Romtehnica și Elbit au semnat marți un acord-cadru pe cinci ani pentru furnizarea sistemelor. Prețul pe fiecare sistem este astfel de 55 de milioane de euro.

O parte din echipamente vor fi realizate în România, conform informațiilor transmise.

Astfel, începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producția structurii platformei aeriene și producția structurii containerului stației terestre de comandă-control, precum și producția de componente electrice și mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria națională de apărare.

Ministerul Apărării:

Odată cu producția celui de-al treilea sistem, toate componentele electrice și mecanice se vor realiza în România, iar mentenanța va fi realizată de companii din țara noastră „astfel încât în situații de criză și război să nu fie necesară executarea acestor operațiuni în afara teritoriului național”.

România cumpără șapte drone militare israeliene cu 385 de milioane de euro. Cum arată acestea și ce pot să facă
Drona Hermes 450, produsă de Elbit Systems, stă la baza modelului Watchkeeper X FOTO: compania

Cum arată și ce fac dronele

Dronele Watchkeeper X au la bază modelul Hermes 450, diferența fiind la senzori, conform DefenseRomania.ro.

Potrivit site-ului Elbit, dronele sale Hermes 450 pot avea o greutate la decolare de până la 550 de kilograme și pot căra o încărcătură de maximum 180 de kilograme.

Acestea pot avea o autonomie de zbor de până la 17 ore și pot zbura la înălțimi de 5.500 de metri.

Dronele Watchekeeper sunt folosite de Marea Britanie.

Versiunea pentru România este însă îmbunătățită, având un radar modernizat și senzori de ultimă generație, conform sursei citate.

Elbit produce deja la Bacău componente ale dronelor sale, însă fără asamblare, mai arată sursa. Compania va deschide și o linie de asamblare în țară.

Vrem și Bayraktar

Invadarea Ucrainei de către Rusia a scos în evidență importanța dronelor în războaiele moderne.

România a anunțat în septembrie că vrea să achiziționeze și drone Bayraktar. Acestea sunt folosite cu succes de către Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

Arleqino 21.12.2022, 10:41

7 SISTEME, nu 7 drone... fix greseala scrisa cu litere de-o schioapa...

Avatar comentarii

ivryernest 21.12.2022, 13:52

Este de bănuit că România intenționează să le transmită Ucrainei.

Avatar comentarii

pikpik 21.12.2022, 14:00

Concret: RO comandå + plåteste si apoi le doneazå Ucr. Creier necesar celor de la conducerea tårii nu se gåseste de vanzare?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.