REPORTAJ Pensionara care n-a mai sărbătorit Crăciunul de 35 de ani. „Nu știu ce e ăla brad, în suflet a fost negru”

 35 comentarii
Arhiva foto

În timp ce mii de lumini se aprind în brazi, pe străzi sau pe cer, unii oameni văd o singură lumină aprinsă de sărbători: e aceeași care le ține companie și în nopțile cu insomnii. Constanța Stan, o pensionară de 78 de ani din Ploiești, stă trează în unele seri, cu becul aprins în camera în care locuiește. „Nu știu ce e ăla brad, în suflet a fost negru”, spune ea înainte de Crăciun. Această perioadă din an nu a mai reprezentat nimic pentru ea de 35 de ani. Totuși, voluntara unei asociații o vizitează, o duce la medic când are nevoie, îi face cumpărăturile. O poveste despre singurătate, dar și speranță.

  • 1 din 4 vârstnici din mediul urban, adică peste 450.000, se confruntă cu un grad ridicat de singurătate, iar 36% dintre ei resimt un grad mediu de singurătate. De asemenea, 32% dintre seniori se simt marginalizați și trăiesc într-o continuă izolare, potrivit unui studiu național realizat de Kantar România, cu privire la indexul singurătății și efectele acesteia printre seniorii români;
  • Aproape 20% din populația României este formată din oameni de peste 65 de ani, potrivit INS, iar o treime dintre aceștia sunt în prag de sărăcie, conform Eurostat. 

Doamna Stan își trăiește singurătatea într-o casă din Ploiești, aflată într-o curte comună cu mai multe locuințe. Din cauza „condițiilor modeste” în care stă, doamna Stan sau Tanța, cum îi zice lumea, ne-a spus că preferă să nu ne primească la ea acasă. Așa că ne-am cunoscut în casa Iuliei Ene, voluntară în cadrul Asociației Niciodată Singur - Prietenii vârstnicilor, care e doar la câțiva metri de a ei.

Tanța a intrat încet pe ușa de care e agățată o coroniță, puțin șchiopătând. E îmbrăcată în negru, iar pe cap are un batic care îi alunecă de pe părul grizonat. De sub ochelarii mari, cu rame groase, i se văd ochii umezi. În urmă cu puțin peste o lună i-a murit fiul cel mic. Celălalt băiat e plecat la muncă în străinătate. De soțul ei s-a despărțit de câteva zeci de ani. 

„A venit îngerul meu”

Iulia o știe pe doamna Stan de opt ani, de când s-a mutat în casa din curtea comună. Spune că de atunci e voluntară, doar că nu era și cu numele, decât de patru ani. În Ploiești sunt 6-7 voluntari din partea Niciodată Singur, care se ocupă de 15 vârstnici. 13 doamne și doi domni. Îi scot în oraș, îi ajută cu cumpărăturile, îi ajută cu rețete medicale, petrec timp cu ei. Iulia spune că nu banii sunt principala problemă a acestor oameni în vârstă, ci singurătatea. Acesta e și criteriul după care îi aleg în asociație. 

„A venit îngerul meu”, „Bine ai venit”, „Să mergi cu grijă, mamă”, „Te aștept și data viitoare”. De asemenea vorbe are parte Iulia de la vârstnicii pe care îi vizitează.

În timpul zilei - juristă, în timpul liber - voluntară

Ea le vorbește la fel de frumos doamnelor. Constanței îi spune, în timp ce îi ia mâinile în mâinile ei, că telefonul ei e mereu deschis. La fel și ușa casei. Și nu-i răspunde când o sună. Îi închide, ca să nu-și consume ea minutele. O sună înapoi de îndată. Îi dă și cadoul din partea Niciodată Singur, singurul cadou pe care Constanța îl va primi de Crăciun.

Acesta însă nu e jobul principal al Iuliei. Ea e de luni până vineri juristă și are și o firmă de organizat evenimente. Printre activitățile zilnice însă, își găsește timp să se întâlnească și cu vârstnicii față de care și-a luat responsabilitatea de a avea grijă. „Dacă sunt mulțumită cu mine și sunt mulțumită cu cartea mea de pe noptieră, atunci totul e în regulă”, spune Iulia.

Cel puțin o dată pe lună își făcea timp să meargă și cu doamna Stan în Urlați, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap, acolo unde era instituționalizat George, fiul ei, născut în urmă cu 47 de ani cu handicap sever.

Potrivit legii privind drepturile copiilor, ei pot fi instituționalizați dacă nu pot beneficia acasă de condițiile de trai necesare nevoilor lor de sănătate. De asemenea, prin hotărâri de consiliu județean, se pot înființa centre pentru adulții cu handicap, unde sunt îngrijiți după vârsta majoratului.

„I-am dat să mănânce, mi-a dat pup. Și la 10 seara am fost chemată la UPU”

În ultima lună, n-au mai mers la George. „Nu mai mergem acolo niciodată”, spun ele. George a avut un accident și a murit, chiar după ce Constanța a fost la el în vizită. „I-am dat să mănânce, mi-a dat pup. Și la 10 seara am fost chemată la UPU că George era acolo. M-a așteptat doctorul să-i semnez fișa de protocol, să intre în operație. L-am întrebat pe doctor dacă mai are vreo șansă. Zero, mi-a spus”, povestește Constanța despre noaptea care i-a schimbat viața.

„De atunci nu mai are poftă de viață, nu mai iese”, spune Iulia. De George sau „Bițucă”, așa cum îl alintă, doamna Stan nu a mai putut să aibă grijă de după împlinirea vârstei de 9 ani, de când s-a îmbolnăvit și ea. Având grad de handicap sever, copilul avea nevoie de cineva care să stea lângă el tot timpul, iar femeia nu avea nici puterea, nici posibilitatea să facă asta, după cum ne-a spus. Despre soțul ei spune că „a luat-o razna, a plecat, ne-a lăsat și pe urmă ne-am despărțit”. Așa că l-a dat pe băiat în grija statului. 

A documentat violența domestică pe care a trăit-o și nota „datele când ne făcea scandal”

De atunci, de când s-a separat de Bițucă, nu a mai sărbătorit Crăciunul. De la 43 de ani. Acum are 78. Anul acesta, nu doar că nu are brad, globuri sau lumini. Spune că nu va găti nimic. I-au promis niște nepoate de-ale ei că îi vor trimite sarmale și caltaboș. „Nu sunt în stare să stau în picioare și dacă eu gătesc și mă gândesc că la copilul meu nu pot să mă duc, îmi vine rău”, spune ea.

Nici când nu era singură, viața ei nu era mai ușoară. Povestește că a fost victima violenței domestice. A vrut și să scrie o carte despre asta, dar soțul i-a găsit manuscrisul. „Ești o scriitoare de dramă foarte bună, mi-a zis”. Atunci s-a oprit din a mai scrie, deși avea totul pe zile cu „datele când ne făcea scandal”. 

„Nu vreau să-mi mai aduc aminte. A fost un vis la care nu vreau să mă gândesc”, afirmă doamna Stan, în timp ce își șterge lacrimile cu un șervețel.

Bătrânețea de la 43 de ani

Despre copilul ei născut bolnav, Constanța spune: „A fost crucea mea”. Afirmă despre ea că e „mama care nu și-a abandonat puiul până în ultima clipă. Ce să-i fac? Asta e. Eu, cât am putut, am făcut. Ce a depins de mine până la urmă. Asta este”.

„El nu mi-a spus nici cel mai scump cuvânt - mamă. El n-a vorbit. El a suferit intrauterin.

A avut cordonul de două ori dat după gât. Și, când l-am născut, nu i-au tăiat cordonul imediat.

Și nu i s-a oxigenat creierul și i-a atins centrii vorbirii. Am umblat peste tot cu el: la psiholog la Roman, la Socola, la Iași, la București la Târgu Mureș”, mai povestește.

După câteva secunde de liniște, doamna Stan spune că „bătrânețea e cea mai tristă”. O întreb de când a început bătrânețea pentru ea. „De la 43 de ani. De când am rămas singură”.

„Sunt nimeni, am zis. Sunt o străină”

Iulia a jonglat un an întreg între job și voluntariatul pentru vârstnici. De Crăciun, are o singură dorință de cadou - o carte. Evadează în paginile cărților. Să lucreze cu persoanele vârstnice îi oferă și satisfacții, alteori îi face viața grea, unii nu înțeleg că ea e o voluntară, cum a fost cazul unei doamne: „Când m-am dus la dânsa de primele dăți, m-am întors plângând. Oricât ai fi de puternic, uneori te lasă nervii când îți spune că n-ai făcut aia, cealaltă, nu mi-ai luat aia, nu mi-ai făcut așa”.

„E normal să te atașezi, normal să le știi poveștile”, mai spune ea. Unul dintre cele mai dificile momente prin care a trecut Iulia a fost atunci când a pierdut-o pe una dintre vârstnice. „S-a degradat starea sa de sănătate și apoi s-a terminat”.

Dar după tot ce fac pentru vârstnici, voluntarii știu că ei rămân tot niște străini pentru cei de care au grijă. Pe Iulia a întrebat-o un domn de pe ambulanță, când una dintre vârstnice a fost internată la spital și pe care Iulia a însoțit-o, cine e ea: „Sunt nimeni, am zis. Sunt o străină”.

„Sistemul nu ne ajută cu nimic. Se așteaptă să fie cineva acasă să îi ia în primire când se întorc de la spital. Eu am fost acolo, dar am plecat peste 20 de minute”, adaugă Iulia.

„Măcar ultima perioadă din viață să le-o facem cea mai frumoasă. Sau cât putem noi, cât ține de noi, să o facem cât mai bună posibil”. Asta își dorește Iulia pentru vârstnicii de care are grijă, inclusiv pentru Constanța Stan, vecina la care vede lumina aprinsă nopți întregi, prin geamul dinspre curte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (35)
  • Avatar comentarii

    EDYKEY 25.12.2023, 19:16

    Fel și fel de oameni... Asta e...

  • Avatar comentarii

    VardyParty 25.12.2023, 19:21

    Ce sa mai spui…? RESPECT!

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 25.12.2023, 19:46

    Din păcate, mulți bătrâni sunt ignorați de copiii lor!

  • Avatar comentarii

    boierasul 25.12.2023, 20:32

    O poveste de viața tristă. Sănătate și putere, Dumnezeu ne ajută pe toți!

  • Avatar comentarii

    Gabryella 25.12.2023, 21:17

    Povestea in sine este emoționantă pana la lacrimi.N-ai cum sa nu o asemeni cu mama,bunica,vecina ,etc.Iulia este un înger ,un dar divin pe aceste pământ pentru niște ființe uitate de lume ,măcinate de de boli și cu multe dureri in suflet.

ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
08:25
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a început cu o amânare în dosarul în care sunt acuzați de lovitură de stat
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală