Cei doi lideri au parafat un acord privind cooperarea transfrontalieră și au lăudat relațiile dintre țările lor, calificându-le drept cele mai bune de până acum.

Considerați eurosceptici, ambii lideri au lăudat reciproc „poziția suverană” și „protecția intereselor naționale” în cadrul unei conferințe de presă comune, notează site-ul de știri EurActiv.

„Noi doi suntem deja niște matadori. Sunteți în politică chiar de mai mult timp decât mine. Vreau să transmit un mesaj criticilor noștri: avem încă multă energie și intenționăm să rămânem activi în politica națională și europeană pentru mult timp”, a declarat Robert Fico.

Premierii și-au exprimat opoziția față de posibila eliminare a dreptului de veto în cadrul Consiliului UE și au susținut că unitatea UE depinde de respectul pentru opiniile diverse.

„Eliminarea dreptului de veto ar însemna sfârșitul Uniunii Europene”, a atras atenția Fico. Totodată, ambii au acuzat UE că nu respectă statul de drept, criticând tăcerea sa cu privire la „maidanezii” din Serbia și Georgia. În plus, au susținut că cooperarea în cadrul Grupului de la Visegrad a fost „desființată în mod conștient” de către principalii actori.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Fico i-a cerut lui Orbán să facă tot posibilul pentru a relansa cooperarea în cadrul grupului, în contextul în care Ungaria urmează să preia președinția acestuia în iunie.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.