Reprezentanții Untold, care se văd în situația de a nu mai organiza festivalul pe Cluj Arena anul viitor, îi răspund președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe care a pus ca și condiție pentru folosirea stadionului în anul 2017 remedierea tuturor stricăciunilor cauzate la ediția precedentă.
Organizatorii Untold spun că prin toate acţiunile şi măsurile luate, de la respectarea tuturor normelor naţionale şi internaţionale de securitate şi până la campaniile de responsabilitate socială a fost, "cel mai responsabil eveniment din România".
"Încă de la închirierea stadionului Cluj Arena, pentru 2016, am oferit garanţii ce depăşesc cu mult garanţiile solicitate oricăror altor organizatori de evenimente: emitere chiar a unui bilet la ordin cu o valoare mult peste eventualele daune cauzate, bilet la ordin care poate fi încasat în orice moment de către Cluj Arena, precum şi o asigurare de 10 milioane de euro. Prin urmare presupunem că este doar o lipsă de informare a conducerii Consiliului Judeţean Cluj, din moment ce noi am fost în legătură permanentă cu conducerea Cluj Arena şi am stabilit de comun acord cu aceştia calendarul de execuţie a lucrărilor nefinalizate până în prezent, din motive obiective, cum ar fi temperatura foarte scăzută, care nu ar fi permis execuţia calitativă a lucrărilor exterioare", a spus, conform citynews.ro, Adrian Chereji, director de marketing și comunicare Untold.
Alin Tișe a declarat că CJ va discuta "eventuala închiriere a stadionului Cluj Arena" pentru organizarea festivalului în 2017, doar după ce organizatorii vor finaliza reparaţiile necesare şi vor remedia toate pagubele aduse infrastructurii arenei sportive.