Un român plecat din Cugir, acum cercetător în Amsterdam, a făcut o descoperire unică: „Eram singurul om de pe Pământ care vedea asta”

Dintr-un oraș mic din România până în vârful cercetării

Românul a reușit să obțină primele imagini 3D ale unui mecanism molecular complet nou, o descoperire care nu este doar importantă pentru cercetători, ci care ar putea, în timp, să schimbe modul în care sunt tratate unele dintre cele mai grave boli, de la cancer și diabet până la Alzheimer sau Parkinson.

„Când am văzut pentru prima dată Zincore pe ecranul meu, am știut că sunt prima persoană din lume care îl vede. Acea realizare e imensă. Pentru un scurt moment, eram singura persoană de pe Pământ care știa cum arată Zincore, până când am alergat să arăt tuturor. În câteva minute, biroul meu era plin de oameni care veniseră să vadă Zincore pentru prima dată”, spune Răzvan într-un interviu pentru Libertatea.

Întrebat cum ar putea să își descrie parcursul într-o singură propoziție, răspunsul lui rămâne simplu, dar spune totul:

„Un copil obișnuit, dintr-un loc obișnuit, care nu și-a pus niciodată limite și a lăsat curiozitatea și ambiția să îl ducă mai departe decât și-ar fi imaginat vreodată.”

Acel „loc obișnuit” este Cugir. De acolo a plecat în Spania când era abia în clasa a II-a. Răzvan ne-a spus că nu a conștientizat atunci cât de mare este schimbarea, dar a simțit-o treptat, cu o limbă nouă, o școală nouă, o cultură diferită.

„Cred că, fiind mic, nu am simțit impactul prea tare și m-am adaptat destul de repede. Am învățat limba, mi-am făcut prieteni și m-am integrat în cultură.”

„Fără mama mea, nu aș fi ajuns aici”. Sacrificiile din spatele succesului

Deși a fost mereu curios și atras de ideea de a înțelege cum sunt construite lucrurile, drumul spre cercetare nu a fost unul clar de la început, ci s-a construit pas cu pas.

„Știam că îmi place știința, dar nu aveam clar ce anume. S-a conturat treptat. Încercam lucruri și continuam cu cele care îmi plăceau.”

Dar în spatele acestui drum se află însă și o poveste de sacrificiu, mărturisită pentru cititorii Libertatea.

„Mama mea a susținut mereu orice decizie am luat. M-a încurajat întotdeauna să urmez ceea ce îmi place, indiferent de ce părea mai sigur sau mai practic. Așa că am ales Biologia, care inițial nu are o carieră evidentă precum Medicina sau Farmacia. Dar ea mi-a susținut decizia, și financiar. Deși primeam burse de la guvernul spaniol în fiecare an, acestea veneau la sfârșitul anului. Mama trebuia să plătească în avans tot ce era necesar, cu speranța că va primi banii înapoi. Fără acel sacrificiu și sprijin, nu aș fi ajuns aici.”

După licența la Universitatea din Salamanca și un stagiu în Dublin, Irlanda, a urmat masterul la Madrid, unde și-a realizat teza la CNIO (Centrul Național de Cercetări Oncologice), unul dintre cele mai importante institute de oncologie din Spania și recunoscut la nivel european, unde a văzut pentru prima dată cum arată cercetarea la cel mai înalt nivel. După master, nu s-a limitat la Spania.

„De ce aș fi făcut-o, când aveam toată Europa la dispoziție?”, a explicat el pentru Libertatea, așa că a ales să meargă mai departe și a ajuns la Institutul Olandez de Cancer din Amsterdam, unde și-a început doctoratul.

„Turnul de control” al genelor: descoperirea Zincore

În iulie 2025, studiul la care a lucrat echipa din Amsterdam a fost publicat în revista Science. Descoperirea descrie un complex proteic complet nou, numit Zincore, care are un rol esențial în modul în care funcționează organismul uman. Pentru a explica pe înțelesul tuturor, Răzvan folosește o comparație simplă:

„Imaginați-vă un aeroport. Avioanele sunt genele noastre, fiecare reprezintă o instrucțiune pentru organism, de la culoarea ochilor până la funcționarea organelor. Fiecare avion are un pilot care îl controlează, aceștia sunt factorii de transcripție, proteine care decid dacă o genă este activă sau nu. Dar deasupra tuturor piloților se află turnul de control, iar acesta este Zincore.”

Zincore coordonează aproximativ jumătate din toți factorii de transcripție cunoscuți și decide care gene sunt active și când, poziție care îl plasează în vârful ierarhiei de control genetic, cu o influență enormă asupra funcționării celulelor.

Perturbarea acestui sistem ar putea fi legată de boli foarte variate, de la cancer și diabet până la boli cardiovasculare sau neurodegenerative precum Alzheimer și Parkinson.

„Deși acest lucru mai trebuie validat prin studii viitoare, există indicii clare că ar putea fi adevărat. Dacă se confirmă, impactul este enorm.”

Cum poate Zincore ajuta în tratamentele bolilor grave

Descoperirea nu înseamnă că există deja un tratament, dar deschide o direcție complet nouă.

„Printr-un singur controlor am putea ținti cu medicamente mai multe întrerupătoare simultan, ceea ce este foarte relevant pentru boli precum cancerul, unde mai multe lucruri sunt dereglate în același timp.”

Aplicațiile însă nu vor apărea peste noapte, spune cercetătorul, dar viitorul sună bine.

„Aplicațiile vor veni cu siguranță, dar în ani, fiecare pas trebuie validat înainte de a ajunge la oameni, și asta necesită foarte mult timp.”

Cum a fotografiat invizibilul la -180 de grade: cum arată Zincore „pe dinăuntru”

Prin acest studiu, cercetătorii au demonstrat că acest „turn de control” există și ce face. Dar lipsea un lucru esențial: cum arată. Și aici a intervenit contribuția lui Răzvan.

„Este ca o mașină: putem ști ce este o mașină, dar dacă nu știm cum funcționează pe dinăuntru, nu o putem repara sau modifica.”

El a reușit să determine structura tridimensională exactă a complexului, folosind o tehnică numită cryo-EM.

„Cryo-EM este ceva asemănător cu radiografia la doctor, medicul poate vedea tot ce este înăuntrul tău în detaliu. Noi facem ceva similar cu proteinele. «Cryo» vine de la faptul că le înghețăm la -180 de grade. De ce? E ca atunci când faci o fotografie, dacă te miști, imaginea iese neclară. Proteinele sunt atât de mici, încât orice mișcare mică le face imaginea neclară, așa că le înghețăm complet pentru a le putea fotografia fără nicio mișcare.”

Momentul triumfului, după un an de eșecuri: „Eram singurul om de pe Pământ care vedea asta”

Drumul spre Science nu a fost ușor, a însemnat nopți nedormite, cu perioade de examene în care studia în bibliotecă de la 8 dimineața până la 2 noaptea, săptămâni la rând, și momente de cumpănă în laborator.

„Cred că au fost multe momente grele, fiecare în felul său. A studia pentru a menține note mari a fost foarte dificil, în perioadele de examene stăteam în bibliotecă de la 8 dimineața până la 2 noaptea, două săptămâni la rând. Dar și așteptarea, să aflu dacă am obținut un stagiu sau dacă am intrat la universitate, era stresantă”, povestește Răzvan Borza.

Dar cel mai dificil moment a venit chiar în timpul proiectului care avea să ajungă în Science.

„Au fost multe momente dificile, dar dacă trebuie să aleg unul, a fost obținerea uneia dintre componentele complexului. Pentru context, reconstrucția noastră 3D a lui Zincore îl arată împreună cu un factor de transcripție, exact pentru a înțelege cum funcționează și cum îl controlează. Ei bine, timp de un an nu am reușit să obțin acel factor. Aveam totul pregătit și optimizat, fiecare pas, dar nu și asta.”

