinută de faptul că mai-marii Ministerului Educaţiei sau ai inspectoratelor şcolare nu explică concret cum ar urma să se restructureze unităţile de învăţământ. Grav este că decizia va lovi acolo unde este mai mare nevoie de învăţământ: în zonele rurale izolate şi sărace, unde gradul de abandon şi eşec şcolar este foarte ridicat. Este și cazul unei școli din zona Munţilor Apuseni, unde s-a pus chiar problema ca profesorii să-şi încaseze salariul prin rotaţie.

Mii de dascăli speriaţi că şi-ar putea pierde locul de muncă

Mii de dascăli din întreaga ţară sunt speriaţi de posibilitatea pierderii locului de muncă din cauza comasării unor clase sau chiar desfiinţării unor şcoli şi grădiniţe. Opoziţia, prin vocea liberalilor, a aruncat public informaţia potrivit căreia peste 1.000 de şcoli şi grădiniţe din întreaga ţară ar putea fi desfiinţate şi mii de norme didactice s-ar reduce ceea ce ar însemna că câteva mii de dascăli ar putea să îşi piardă slujbele.

Deputatul PNL de Alba Florin Roman spune că la nivel naţional, prin inspectoratele şcolare, s-au început o serie de “presiuni” asupra directorilor de şcoli pentru a reduce cheltuielile.

“Ministrul Liviu Pop, zis “Genunche” închide şi comasează circa 1.000 de scoli şi grădiniţe! Vom avea școli închise şi clase cu 40 de copii, iar mii de norme didactice şi personal auxiliar dispar! Adică se pierd slujbe!”, spune Roman.

Roman susţine că de când PNL a ieşit public cu acest subiect a primit numeroase semnale de la profesori şi directori de şcoli din întreaga ţară privind intenţiile de comasare a unor clase sau chiar desfiinţarea unor şcoli şi grădiniţe.

“Situaţia este foarte gravă şi din păcate oamenii se tem să vorbească. Se tem pentru locul lor de muncă”, mai spune parlamentarul.

Salariul încasat prin rotaţie pentru a nu-şi pierde postul

Decizia de desfiinţare a unor şcoli sau grădiniţe va lovi acolo unde este mai mare nevoie de învăţământ: în zonele rurale izolate şi sărace, unde gradul de abandon şi eşec şcolar este ridicat. Din cauză că numărul de elevi este redus, multe şcoli din sate cu populaţie îmbătrânită sunt considerate ca fiind nerentabile financiar.

Este și cazul unor şcoli din Munţii Apuseni, unde directorii vorbesc deja cu cadrele didactice despre planuri de restructurare şi reducere a costurilor.

Un dascăl dintr-o comună din zona Munţilor Apuseni, din judeţul Alba, susţine, sub protecția anonimatului, că printre soluţiile dezbătute la ultima întâlnire cu conducerea şcolii în care lucrează s-a pus chiar problema de a-şi încasa salariul prin rotaţie.

“Am avut o şedinţă şi o discuţie privind reducerea cheltuielilor şcolii şi ni s-a spus că soluţiile ar fi reducerea de personal, reducerea salariului cu 20% sau ca fiecare dintre noi să nu încasăm salariul, prin rotaţie, o lună”, spune dascălul care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Zeci de şcoli şi grădiniţe ar putea fi desfiinţate în judeţul Alba

Deputatul Florin Roman dă ca exemplu judeţul Alba, de unde susţine că are documente privind comasarea unor clase sau închiderea unor şcoli şi grădiniţe.

Roman susţine că numai la nivelul acestui judeţ ar urma să se închidă zeci de şcoli şi grădiniţe în acest an.

“Un material de lucru de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba în posesia căruia am intrat confirmă că mai multe unități de învățământ din județ nu au un plan de școlarizare și vor fi închise în 2018. Iată și câteva exemple: trei școli primare din Zlatna (Școala primară Galați, Școala primară Almașu de Mijloc, Școala primară nr. 2 Almaș), Grădinița cu program normal Laz din localitatea Sebeș, Grădinița cu program normal Ocoale din localitatea Câmpeni sau Școala primară Valea Morii din localitatea Câmpeni. Iar acestea reprezintă doar o mică parte!”, spune Roman.

El afirmă că la nivelul ministerului s-a decis să fie închise școlile fără consultarea primarilor şi acest lucru rezultă din decizia Inspectoratelor Școlare Județene de a elibera la sfârșitul anului trecut avizele conforme în vederea organizării unităților de învățământ pentru anul școlar 2018 - 2019, asta deși în consiliile locale s-a discutat această problemă în luna ianuarie.

“Din păcate, aceasta este realitatea, iar ministrul ”genunche” refuză să admită că, prin reducerea de costuri, încearcă să se încadreze în bugetul insuficient pentru a acoperi creșterile salariale promise profesorilor în acest an. Iar incapacitatea sa de a găsi noi resurse a condus la o reducere de costuri prin închideri totale, parțiale sau comasări de școli”, mai spune deputatul PNL.

Părinţii vor să organizeze proteste nemulţumiţi de desfiinţarea unei grădiniţe

Posibila desfiinţare a unor şcoli sau grădiniţe din judeţul Alba nemulţumeşte şi părinţii, iar în unele cazuri aceştia doresc să organizeze proteste.

La Galda de Sus, grădiniţa ar urma să fie desfiinţată din acest an din cauza numărului mic de elevi, iar vestea i-a făcut pe părinţi să se gândească să organizeze un protest la Alba Iulia.

“Situaţia este cât se poate de reală. Am fost chemaţi la şedinţă de către directoarea Şcolii Generale din Galda de Jos, care ne-a adus la cunoştinţă faptul că grădiniţa urmează să fie desfiinţată. Aceasta ne-a comunicat faptul că doamna Dărămuş Marcela (inspectorul şcolar general - n.r.) a pus presiune pe directorii de şcoli că în cazul în care nu vor desfiinţa unităţile vor fi destituiţi (…). Pe această cale vă aduc la cunoştinţă că mă voi ocupa personal de organizarea unui miting cu părinţii din localitatea Galda de Sus”, spune părintele unui copil care frecventează grădiniţa din Garda de Sus.

În replică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba recunoaşte că se face o analiză la nivelul judeţului privind rentabilitatea unor şcoli, dar susţine că nu se va desfiinţa nicio şcolală care funcţionează legal.

„Nu i s-a cerut niciunui director să închidă şcoli sau să concedieze pe cineva. S-a discutat doar respectarea Legii Educaţiei Naţionale, promovată în anul 2011 de un guvern liberal şi care impune un număr minim de elevi într-o clasă pentru ca aceasta să poată funcţiona şi un cost standard per elev, în care unităţile şcolare trebuie să se încadreze. S-a pus în vedere doar eficientizarea cheltuirii banului public prin stoparea risipei şi a unor cheltuieli care nu se justifică, în primul rând din punct de vedere didactic. Nimeni nu poate desfiinţa o şcoală dacă aceasta se încadrează în cerinţele legii. Doar lipsa elevilor poate atrage după sine închiderea unei unităţi şcolare, nemaiexistând obiectul muncii”, afirmă inspectorul şcolar general al judeţului Alba, Marcela Dărămuş.

PNL cere retragerea ministrului Liviu Pop din viitorul Guvern

Situaţia din educaţie este tot mai tensionată, iar PNL a cerut public, marţi, retragerea ministrului Educaţiei Liviu Pop din Guvern.

„PNL solicită coaliției de guvernare să-l retragă pe Liviu Pop din funcția de ministru al Educației, un ministru care s-a compromis total atât în fața opiniei publice, cât și în fața oamenilor din sistemul educațional”, spune deputatul Florin Roman, care este şi secretar general al PNL.

Liberalul i-a solicitat, totodată, public ministrului Educaţiei să prezinte public studiul de impact privind desfiinţarea unor unităţi de învăţământ la nivel naţional, dar și situația fondurilor destinate acoperirii integrale a salariilor angajaților din învățământ.

“Îi solicit, încă o dată, ministrului ”genunche” să prezinte public studiul de impact care a stat la baza deciziei de a face presiuni politice pentru desființarea a circa 1000 de unități de învățământ la nivel național, precum și situația fondurilor destinate acoperirii integrale a salariilor angajaților din învățământ, pentru anul școlar în curs, cu creșterile promise”, mai spune Roman.

Citește și: GALERIE FOTO | Drumul pe care nu-l deszăpezeşte nimeni, niciodată. Zăpada bătătorită și înghețată dispare doar primăvara

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!