REPORTAJ: Un agent vrâncean preia apeluri de urgență și scrie versuri. “Poliția și poezia sunt într-o armonie aproape perfectă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ion Apostu, un polițist vrâncean, scrie poezii din adolescență, cele mai multe de dragoste, în care idealizează femeia. A publicat până acum patru volume. Totuși, nu-și neglijează nici meseria. El este vocea de la celălalt capăt al firului pentru oamenii care sună la 112 și cer sprijin Poliției. În trecut, a avut curajul să le spună șefilor să adopte un limbaj mai accesibil și să renunțe la cel de lemn.
Ion Apostu are 48 de ani, este agent șef principal și lucrează în Poliție de 27 de ani. A fost, pe rând, la Judiciar, apoi la Ordine Publică, iar acum se confruntă zilnic cu apelurile și sesizările cetățenilor. El este vocea de la celălalt capăt al firului pentru oamenii care sună la numărul unic de urgență 112 și cer sprijin Poliției. Dincolo de meseria pe care o face de atâta vreme, polițistul are un talent care-l deosebește de colegii săi. Ion Apostu are o vocație specială: scrie poezie. A scris până acum în jur de 2.000 de poezii, toate dedicate dragostei pentru femeie. Vocația și-a descoperit-o în adolescenţă, când a avut versuri publicate în ziare locale ale elevilor din școlile pe care le-a urmat.
“Prin poezie, putem fi în spaţiul dorit, în timpul dorit, fără niciun fel de stavilă. Poezia şi Poliţia sunt două lucruri care stârnesc aceeaşi pasiune, conducând la o armonie aproape perfectă”, crede polițistul-poet.
Primul volum de poezii, „Iubiri şi anotimpuri”, a văzut lumina tiparului în anul 2016, iar un an mai târziu au apărut alte trei volume de poezii „Iubiri şi nostalgii”, „Iubiri şi amintiri”, „Iubiri şi nemuriri”. Toate dedicate înălțătoarei iubiri pe care o poartă de mic femeii.
”Îmi erau dragi fetele, dar nu într-o manieră necuviincioasă”
”Lucrez în Poliție din 1990, iar până în 1994 am lucrat în cadrul IPJ Brașov, la Serviciul Politiei Judiciare. Printr-un raport la doleanța mea m-am mutat la IPJ Vrancea, am fost agent de ordine la Poliția Focsani, iar acum sunt la Serviciul Cabinet al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, la centrul operational de primire a apelurilor la numărul unic de urgență 112”, spune Ion Apostu.
Polițistul povestește că a început să scrie poezii încă din adolescență, de pe vremea când s-a îndrăgostit prima dată de sexul frumos.“Făceam poezioare cu iz adolescentin. Mi-erau dragi fetele, dar nu într-o manieră necuviincioasă, ci ca niste ființe în grațiile cărora trebuia să intru”, își deapănă povestea polițistul.
Se ascundea de milițieni prin cimitire
El își reamintește că avea întâlniri în cimitire, pentru că “nu erau păzite de milițieni”. “Ne împărtășeam acolo dragostea față de poezie, de scriitori, mai beam si un păhărel, desi era interzis, mai furam și câte-un sărut. Poet sensibil și profund, Ion Apostu a scris până acum în jur de 2.000 de poezii, toate de dragoste, toate devoalând “eternul îndrăgostit”, pentru care femeia este “treapta supremă pe care poate urca sufletul unui bărbat”.
”Am circa 2.000 de poezii, toate sunt de dragoste. De-a lungul vremii, au mai fost câteva cu o tentă revoltătoare, de nemulțumire față de anumite evenimente neplăcute din viața societății românești. Fiecare avem și un bagaj urât de dus. Am pierdut unele procese, am fost nemulțumit de justiție, însă cele mai multe poezii de-ale mele au în centru femeia”, spune calm Ion Apostu.
Printre poeziile lui, găsim"Asezonat cu ieri", "Din strada marilor iubiri", "Ploaia blues" și "Mi-a fost dor, privind caișii".
Colegii au fost ironici sau glumeți, dar l-au înțeles
Dincolo de romatismul poeziei sale din care răzbate zădărnicia vieții lipsite de iubire, în viața de zi cu zi, Ion Apostu este politist, o meserie care cere o anumită conduită și reguli clare de respectat. Chiar și așa, polițistul-poet spune că a beneficiat de tot sprijinul colegilor săi, ”care nu i-au pus niciodată pumnul în gură”, ci dompotrivă, l-au încurajat să scrie.” Spre surprinderea mea, reacția colegilor a fost cât se poate de umană, nu m-am asteptat ca din partea lor, care sunt niște zbiri, care au confruntări multiple, care dau piept cu viața infracțională, să găsesc în ei atâta sensibilitate și atâta înțelegere. Mi-au spus: ‘Mergi mai departe, faci altceva față de ce facem noi’. Poate unii au fost și ironici, și glumeți, dar e clar că am avut încurajarea colegilor mei și a actualei conduceri a IPJ Vrancea. Ne-a permis să mai facem si altceva decât activitatea cazonă, cunoscută cu: ‘-să trăiți, am înțeles!’. Nu reușeam dacă nu ar fi fost ei”, își continuă polițistul confesiunea.