Timp de un an întreg, Răzvan nu a reușit să obțină una dintre componentele esențiale ale complexului pentru a-l reconstrui 3D și a înțelege cum funcționează. Până într-o zi, când, în sfârșit, experimentul a reușit.

„Și din acea zi am accelerat în câteva săptămâni ceea ce nu reușisem în luni. A fost o perioadă foarte stresantă.”

„Dacă lucrurile nu merg, găsești altă cale, nu e niciodată sfârșitul”

Chiar și atunci când lucrurile merg bine, îndoiala nu dispare, explică Răzvan.

„Aș spune că de multe ori am avut sentimentul că lucrurile nu vor merge, și cred că e normal, suntem oameni și îndoiala face parte din noi. La fiecare pas important pe care l-am făcut, chiar dacă eram pregătit, simțeam că s-ar putea să nu funcționeze.”

Dar, cu toate greutățile, a mers mai departe.

„Nu există altă cale decât să continui să ai încredere că ai făcut tot ce ai putut, iar dacă lucrurile nu merg, găsești altă cale, nu e niciodată sfârșitul”, pentru că, spune el pentru Libertatea, renunțarea nu a fost niciodată o opțiune.

„Deși era foarte stresant, era și foarte incitant, vedeam lucruri nevăzute până atunci. Entuziasmul era mai mare decât stresul, așa că renunțarea nu mi-a trecut niciodată prin minte.”

Răzvan este acum în ultimul an de doctorat și spune că programul său este unul atipic pentru o meserie clasică, dar perfect pentru el: „Sunt de tip haotic. Știința nu te așteaptă, nu e ca orice alt job unde poți lăsa ceva la 5 și pleci. Duminica mea poate fi perfect o zi de la 9 dimineața la 7 seara în laborator”.

Din afară, cercetarea pare spectaculoasă, dar, din interior, este mult mai complexă și imprevizibilă. Sunt zile liniștite și zile foarte intense, povestește el.

Viitorul: un laborator propriu și reconectarea cu România

În timpul doctoratului, a ajuns în unele dintre cele mai importante centre științifice din lume. A participat la conferințe în Europa, inclusiv la Heidelberg, dar și peste ocean, la Cold Spring Harbor Laboratory din New York, unul dintre cele mai prestigioase locuri pentru cercetători. Acum, că se apropie de finalul doctoratului, Răzvan spune că direcția este deja conturată.

„În acest moment, mă uit spre Statele Unite pentru următoarea plasare.”

Deși viața l-a purtat departe de România, Răzvan mărturisește pentru Libertatea că simte o conexiune profundă cu țara natală.

„România este originea și baza mea. Acum caut să echilibrez acest succes profesional reconectându-mă cu rădăcinile mele și cu ceea ce am lăsat în urmă. Colaborarea cu cercetători din țară este 100% o opțiune”, spune el.

Și, pentru tinerii din orașele mici din România, care poate cred că nu pot ajunge departe, cercetătorul din Cugir are un mesaj ferm, o veritabilă lecție de ambiție:

„Cele mai mari limite sunt în mintea noastră. Fraza mea de viață va fi mereu: «Întrebarea nu este niciodată dacă, ci cum». Adică nu ar trebui să ne întrebăm dacă ceva este posibil, ci să ne gândim cum putem face să fie posibil. Dacă un tânăr are un obiectiv, să meargă după el! Să nu se limiteze, lumea e în mâinile lui.”

Privind spre viitor, cercetătorul din Cugir are un scop clar.

„Vreau să continui în știință, îmi place acest stil de viață și mă bucur de el. Dacă reușesc să am propriul laborator și libertatea de a-mi urmări propriile întrebări, voi fi un om fericit.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro