O echipă compusă din 5 medici şi 9 asistenţi medicali este pregătită să ajute autorităţile medicale de la Bratislava. Echipa va fi însoţită de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, arată un comunicat al Guvernului.

Atât personalul medical, cât şi personalul IGSU care va asigura suportul pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunii, inclusiv legătura cu autorităţile slovace, sunt pregătiţi să înceapă deplasarea imediat ce oferta României va fi acceptată de Ministerul Sănătăţii din Slovacia, a mai precizat Executivul.

Misiunea este prevăzută să dureze 21 de zile.

„România răspunde solicitării de asistenţă internaţională lansată de autorităţile din Slovacia. Acest răspuns exprimă soluţia concretă a solidarităţii Uniunii Europene faţă de statele membre. Autorităţile medicale din Slovacia au acum mai mult ca niciodată nevoie de ajutor, iar mesajul nostru este unul simplu – ” personalul medical din Slovacia nu trebuie să fie singur în această luptă neechilibrată cu acest inamic invizibil; Nu sunteţi singuri””, precizează Executivul.

Acţiunea este finanţată de Comisia Europeană prin ESI (Instrumentul privind furnizarea sprijinului de urgenţă pe teritoriul Uniunii).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.