Român ucis în luptele cu rușii din Ucraina. Rudolf era din Arad și avea 27 de ani: „Am crezut că astfel de vikingi nu mor!”

 33 comentarii
Arhiva foto

Un tânăr român din Arad a fost ucis pe frontul din Ucraina, acolo unde lupta în Legiunea Internațională pentru Apărarea Teritorială a Ucrainei. Iubita lui ucraineană, Ivanna, a scris un mesaj emoționant despre Rudolf, care avea 27 de ani, relatează portalul de știri locale Special Arad.

Rudolf Wittman, Rudi, cum era cunoscut de prieteni, s-a născut și a crescut în Arad, acolo unde a absolvit Liceul Csiky Gergely. A făcut parte din Legiunea Srăină franceză, apoi, în urmă cu un an, a plecat să lupte în Ucraina, în Legiunea Internațională.

„Viața îți oferă o persoană care schimbă totul. Cum începi să crezi că basmele cu un prinț nu sunt basme, ci realitate, nu glumesc, pentru că așa a fost. Rudolf, un străin care a venit în Ucraina să lupte pentru Ucraina, să-mi apere țara și a devenit apărarea, rezistența și sprijinul meu”, scrie tânăra din Hmelnîțkîi, un oraș din vestul Ucrainei.

„Un om cu o inimă incredibilă, un suflet sincer și cu o bunătate incredibilă. Nu i-a fost frică de moarte, a spus că doar stinge lumina și totul este Valhala. Era într-adevăr ca un viking, atât de multă putere, curaj nu am văzut la nimeni. Își iubea meseria, spunea că luptă și că slujba și camarazii vor fi pe primul loc. După război, a spus că atunci primul loc va fi al meu… și am crezut, pentru că am crezut că astfel de vikingi nu mor, dar este război al naibii și e brutal… îi ia pe cei mai buni”, continuă Ivanna, care scrie pe contul de Facebook că lucrează ca asistent consultant al deputatului ucrainean Volodimir Ariev.

„Mi-ați spus că luptați pentru independența Ucrainei, iar eu trebuie să lupt pentru a ne schimba țara din interior, voi luptați pe frontul vostru, vă promit că voi continua să o fac pe al meu. Ți-ai dat viața pentru Ucraina… pentru un război care nu ar trebui să fie al tău, dar ai fost aici, ca să putem avea viitorul… Ești pentru totdeauna în inima mea, în memoria mea. O persoană ca tine este imposibil de uitat… Ești cea mai bună persoană pe care am întâlnit-o vreodată în viața mea, să spun că te-am iubit nu este suficient, a fost cu siguranță mai mult decât doar iubire…. Tu ești eroul meu, ești eroul Ucrainei… Veșnică amintire ție și împărăției cerurilor, scumpule”, a încheiat Ivanna.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (33)
  • Avatar comentarii

    ionels 25.10.2023, 12:05

    Din pacate in razboi nu-ti cunosti soarta.

  • Avatar comentarii

    adistefanel 25.10.2023, 12:09

    Pacat pentru acest tanar!

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 25.10.2023, 12:10

    Român de-a binelea. Nume de dac. Daca facea o fapta rea, era german născut in Arad... :)))

  • Avatar comentarii

    mica 25.10.2023, 12:31

    Războiul a luat viețile multor bărbați valoroși.

  • Avatar comentarii

    micdoinita 25.10.2023, 12:46

    Este trist. Exact asta se intampla in razboi: mor oameni.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!