Le-a cerut șefilor să renunțe la limbajul de lemn
El își amintește că în trecut le-a sugerat șefilor săi să renunțe la limbajul de lemn binecunoscut, moștenit din alte vremuri, și să adopte unul mai accesibil, iar schimbările nu au contenit să se arate.
”Le-am spus șefilor mei că ar trebui să nu mai apărem în fața camerelor cu același discurs stereotip. Consider că polițistul trebuie să apară ca un prieten si să se adreseze cetățenilor cu un discurs de genul: ‘Solicităm sprijinul dumneavoastră, fără dumneavoastră, nu putem ajunge la un rezultat pozitiv’. Limbajul era prea scorțos, prea vechi, trebuie să apărem prietenește în fața contribuabililor, ca între amici, și vom obține ajutorul oamenilor în mod obligatoriu. Am aruncat o picătură de ploaie într-un sistem al vijeliilor, iar cei care m-au auzit mi-au dat dreptate. S-a modificat ceva. A început să se mai modifice ADN-ul polițistului”, este de părere angajatul Inspectoratului de Poliție Vrancea.
Șeful IPJ Vrancea îl laudă
Comandantul IPJ Vrancea, Remus Nica, spune despre colegul său că are “un condei extraordinar de interesant, scrie adânc şi foarte adevărat”. “Cele trei volume de poezii lansate îţi transmit o anume nostalgie. Aș vrea să îi adresăm felicitări pentru această reușită și îi mai dorim să nu se oprească din această activitate și să continue să creeze lucruri frumoase”, spune șeful polițiștilor vrânceni despre romanticul său subordonat.
Soția? O iubește ca Soarele! Și îi plac mult și mașinile
Despre soția sa, cea care îi este alături zi de zi, Ion Apostu spune că ”o iubește ca Soarele”, dar și că ”scrie mai bine” decât el.
”Nu eu am fermecat-o pe dumneaei. Dumneaei m-a fermecat inițial pe mine. Era prezentă în biblioteca din Negrilești. Zilnic. Era frumoasă, cu ochi blânzi, timpul a trecut, am ajuns la maturitatea la care puteam lua decizii și am hotărât atunci să ne căsătorim. Dumneaei scrie mai bine decât mine, dar nu a avut suficient curaj să publice. Consider că frumusetea fizică e meritul naturii, inteligența ne apartine, dar deșteptăciunea și ce inițiem sunt lăudabile și sunt apanajul nostru. Soția mea e frumoasă prin comportament, soarele o iubește”, se confesează Ion Apostu. Deși spune că va continua să scrie poezii, polițistul recunoaște că este pasionat de pescuit și automobilism, însă are și o colecție de ceasuri de mână, unele mai valooase, altele mai puțin valoroase."Îmi place pescuitul, îmi plac automobilele. am un Golf din 1979, mai am si o Dacie, nimic de valoare, însă îmi place să lucrez la ele. Odată am tăiat o mașină, cu flexul, apoi am asamblat-o, am vopsit-o în curte. Îmi place tot ce ține de mecanică, de metale. Îmi plac ceasurile de mână, am o colecție de zeci de ceasuri de mână (n.r. - departe însă de colecțiile de ceasuri și bijuterii ale parlamentarilor), de prin 2000 strâng ceasuri, am si mai valoroase, și mai puțin valoroase”, spune polițistul.
Culege recolta, lucrează la câmp, pune gresie și faianță
Poezia și munca de polițist nu-l împiedică însă să culeagă recolta alături de mama sa, dar nici să muncească la camp cu tatăl său. La fel de dibaci este și în construcții.
“Casa toată e făcută cu mâna mea: gresia, faianța, văruitul, toate sunt făcute de mine, pentru că nu mi-am permis să aduc oameni să le facă ei”. Despre fiul său, un adolescent de 16 ani, elev Liceul Economic, poveștește că are o voce frumoasă și că acesta îl roagă să-l transfere la Conservator: “Și mie îmi place să cânt. Consider muzica o terapie, atunci când cânt uit de toate problemele și de orice boală. Am o stație de karaoke și din când în când îmi chem prietenii, îmi place să creez o stare de bine”.
Deși îi plac călătoriile, polițistul spune că nu și-a permis să plece în concediu de 15 ani, pentru că nu-l rabdă inima să-și lase părinții să muncească, iar el să plece la mare: “Sunt singurul lor copil și poate de aceea gândesc așa”.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV | Copilărie cu lipsuri. Doinița Oancea a vrut să învețe la liceul ”George Enescu”, dar familia ei nu avea bani. ”După un an m-au retras…”
