Conform documentației tehnice, Oculus va analiza imagini și videoclipuri, chaturi și materiale de pe canalele de mesagerie, URL-uri și alte date în timp real pentru a detecta informații interzise.

Capacitatea sistemului ar trebui să fie de 200.000 de imagini pe zi analizate, ceea ce înseamnă două cadre pe secundă.

Oculus ar trebui să găsească conținut interzis nu numai sub formă de text, ci și în „scene, combinații de obiecte, compoziții de imagini, chipuri”.

Sistemul va implementa apoi „cataloage de simboluri, scene și acțiuni”, iar dezvoltatorul este obligat să furnizeze seturi de date etichetate pentru antrenarea unui model de recunoaștere.

Lista de conținut interzis, pe care sistemul este conceput să-l analizeze, pe lângă „materialele extremiste și teroriste”, include evenimente ilegale în masă, expresii de lipsă de respect pentru societate, statul și simbolurile oficiale ale Federației Ruse.

Unul dintre interlocutorii lui Kommersant din sfera IT susține însă că este aproape imposibil să se dezvolte un astfel de sistem cu o investiție așa de mică și într-un timp așa de scurt.

Iar CEO-ul Smart Engines, Vladimir Arlazarov, a declarat că „momentul este surprinzător: doar colectarea unor seturi de date reprezentative de antrenament poate dura mult mai mult decât deadline-ul oferit” Potrivit expertului, modelele moderne de inteligență artificială care clasifică comportamentul uman într-o secvență video sunt culese pe date din aproximativ un milion de videoclipuri.

„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”
Recomandări
„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”

Konstantin Bulanov, directorul Digital Technologies GRFC, Centrul Principal de Frecvențe Radio al Roskomnadzor, a spus că, pentru funcționarea stabilă a sistemului, ar fi nevoie de cel puțin 48 de servere echipate cu acceleratoare grafice. Potrivit acestuia, Oculus va căuta conținut prin rețele neuronale bazate pe învățarea automată.

În încercarea de a combate „știrile false”, Roskomnadzor a blocat sau a șters aproximativ 138.000 de site-uri web de când Moscova și-a început invazia în Ucraina, în luna februarie.

De când a început invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, Kremlinul a încercat să controleze cu strictețe pe plan intern narativul războiului.

Multe dintre site-urile blocate au criticat conflictul militar din Ucraina sau s-au referit la acesta mai degrabă ca la un „război” sau o „invazie” decât ca la o „operațiune militară specială” – termenul preferat de Kremlin.

Foto: captură Kommersant

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.