Studiul „Une année de télévision dans le monde”, făcut public joi, arată că durata zilnică de consum de programe TV a înregistrat un nou record la nivel internaţional, telespectatorii uitându-se la televizor, în medie, 3 ore şi 17 minute pe zi, cu un minut în plus faţă de 2011.
Creşterile cele mai mari în privinţa consumului de televiziune au fost înregistrate în ţările cele mai afectate de criza economică, se arată în cercetarea care a vizat 107 teritorii. România deţine recordul în Europa în privinţa consumului de programe de televiziune (5 ore şi 30 de minute pe persoană/ zi), fiind urmată de Grecia (4 ore şi 33 de minute), ţară în care consumul de programe TV a crescut cu 5 minute faţă de 2011, şi Spania (4 ore şi 6 minute; o creştere a consumului TV cu 7 minute faţă de 2011).
Pe de altă parte, conform aceluiaşi studiu, consumul TV în Statele Unite ale Americii s-a menţinut stabil (aproape 5 ore pe persoană/ zi), scrie Mediafax.
Evenimentele sportive de la nivel internaţional din 2012 au contribuit la creşterea consumului TV, printre acestea numărându-se ceremoniile de deschidere şi de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra, dar şi gala Super Bowl – finala Ligii profesioniste de fotbal american.
Potrivit studiului, şi serialele exotice (telenovelele) au continuat să aibă succes la telespectatorii europeni. Astfel, serialul turcesc „Fatmagül” a înregistrat o creştere a audienţei cu 60% în Bulgaria, în timp ce „Suleyman Magnificul” a devenit unul dintre cele mai de succes seriale în Bulgaria, Croaţia, Egipt, Rusia, Slovacia şi Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.