Reportaj. Școala într-o comună ieșeană rămasă în scenariul roșu: „Când semnalul e foarte slab, pui o întrebare de 20 de ori și tot nu știi dacă te aude copilul”

„Is Trevor meeting us at the cinema later?”. Scrisul de pe caietul de teme la engleză al Sarei este cel puțin la fel de îngrijit ca și cum și-ar fi făcut exercițiile în clasă, cu colegii și profesorul. Este într-a VI-a, iar dorința ei cea mai mare este să se întoarcă la școală. Să discute cu colegii, să se joace împreună și să învețe. Chiar dacă și acasă învață, spune Sara.

În camera ei, are masa amenajată ca o bancă de la școală: își ține toate lucrurile în penar, are un colț doar pentru ea. Cariocile și markerele le are într-un coșuleț de nuiele. Lucrează de pe un laptop. „Cu care mă împac foarte bine”.

„La geometrie, e mai greu să faci singur cu compasul”

„A fost și greu, să știți, pentru că nu prea înțelegeam unele lucruri – dar sunt și lucruri ușoare. La matematică, de exemplu, avem la geometrie de desenat și e mai greu să faci singur cu compasul. Dacă eram la școală, era mai ușor să înțelegem, ne mai ajuta și profesorul, mai lucram cu el”, povestește fata.

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

A fost o surpriză mare pentru ea să-și vadă colegii în pătrate mici pe ecranul laptopului și să-i audă în căști, iar în pauze doar să se pregătească să treacă dintr-o sală virtuală în alta. Spune că s-a obișnuit cu ideea și că se bucură că acum stă mai mult cu părinții, îi mai ajută prin casă, dacă poate. Dar orele online nu sting dorul de colegi.

„Cel mai dor îmi e de ei. Mai apucăm să ne întâlnim, dar nu stăm aproape, eu am un singur coleg cu care mă pot vedea aici. Ziua începe dimineață, mă trezesc mai devreme decât atunci când mergem la școală, pe la 7. La 8 începem orele, care țin până la 1 cel mai mult, și stau doar la birou, să intru la ore. După aceea, terminăm orele și mă apuc de teme și… cam trece ziua”, explică Sara.

Trei școli pentru 472 de copii

• Situată la 30 de kilometri de municipiul Iași, comuna Probota numără aproximativ 3.700 de locuitori.
• 472 de copii învață în trei școli: două cu clasele I – VIII și grădiniță, iar una doar pentru clasele I – IV. „Școli mărișoare în condițiile scăderii numărului de elevi”, spune directoarea Școlii Petru Anghel, singura cu personalitate juridică și care a fost înființată cu peste 100 de ani în urmă.
• Luni, 8 februarie, la Probota semestrul al doilea a început în scenariul roșu: la ore vin doar cei de grădiniță și clasele I – IV, în timp ce restul se luptă cu semnalul prost din comuna aflată la doi pași de granița cu Republica Moldova.
• Mai există o singură comună „pe roșu” în județ, Valea Lupului, dar aceasta e aproape o suburbie a municipiului Iași, compusă în mare parte din cartiere de blocuri și vile ale oamenilor care s-au refugiat de haosul orașului, dar aproape toți lucrează încă acolo.

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Directoare de școală, „doctor” de tablete

„Sperăm să venim toți la școală și, mai important, să fie toată lumea sănătoasă”. Ecaterina Zamfir, directoarea Școlii Petru Anghel din Probota, ne-a vorbit miercuri, 10 februarie, când ne-a primit în biroul de la școală, cu aceeași răbdare care i-a fost testată de sute de ori în lunile de pandemie în care s-a învățat exclusiv online.

Își aduce aminte cum i s-a înroșit telefonul când a împărțit tabletele primite de la Inspectoratul Școlar Județean către mai bine de 110 copii din anii terminali. 

„Am împărțit tabletele copiilor și am încercat să le scriem mesaje, pas cu pas, cum se folosesc. Dar tableta nouă nu e ca telefonul pe care-l ai deja de un an. Știind că e și pentru școală, copilul nu a mai încercat altcumva să lucreze cu tablete și când n-a mers, telefonul a început să sune: «Doamna, nu merge! Pot să vin să mă ajutați?»”, povestește Ecaterina Zamfir.

Au venit copii, diriginți și părinți cu tabletele rând pe rând, până când s-au reglat și au intrat „pe o linie de plutire”. Au dat tabletele în special copiilor din clasa a VIII-a, care trebuie să susțină Evaluarea Națională, pentru că lor le va fi cel mai greu să țină pasul cu materia de la distanță.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Semnalul slab, distanța mare

Fiindcă distanță e cuvântul de bază în Probota: satele care alcătuiesc comuna sunt întinse, departe unul de celălalt și trag, încet-încet, spre malul Prutului. Acolo unde, dacă nu ești atent, te conectezi la un releu din Basarabia, Radio Chișinău intră peste radiourile locale și tot ce înseamnă semnal la telefon și la internet e abia la o fracțiune față de ce se întâmplă la nici 30 de kilometri distanță, la Iași. 

De aceea, povestește și Ecaterina Zamfir, profesorii și-au ascuțit întâi răbdarea, apoi abilitățile tehnologice. 

„Cel mai greu e atunci când semnalul e foarte slab și pui o întrebare de 20 de ori și tot nu știi dacă te aude copilul. Iar la noi nu e grozav cu semnalul, suntem aproape de graniță, e și o antenă a unei instituții care înțeleg că bruiază semnalul. Dar cu răbdare, cu repetiții, o scoatem la capăt. Însă, da, a fost testată foarte mult răbdarea profesorilor, fiindcă nu e ușor deloc”, spune femeia. 

Predarea să fie și utilă, iar orele să nu se facă în gol, fără rost

Dar profesorii s-au adaptat, ușor, ușor: au învățat să lucreze cu platformele online, țin orele pe Google Classroom, încarcă documentele fiecărei ore acolo, iar dacă sunt copii care nu se pot conecta atunci (nu este curent, este picată o antenă), pot să recupereze mai încolo. 

S-au format protocoale, fluxuri și obiceiuri pentru lucruri la care nu s-ar fi gândit nimeni în urmă cu aproape un an, când primul caz de COVID-19 era depistat în România. 

„La disciplinele de examen, colegii au trebuit să caute mijloace ca să facă și utilă predarea asta online. Nu puteam să stăm doar în recapitulări, ne-am adaptat, am introdus o tabletă grafică, am apelat la tot felul de site-uri, am dat teste online. Dacă vrei, de putut se poate”, spune Ecaterina Zamfir.

A fost mai greu cu copiii mici, cei de grădiniță și din școlile primare, care vin astăzi la școală chiar și în scenariul roșu. Nu puteau intra singuri la ore online, nu știau să folosească telefoanele sau tabletele, așa că pentru ei au fost gândite pachete educaționale. Învățătorii au împărțit pentru copii, le-au dus prin sate, a mai făcut șoferul de microbuz drumuri, s-au strâns temele, uneori aduse chiar de părinți la școală. 

Nu e o fericire pentru nimeni și nici nu mai știu dacă diferențele de la sat la oraș sunt atât de mari. Acasă la mine, că stau în Iași, suntem uneori patru oameni în școală sau evenimente online, iar cel care stă cel mai departe de router se plânge mereu că nu are internet.

Ecaterina Zamfir, directoare școala Probota:

Colegi de bancă în clasă, la cinci kilometri distanță online

Greutatea nu a fost doar pentru profesori, ci și pentru părinți și copii. Gabriel Fuștei este șoferul microbuzului de la școală, iar acasă îngrijește un nepot de 11 ani, care reușește să participe de acasă în fiecare zi la ore de pe tableta primită de la autorități. 

E fericit că se descurcă, povestește Gabriel, însă nici lui nu i-a fost ușor: s-a adaptat greu la școală, „dar așa e cu pandemia, asta e regula”.

„Înainte, când nu avea tabletă, i-am făcut noi cu «Doamna» programul ăsta pe telefon. Ni l-au dat de la școală, cu site-ul care trebuie, cu tot. Merge ok, cu temele s-a descurcat foarte bine, le face în fiecare zi după ore. Le rezolvă pe caietul de teme și apoi trimite poze pe WhatsApp sau Messenger, iar dacă se poate, o prezintă în fața camerei, pe tabletă”, povestește Gabriel.

El are grijă de nepotul său fiindcă, de un an, în plină pandemie, părinții băiatului au plecat în Germania, să lucreze la un mare abator. „Ce să facă în România, pe salariile de aici? Că nici acolo nu câștigă foarte mult”, spune bărbatul.

Se întorc periodic, dar pleacă iar, așa că băiatul a ajuns să locuiască împreună cu unchiul său. Mai are în comună o bunică, dar unde stă ea e semnalul atât de prost, încât nici nu se pot înțelege la telefon.

„Și la mine e greu pe cartelă, dar am internet prin cablu și poate să intre la ore. Bunica e și în vârstă, nu poate nici să îl ajute. Așa că l-am preluat noi, ca să ne ocupăm de el, să-l ținem aproape, din scurt, știți cum sunt vremurile: trebuie să se țină de școală!”, concluzionează Gabriel Guștei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro