REPORTAJ. În timp ce șefii spitalului din Urziceni acuză „reacții emoționale”, rudele pacienților așteaptă să li se facă dreptate: „E locul cel mai bun să faci moarte de om, că nu te știe nimeni!”

 16 comentarii
Arhiva foto

Mama de 24 de ani, care a născut o fetiță pe pavajul din fața spitalului din Urziceni, și-a adus, miercuri, bebelușul acasă. Tot miercuri, bărbatul de 32 de ani care a fost consultat 10 minute la același spital a fost înmormântat în Fierbinți-Târg.

Au fost amândoi pacienți pe aceeași gardă, la același spital. O viață nouă a apărut, o viață s-a stins, iar spitalul n-a contat în aceste istorii omenești decât ca un fundal indiferent în cel mai bun caz.

Bunica fetiței născute pe ciment a cumpărat un trusou pentru bebeluș și ni-l arată bucuroasă. Papucei brodați cu fir auriu și panglici satinate, costumaș și căciuliță. Femeia are șapte copii, trei fete și patru băieți, și locuiește cu o parte din familia extinsă într-o casă din satul Bărbulești, la 4 kilometri de Urziceni. Fiica ei de 24 de ani mai are, pe lângă fetița adusă acum pe lume, încă doi copii.

Casa în care locuiesc nu este nici impunătoare, precum vilele vecinilor, nici bătrânească. E potrivită ca mărime, iar pe tabla acoperișului s-a adunat la umbră un stol de porumbei. În curtea cu iarbă tunsă sunt jucării, iar gardul înalt, cu stâlpi de beton, nu are poartă.

„Nu mă auzea nimeni, ziceai că e părăsit”

„Am fost la doctor cu fata și cât a fost gravidă. Totul ieșea bine, la control. În noaptea aia, când au început durerile nașterii, ne-am repezit la mașină, a condus băiatul meu. S-o ducem la spital, la Urziceni. Era patru noaptea. Am intrat cu mașina pe poarta spitalului și nu ne-a oprit nimeni. Paznicii cred că dormeau. Am intrat în spital, iarăși, nimeni. Era un bărbat cu perfuzii pe o targă. Dar nici doctor, nici asistente, nimic. Am mers pe hol și am strigat: E cineva aici? Să vină cineva, că naște! Dar nu venea nimeni”, povestește mama pacientei.

Caută o imagine să descrie cât de pustiu era spitalul la acea oră din noapte: „Nu mă auzea nimeni, ziceai că e părăsit. Acolo e locul cel mai bun să faci moarte de om, că nu te știe nimeni! Nu bagă nimeni de seamă, pe cuvânt, cum nu ne-au băgat nici pe noi. Când a apărut o asistentă, era supărată, dormea, cred, m-a luat din prima că de ce am venit să facem gălăgie. Și ne-a dat afară. A zis: Afară, acum! Toți! Și gravida!”.

Apoi, continuă mama fetei, asistenta le-a reproșat ei și fiului ei că n-au chemat ambulanța, la 112: „Că de ce nu am dus-o la Slobozia, de ce am adus-o la ei? A sunat ea la ambulanță și a venit așa, după 10 minute. Când au venit, deja năștea fata mea”.

Stația de ambulanță din Urziceni se află chiar în curtea spitalului municipal. Ambulanțele sunt parcate la câteva zeci de metri de intrarea la camera de gardă. „Cei de pe ambulanță, un bărbat și o femeie, s-au purtat foarte bine cu noi, foarte liniștiți. Au tăiat cordonul la copil și l-au șters cu prosoape de hârtie. Apoi l-au învelit cu pătura cu care învelesc bolnavii. Fata mea s-a urcat pe picioarele ei în ambulanță și au plecat la Slobozia. Și noi, după ei”.

Familiile acuză că medicul de gardă a fost absent la ambele cazuri

Mama pacientei, o femeie în jur de 50 de ani, își aranjează pe păr o năframă cu ștrasuri. Are ștrasuri și pe bluza neagră, e ținuta ei de sărbătoare, de mers la adunare.

În Bărbulești, mulți dintre locuitorii romi sunt penticostali. „Dacă n-aș fi de religia asta, aș fi făcut mare scandal. Dar am zis să stau liniștită, că-i vede Dumnezeu. Cine a adus un copil pe lume știe ce pericol e să naști, că poți să mori și tu, și copilul. Fata mea a scăpat, sunt bine și ea, și nepoata. Dar dacă altă femeie murea? Dacă alt copil murea?”. Familia fetei vrea să caute dreptate în instanță și a vorbit deja cu un avocat.

În relatările rudelor fetei care a născut în fața spitalului nu apare nici un medic. În afară de asistenta care a dat pacienta afară, cu tot cu aparținători, nici un alt angajat al spitalului din Urziceni nu a fost prezent. Asta, deși garda era asigurată și de un medic, și anume de chirurgul Abdel Shanabli.

Nici fratele bărbatului de 32 de ani din Fierbinți-Târg nu pomenește de vreun medic de gardă, care să se fi ocupat de caz. „Fratele meu a fost consultat de o asistentă, timp de 10 minute. Am văzut cum îl ungea pe piept cu gel, să-i pună ventuzele pentru EKG. Apoi asistenta m-a dat afară, a zis că nu am ce căuta acolo”, povestește fratele celui decedat.

„Când a ieșit din cabinet, fratele meu a spus că îl doare fundul, pentru că îi făcuseră acolo două injecții, nu știa cu ce. I-au făcut injecțiile și l-au trimis să stea acolo, pe hol. Fratele meu mi-a spus că se simte mai bine și că vrea să îl duc acasă. Nu știu dacă se simțea mai bine, într-adevăr, sau nu voia să îmi fac eu griji. L-am dus acasă și noaptea mi-a dat telefon cumnata mea că a murit”.

Din spitalul din Urziceni, pacientul de 32 de ani a plecat doar cu un bilet de trimitere, fără numele lui trecut acolo, nesemnat, doar cu o parafă. Pe bilet sunt trecute numele a doi medici care au cabinete în incinta policlinicii din Urziceni. Unul dintre medici este Andreea Chicinaș, cardiolog, celălalt este Marilena Dane, specialist în medicină internă. În partea de sus a biletului, este trecut numele medicului de gardă Abdel Shanabli.

„Au trimis probe la București și la Călărași”

Lângă mașina de pompe funebre, fratele celui decedat se asigură că toate sunt în ordine. „Să îi puneți șapca lui, i-ai adus șapca?”, îl întreabă cumnata, tânăra văduvă. „A murit în brațele mele”, atât e în stare să ne spună femeia, de profesie infirmieră.

Bărbatul mort lucra ca șofer și singura lui problemă de sănătate, din ce afirmă rudele lui, erau abcesele dentare. Era tatăl unei fetițe de 3 ani. „Un om tare bun și hărnicuț, după ce venea de la serviciu, muncea și acasă, venea și mă ajuta și pe mine la treburi”, îl descrie soacra lui. „Fata mea e doborâtă acum, dar ea e un copil hotărât și știu că o să meargă la tribunal, să caute dreptate”.

Fratele celui decedat confirmă că familia a luat deja legătura cu un avocat. Ancheta depinde de concluziile medicilor legiști care au efectuat necropsia. „Medicii legiști au găsit modificări la inimă și la plămâni. Deocamdată, pe certificatul de deces, la cauza morții scrie neprecizată. Am discutat cu medicul de la SML Ialomița, am înregistrat discuția. Iar el spune că rezultatele la autopsie vor veni abia peste un an, un an și ceva. Spune că au trimis probe pentru analize și la SML Călărași, și la București. Și că atât va dura, un an, un an și ceva, nu se poate mai devreme”.

„Nu putem lua decizii bazate pe impresii”

În vreme ce la capela din Fierbinți-Târg începea priveghiul, iar pe poarta casei cu porumbei din Bărbulești, mama de 24 de ani aducea în brațe un nou membru al familiei, la Primăria Urziceni se desfășura o ședință de Consiliu Local. Primarul Constantin Sava n-a participat, dar l-a trimis drept locțiitor pe avocatul Lidun Antonescu. Consilier local, Antonescu e membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Urziceni.

„E vorba despre o reacție emoțională la aceste cazuri. Toată lumea a sărit în sus. Nu putem lua decizii bazate pe impresii”, a parat avocatul criticile.

Un cetățean din Urziceni s-a strecurat în sala de consiliu și a încercat să-și prezinte propria experiență legată de spitalul din oraș. Bărbatul în vârstă de 65 de ani susține că a fost expediat de la camera de gardă, deși prezenta semne clare de infarct.

„Puteam să mor atunci! În loc să mă trateze pe loc, m-au trimis la policlinică. De ce? Ca să-mi ia bani acolo. Pentru ce? Pentru bani. Să dăm bani. Încolo nu fac nimic la nimeni cei de la spital. Dacă nu mă duceam la spital la Slobozia, eram mort acum. De ce nu faceți nimic, de ce nu căutați soluții?”, a spus bărbatul.

Lidun Antonescu a răspuns: „Știm că se întâmplă, nu putem să spunem că nu-i așa. Dacă are cineva proiecte de hotărâri, să votăm, dacă nu, încheiem ședința”. N-au fost proiecte, iar ședința s-a încheiat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    Marcel93 04.08.2023, 17:41

    Prea multe discuții pe aceste subiecte de parcă ar fi primele cazuri de la noi de acest fel!

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 04.08.2023, 18:27

    Cât cinism la dl. avocat! Rușine!

  • Avatar comentarii

    mica 04.08.2023, 20:26

    Daca nu se pot rezolva problemele trebuie inchis. Asta pentru siguranta pacientilor.

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 04.08.2023, 20:30

    Interesant

  • Avatar comentarii

    flamingo 04.08.2023, 22:05

    Din păcate, lipsa ierarhizarii salariilor în funcție de performanță în sistemul sanitar duce la cat mai multe cazuri de Spitale gen Urlați. Le e mai ușor sa zică " mergi la București, cazul nu e de noi ", aceleași salarii vor incasa

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!