România este campioană europeană la scumpirile carburanţilor! Preţul benzinei aproape s-a dublat în doi ani

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Şoferii români sunt cei mai oropsiţi din Europa, în afara celor greci. În doi ani, preţul carburanţilor aproape s-a dublat. În prima fază, reacţia proprietarilor de maşini a fost să cumpere mai puţină benzină, acum ei protestează cerându-le benzinarilor preţuri corecte.

De la anul, pe şoferi îi aşteaptă alte scumpiri: majorarea accizelor pentru combustibili va urca preţul acestora până la 6 lei/litru

Ţara noastră ocupă locul doi între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene când vine vorba de scumpirea benzinei în ultimii doi ani, fiind devansată doar de Grecia. Potrivit statisticilor europene, în perioada 12 ianuarie 2009 - 20 decembrie 2010, litrul de benzină în România s-a scumpit, în euro, cu peste 71%. În aceeaşi perioadă, probabil ca o reacţie la scumpire, cererea de produse petroliere a scăzut. Astfel, în 2009, scăderea a fost de 6%, iar în acest an, de 10%.

Companiile afirmă că tarifele se stabilesc în funcţie de creşterea cotaţiilor internaţionale ale carburanţilor, de deprecierea leului în raport cu dolarul, dar şi de competiţie.

Potrivit preţurilor de referinţă afişate de Petrom, cel mai mare jucător din sectorul petrolier, pe 1 ianuarie 2009 un litru de benzină costa 2,87 de lei, scrie Ziarul Financiar. Pe 22 decembrie 2010, acelaşi litru de benzină costa 4,79 de lei. Creşterile de preţ nu au fost aplicate însă numai de Petrom, ci de toate companiile petroliere, cum ar fi Rompetrol, Lukoil, MOL sau Agip.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a cerut Guvernului, în urmă cu câteva săptămâni, să intervină în stabilirea preţului carburanţilor pentru că multe majorări sunt nejustificate. Acum şoferii s-au decis să protesteze şi să le ceară benzinarilor preţuri corecte la pompă.

Iată evoluţia preţurilor la benzină din 2009 până azi

Arhiva foto

Cât costă în alte state europene

Arhiva foto

Gălăţenii dau năvală în Ucraina şi în Moldova pentru a cumpăra combustibil ieftin

Arhiva foto

În ultima perioadă, angajaţii Serviciului Paşapoarte din Galaţi au avut mult de lucru. Un număr crescut de persoane îşi fac paşapoarte pentru a trece graniţa în Ucraina sau în Moldova, unde combustibilii sunt mai ieftini. Şi la Registrul Auto Român, gălăţenii stau la coadă. Peste 120 de maşini aşteptau în faţa RAR în prag de An Nou. Şoferii din Galaţi speră să primească avizele necesare pentru a plăti acum taxa de prima înmatriculare, deoarece la anul aceasta se va majora cu până la 50%. (Elena Matei)

Un nou tip de protest al şoferilor | Plătesc benzina cu mărunţiş şi îşi spală parbrizele «în dorul lelii»

Aproximativ 500 de tineri din toată ţara s-au mobilizat pe internet şi au reuşit, zilele acestea, să facă unul dintre cele mai interesante proteste din România: faţă de creşterea preţurilor la carburanţi.

Şoferii nemulţumiţi din Iaşi s-au întâlnit într-o benzinărie din centrul oraşului. Protestatarii şi-au aşezat maşinile în dreptul pompelor, blocând astfel accesul la alimentarea cu combustibil Protestatarii au plătit benzina doar cu monede

Scumpirea exagerată a carburanţilor în ultimii 2 ani i-a determinat pe câţiva tineri să lanseze pe reţelele de socializare de pe internet un nou tip de protest: boicotarea activităţii benzinăriilor. Îşi fixează din timp o “ţintă”, respectiv o benzinărie, unde se strâng câte 30-40 de şoferi care alimentează pentru sume modice. Ulterior, plătesc carburanţii cu monede, îşi spală parbrizele de mai multe ori şi... foarte încet! Astfel, activitatea benzinăriei este dată peste cap din cauza operaţiunilor foarte lente iniţiate de conducătorii auto care blochează accesul altor maşini în staţie! Protestele au avut loc de mai multe ori în Capitală, dar şi în alte oraşe, de exemplu, în Iaşi, unde, marţi după-amiază, zeci de şoferi s-au întâlnit şi au mers la câteva benzinării unde au alimentat şi apoi au plătit cu monede de 5, de 10 sau de 50 de bani. Protestatarii au purtat pancarte pe care scria: “Ieftiniţi combustibilul!”, “Ne-aţi distrus ţara!”, “Eliminaţi taxa de înmatriculare!”.

Azi, o altă întâlnire în Capitală

Următoarea întâlnire a protestatarilor din Bucureşti are loc azi, între orele 15.00 şi 17.00, la rondul de la 23 August.

Arhiva foto

“Totul a plecat de la frustrarea mea faţă de aceste scumpiri nesimţite. Nu se mai poate aşa, să controleze ei totul. Trebuie să facem ceva, să încercăm să-i boicotăm! Dacă ni se alătură mai mulţi români, cred că vom putea schimba ceva. Am dat naştere acestui nou tip de protest pe reţeaua de socializare Face- book”, ne-a declarat iniţiatorul acestei acţiuni, care poate fi identificat pe forumuri cu userul Santos. La rugămintea lui, nici noi nu-i vom dezvălui identitatea. (Cătălin Boacnă)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!