REPORTAJ: Timișoara are din nou transport pe apă. După jumătate de secol, vaporașele și-au reluat cursele pe Bega/VIDEO&FOTO

Comentează
Timișoara are din nou transport pe apă, după jumătate de secol

Emoții, zâmbete, entuziasm și poze, dar puțini călători! Timișoara are din nou, după jumătate de secol, transport public de pasageri pe canalul Bega. Joi, dis-de-dimineață, la reluarea curselor, mai puțin de zece pasageri au urcat în vaporașe, în prima oră de funcționare a sistemului. Oamenii nu s-au înghesuit să se plimbe cu vaporașele, însă primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost tot un zâmbet la cursa inaugurală.

După doi ani în care timișorenii s-au uitat la vaporașele care nu puteau fi folosite pentru transport public, autoritățile au reușit în sfârșit să pună la punct ultimele detalii pentru a da drumul din nou, după 51 de ani, transportului de pasageri pe Bega, aceasta fiind o condiție în cadrul unui proiect cu fonduri europene pentru reamenarea malurilor Begăi. Stațiile vaporașelor s-au construit cu bani europeni.

Joi dimineață, la ora 7.33, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și directorul Societății de Transport Public Timișoara, liberalul Nicu Bitea, au urcat în vaporaș în Stația Catedrala Mitropolitană, la cursa inaugurală. Același lucru s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, când la Timișoara sosea primul vaporaș din cele șapte cumpărate de Primăria Timișoara cu aproape 2 milioane de euro. Acum e oficial însă! Timișoara are iarăși transport de persoane după un program de funcționare pe Bega.

Libertatea a prins primul călător, care era și singurul, al primei curse de pe Bega. Omul nu a fost prea dornic să schimbe impresii, dar a ținut să precizeze că a fost respectat programul anunțat și că plimbarea a fost "ușoară, lină, fără valuri”.

Trei ambarcațiuni cu trei echipaje de câte patru persoane asigură transportul în comun pe Bega, de luni până vineri, între orele 7.00 - 18.00. La sfârșit de săptămână va circula un singur vaporaș, dar în regim de agrement, între orele 11.00 - 18.00, iar plimbările cu acesta vor fi gratuite în continuare.

Pentru transportul în comun, călătoria costă 1 leu, iar cei care circulă gratuit cu autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele orașului beneficiază de gratuitate și la plimbările cu vaporașele.

Ambarcațiunile opresc în nouă stații.

Reporterul Libertatea s-a plimbat cu vaporașul Decebal, alături de primarul Timișoarei, șeful STPT și alți câțiva angajați din cadrul societății. În total, în primele curse ale zilei, așteptate de jumătate de secol, n-au urcat nici zece călători curioși.

"E foarte bine că se poate merge cu vaporașul, pot să merg din Badea Cârțan în Maria mai repede. Obișnuiesc să merg cu bicicleta sau pe jos, fac 15, respectiv 30 de minute. Mi-e mai comod cu vaporașul”, ne-a spus o tânără care a decis ca joi să meargă la lucru cu vaporașul.

Alexandru a așteptat și el într-o stație ca să meargă spre centru. A recunoscut că, deși știa că vaporașele sunt de doi ani la Timișoara, joi a urcat pentru prima dată într-unul. A scris și el istorie, chiar alături de primarul Nicolae Robu, care a ținut să adune impresii de la puținii călători curioși.

"Când am de mers în cealaltă parte a orașului, mi se pare că e ok. Într-adevăr este destul de limitat, pentru că poți să mergi doar pe o direcție, nu oriunde în oraș, dar, comparând cu autobuzele și tramvaiele, cred că este mai avantajos ca timp", ne-a mărturisit un alt călător.

Căpitanul Lucian Manea a condus primul vaporaș care a funcționat în regim de transport în comun pe Bega, joi dimineață.

"Suntem puțin emoționați și onorați în același timp, ca după 50 de ani să fim primii marinari care avem onoarea să participăm la transportul în comun pe Bega. Noi suntem pregătiți cu totul, o cursă durează aproape 60 de minute, cu acostări, îmbarcări și debarcări. Timpul între stații este foarte bun, de la 3 la 8 minute maximum pe amonte. Viteza maxim admisă pe Bega este 12 km/h, iar sub poduri 5 km/h. Vaporașele mi se par superbe, sunt inedite", ne-a spus căpitanul de pe Bega.

"De 50 de ani aștept să se reintroducă vaporașele pe Bega"

Unul dintre cei mai încântați pasageri ne-a mărturisit că așteaptă acest moment din 1967, de când a fost întrerupt transportul de persoane pe Bega.

"Ar fi bine dacă ar circula așa la sfârșit de săptămână. Am așteptat atâta timp să apară, de 50 de ani aștept să se introducă transportul pe Bega. Sper să vină lumea, să fie încântată, să fie bine", a spus călătorul.

Autoritățile locale susțin că transportul pe apă este extrem de rentabil și că vaporașele consumă aproape 4 litri de motorină pentru o cursă, mai exact cam 20 de lei.

Dacă oamenii au fost rezervați cu privire la transportul public pe apă, primarul Nicolae Robu a fost tot un zâmbet. S-a întristat puțin pentru că nu a reușit să prindă biletul cu numărul 1, ci doar pe cel cu numărul 4. Edilul n-a scos bani din buzunar pentru plimbare și a acceptat să-i facă cinste cu o plimbare pe Bega, într-un moment istoric, directorul Societății de Transport Public Timișoara.

"Vrem să încurajăm transportul public și vrem să profităm de faptul că Timișoara are o apă precum Bega", a spus edilul Timișoarei, adăugând că vaporașele sunt "foarte confortabile".

Deși Timișoara are șapte vaporașe, doar trei asigură transportul în comun pe Bega, iar unul îi va plimba pe cei interesați în regim de agrement, la sfârșit de săptămână. STPT nu a angajat suficienți oameni care să lucreze în cadrul Direcției de Transport Naval.

"Cele șapte vaporașe circulă prin rotație. Avem nevoie încă un pic și de personal. (...). Vom face relocări din cadrul STPT. Obligatoriu 3 vaporașe sunt pe traseu în fiecare zi și vom vedea exact cererea, iar pe parcurs vom îmbunătăți acest subsistem", a explicat Nicu Bitea, directorul STPT.

Societatea este obligată prin proiect să aibă 68 de angajați la Transport Naval, însă momentan are doar 26 de persoane angajate.

Cele șapte vaporașe cumpărate de Primăria Timișoara au ajuns de doi ani în orașul de pe Bega și au costat aproape 2 milioane de euro, fiind construite de la zero de o firmă din Galați. Fiecare ambarcațiune are aer condiționat, utilități, instalație de sunet, veste de salvare și poate transporta 50 de călători.

Prima cursă de pasageri pe Bega s-a înregistrat în 1869, fiind întrerupt transportul de pasageri pe canal în 1967, adică în urmă cu 51 de ani. Bega a fost primul canal navigabil din România. Pe viitor, autoritățile locale speră să poată face plimbări cu vaporașele până în Serbia.

Citește și:

ANALIZĂ | Bomba fiscală. Milioane de români se pot trezi cu pensii mai mici

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:51
Războiul din Ucraina se va prelungi în 2027, cred aliații Kievului. Volodimir Zelenski speră să se întâlnească cu Trump în septembrie
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
08:25
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a început cu o amânare în dosarul în care sunt acuzați de lovitură de stat
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală