REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Părintele Vasile Boldeanu a stat pe gânduri înainte de a da la Teologie. „Pentru că am văzut oameni îmbrăcaţi ca mine acum care făceau exact opusul a ceea ce propovăduiau”. În cele din urmă, și-a găsit calea, care l-a dus într-un mic sat din județul Galați.
Cuprins:
La cei 42 de ani ai săi, părintele Vasile Boldeanu se uită în urmă şi se miră că a rezistat atât în micul sat Cărăpceşti, Cărăpceşti City, cum îl alintă, aflat în partea de nord a judeţului Galaţi.
Înainte de 1989, precizează preotul, satul ăsta din comuna Corod a fost propus pentru desfiinţare. Populaţia urma să fie mutată, iar locuinţele, rase, pentru a lăsa locul câmpurilor de porumb. A venit Revoluţia, iar casele, câteva sute, au rămas în picioare. Au trecut anii, deceniile şi pe drumuri s-a aşternut asfaltul.
Când tânărul absolvent de Teologie ajungea în Cărăpceşti, în 2001, noroiul încă domina scena. Casa parohială, din care doar o cameră mai putea fi locuită, era în vale, iar până la biserica veche din deal era „un drum de nămol, ajungeam murdari din cap până în picioare”. Cele câteva enoriaşe care veneau la slujba de duminică aduceau cu ele încălţări de schimb. Când ajungeau la biserică, scoteau cizmele grele de pământ şi puneau în loc pantofii buni.
„Tată, eu la Teologie nu dau!”
În Cărăpceşti nu mai fusese preot de peste 10 ani. Sătenii au tras de Vasile Boldeanu, l-au chemat de acasă, de la părinţi, să vină în parohia lor mică şi uitată. Pentru bărbatul în sutană, blond, cu ochi albaştri şi barbă scurtă, toate astea par amintiri dintr-o viaţă îndepărtată. Poartă o bluză cu buzunare, tricotată, din lână, cadou de la o femeie din sat. „Lâna e cea mai bună, ţine de cald iarna şi răcoare vara”.
Nu şi-a dorit să se facă preot. Tatăl lui e preot, tot într-un sat din Galaţi, dar un sat mai răsărit, o parohie mai prosperă. „Mă gândeam să mă fac profesor. Nu preot, pentru că am văzut oameni îmbrăcaţi ca mine acum care făceau exact opusul a ceea ce propovăduiau”. Că preoţia, explică el, poate fi ca o meserie. Adică „vii ca la birou, ţii slujba şi gata, pa, te duci acasă”. Dar Vasile Boldeanu nu şi-a dorit să fie un astfel de preot.
„Terminasem Seminarul şi i-am zis lui tata: «Tată, eu la Teologie nu dau! Dau la Engleză-Franceză». Dar tata: dacă dai la Teologie, îţi cumpăr maşină! Opa, păi, de ce nu zici aşa? S-au schimbat datele problemei. Am dat la Teologie, la Târgovişte, mi-a luat maşină, nu orice, una roşie, nu ştiu cum”.
La scurt timp după ce a absolvit, Vasile Boldeanu a făcut accident cu maşina cea roşie, „a trebuit să o dau la casat, cu banii luaţi pe ea, mi-am cumpărat o Dacie din 1978. O vechitură, cu găuri în podea. Dacă puneam lucruri în portbagaj, le pierdeam pe drum. Dar nu-mi păsa. Aşa îmi schimbase Dumnezeu minţile!”.
Tocurile soacrei şi profeţiile prietenilor
După ce absolventul a acceptat să vină la Cărăpceşti, a început cu adevărat aventura. Preotul Boldeanu a rămas cu două imagini de la instalarea în locuinţa parohială în paragină: iarba crescând din pereţi şi tocurile soacrei, înfipte fără cale de împotrivire în movila de pământ lutos din faţa casei.
„I-a apucat plânsul şi pe părinţii mei, şi pe părinţii soţiei, care e de la oraş. Cred că se gândeau: unde ne-a adus nebunul ăsta fata?”. Familia, prietenii, toţi le-au spus soţilor Boldeanu că nu vor rămâne în Cărăpceşti prea mult. Dar au rămas.
Soţia părintelui Vasile e învăţătoare, o vreme a fost şi directoare la şcoala din sat. Cei doi au împreună două fiice, care studiază în prezent la Galaţi.
„Am visat clădirea asta”
Biserica nouă a fost ridicată chiar peste drum de şcoala din Cărăpceşti. „Aveam 20 de euro, când ne-am hotărât s-o facem. E din lemn, lucrată de meşteri maramureşeni. Două luni a durat construcţia. Cu entuziasmul, curajul oamenilor, hai s-o facem, o s-o facem, s-au adunat donaţii, de la oameni din sat sau oameni plecaţi din sat”.
După ce biserica a fost gata, mai rămăseseră nişte bani. „Şi-atunci le-am spus oamenilor să ridicăm o clădire comunitară, cu sală de mese pentru praznice, cu bucătărie, cu dispensar. Am visat-o, clădirea asta, aşa cum o vedeţi. Oamenii din sat au muncit voluntar la ea, cât au putut, când au putut. Şi într-o lună am terminat. Pentru că am înălţat mult acoperişul, au mai ieşit nişte camere la etaj şi-acolo am amenajat bibliotecă”.
„Cum să cer bani de la oameni?”
Pe vremea când preotul Boldeanu a sosit în parohie, Cărăpceştiul era sărac lipit, „doar vreo 2-3 maşini erau în tot satul, nu era de muncă, dacă era, munceau la negru”. În primii zece ani, părintele n-a luat nici un salariu, „de unde să iei? Din ce?”. Nici bani pentru slujbele de care aveau nevoie sătenii, la înmormântări, parastase, botezuri. „Oamenii abia aveau din ce trăi, cum să cer bani de la ei?”.
Povestind despre cum şi-a început misiunea în satul pierdut de lume, preotul Boldeanu aminteşte de popa Tanda, părintele Trandafir al lui Slavici. „Puterea exemplului personal, asta e. Ca preot, oamenii vin şi-ţi spun necazurile lor, iar tu te încarci şi le duci cu tine, nu le laşi şi îţi vezi de-ale tale. Eşti ca într-o familie, trăieşti lângă ei. Trebuie să le fii prieten, ca un fiu pentru cei bătrâni, sfătuitor cu cei tineri, să ştii ce nevoi au”.
O decizie revoluţionară
La câţiva ani de la venirea în sat, părintele a decis să se înscrie şi la Şcoala de Asistenţi Medicali. A făcut naveta şi a cerut să fie instruit pentru tot felul de situaţii care pot apărea într-o comunitate izolată. „M-au învăţat şi cum să ajut la o naştere. Până acum, n-a fost cazul, dar cine ştie?”. Faptul că un preot urma şcoala sanitară a stârnit oarecare rumoare în birourile arhiepiscopiilor. „Am fost primul care făcea asta”. Au existat presiuni dinspre superiorii ierarhici ai părintelui Boldeanu să renunţe la şcoală, apoi presiuni la şcoală să renunţe la el, adică să-l exmatriculeze.
Presiunile motivate de speriosul „aşa ceva nu există” nu şi-au atins scopul. Părintele Vasile Boldeanu şi-a luat diploma de asistent medical şi s-a apucat de curse la picior prin sat, pe la cei bolnavi. Câţiva ani mai târziu, în 2016, patriarhul Daniel a inaugurat prima şcoală postliceală sanitară din Biserica Ortodoxă Română.
„Dar eu am fost primul. Acum sunt mai mulţi ca mine, preoţi care sunt şi asistenţi medicali”. Bine, părintele Boldeanu are diplomă şi de mecanic auto, dar asta n-a produs, deocamdată, consecinţe la nivelul BOR.
Asistentul fără de arginţi
În pandemie, de exemplu, preotul satului i-a instruit pe oamenii din Cărăpceşti cum să se păzească de virus şi a verificat dacă persoanele care circulau afară din sat şi înapoi prezentau simptome de infectare cu COVID.
Nici la vizitele ca asistent medical la pacienţi, părintele Boldeanu nu primeşte bani. „Dar, dacă omul vrea să recompenseze efortul, îi zic să ne dea ce vrea el: un vas, o farfurie, o perdea, o masă, cineva ne-a dat un frigider. Tot ce vedeţi aici, în clădirea comunitară, sunt, în mare parte, donaţii de pe urma activităţii mele de asistent”.
Ca voluntar la Crucea Roşie, părintele Boldeanu a primit şi de la organizaţie sprijin şi donaţii pentru cabinet. A reuşit chiar să consulte sătenii prin telemedicină, „ei erau conectaţi la aparat aici, iar un medic citea datele de la EKG. Unora chiar le-a salvat viaţa consultaţia asta”.
„Sunt fete din sat care lucrează în Italia, ca infirmiere sau badante, îngrijesc bătrâni. Şi ne trimit materialele care le rămân să le folosim aici. Avem şi o cutie a milei. Nu am cheile, că dacă nu vrei să te murdăreşti de miere, mai bine nu umbli cu borcanul. Le-am dat cheile unor femei din sat, ele numără, ele strâng banii. Şi din ce se adună cumpărăm ce trebuie pentru dulapul cu medicamente, produse pentru prim ajutor, pansamente. Fac injecţii, pun sonde, de toate”.
Activitatea de asistent medical presupune drumuri prin vânt, ploaie, zăpadă. „E foarte greu uneori. Prietenii îmi ziceau că ar trebui să fiu plătit, le răspundeam: lasă, că plata mea e alta. Cu banii ne descurcam destul de anevoie. Dar uite că s-a întâmplat că tata a câştigat la loto o sumă destul de mare. Mi-a dat mie banii. M-am gândit: Dumnezeu are grijă! Vreo două săptămâni, mi-a trebuit să mă obişnuiesc cu atâţia bani în cont. Nu dormeam noaptea”. Preotul râde de el însuşi, cu mâinile în buzunarele bluzei de lână.
Cu banii de la tatăl lui, „bine, nu au ajuns toţi, am pus şi de la noi”, şi-a ridicat o casă parohială nouă, un pic în afara satului. „Au zis oamenii: uite şi la popa nostru unde şi-a făcut casă, în vârful dealului, unde nu-i nimeni. Dar ei nu ştiu că de aici se văd cel mai bine stelele şi în fiecare noapte, când nu-s nori, văd Calea Lactee”.
De curând, peste gardul casei parohiale au fost paraşutaţi şi nişte căţei nedoriţi, împreună cu mama lor, rasa bichon încâlcit.
Catedra de biologie şi religie
Satul e mai înstărit acum, oamenii muncesc cu contract sau merg în străinătate, aduc bani, îşi modernizează casele, îşi iau maşini. Dar tot mai întâlneşti câini de pripas şi căruţe pe uliţe. A scăzut numărul de copii. Acum mai sunt vreo 200. Tinerii care pleacă din sat nu se mai întorc toţi la vatră. Preocuparea părinţilor din Cărăpceşti pentru educaţie se menţine constantă, adică destul de scăzută. „Totuşi, unii copii reuşesc să termine o facultate, să-şi găsească de muncă la oraş”, explică părintele Boldeanu, care predă şi religia, şi biologia elevilor din comună.
„La religie, le dau la toţi zece, dar le-am zis că dacă-i prind că nu ştiu la biologie, foc mă fac!”, spune el. „Ştiinţa şi religia nu-s chiar aşa depărtate, sunt chiar foarte apropiate, dacă le cunoşti în profunzime. După părerea mea, învăţământul românesc îi pregăteşte pe elevi pentru examene. Dar noi n-ar trebui să-i pregătim pe copii pentru şcoală, ci pentru viaţă. Cum spuneau romanii, Non scholae, sed vitae discimus. Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă”.
În cele două odăi de deasupra cabinetului medical, părintele Boldeanu a amenajat o bibliotecă. Cu fotolii, canapele, mese şi mii de cărţi din donaţii, cărate cu maşina de preot sau trimise cu avionul din Franţa. „Înainte de pandemie, aici era un furnicar de copii. Vara, mai ales, că la ţară ce să faci vara? Veneau aici şi citeau. Sau se pregăteau pentru examene”.
Internetul café de lângă biserică
Cu ajutorul unui prieten din Brăila, părintele Boldeanu a reuşit să doteze biblioteca satului cu două computere performante. „Am luat şi stick-uri de internet, că pe vremea aceea nu exista internet în sat, internetul era OZN. Şi, pentru că stick-urile funcţionau doar noaptea, că ziua era trafic mare în reţea, copiii îmi cereau cheile şi veneau să stea pe internet noaptea. Era ca un internet café. Câteodată, primeam câte un telefon de la oameni din sat, că sunt hoţi la biserică, e lumina aprinsă, părinte! Lasă, că sunt de-ai mei, ştiu care-i treaba! Mulţi dintre copii s-au învăţat aşa, jucându-se pe internet, să folosească un computer”.
Uitându-se în urmă, părintele Vasile Boldeanu poate respira uşurat. El n-a ajuns acel fel de preot, de care avea oroare. Dar ce fel de preot a ajuns? Ce fel de preot e acesta care umblă şi cu Boboteaza, şi cu trusa medicală, şi cu busuiocul sfinţit, şi cu stick-uri de internet, şi cu icoane, şi cu planşe de anatomie? Un preot căruia Dumnezeu i-a schimbat minţile.
„Acum se umple biserica, la slujbă. La început, veneau doar câţiva oameni. Nu am făcut nimic special, nu le-am promis nimic. Vin de drag, cred, bătrâni, tineri, copii”. Adevărul e că la biserica nouă, din lemn, e mult mai uşor de ajuns, pe asfalt, la drumul principal, în centrul satului. Nu e nicio Golgotă de nămol pe traseu.
unfake 26.03.2023, 14:11
Ei, da, mi-era dor de un articol de marcă..marca Mariei. Ce inseamna talent pur..despre orice ar scrie, te tine "acolo", te bine dispune, te face sa exclami , "ce fata desteapta !" (sa-mi ierte "familiaritatea"..o urmaresc de multa...multa vreme, big fan:) ) Despre cel caruia "Dumnezeu i-a schimbat mintile" ..iata un om frumos care sfinteste locul.. O fi regula, o fi exceptie in tagma ?