Joi dimineață, moneda se tranzacționa la un curs de 75,5 de ruble pentru un dolar american, în comparație cu aproape 140 la un dolar la începutul lunii martie, după ce administrația Biden a anunțat interzicerea importurilor de petrol și gaze din Rusia.

De fapt, acum este chiar mai bine decât era la 22 februarie, cu două zile înainte de invazie, când un dolar valora 80 de ruble.

Rusia a implementat măsuri financiare pentru a susține rubla, prin creșterea ratelor dobânzilor la 20% – încurajând astfel investițiile în rublă – și impunând controale ale capitalurilor, ceea ce înseamnă că oamenii nu pot schimba rublele pe alte valute.

De asemenea, în evoluția cursului a contat și amenințarea Kremlinului că îi va determina pe importatorii europeni de gaze precum Germania să plătească livrările în ruble – crescând astfel valoarea monedei. Mai mult ajutor a venit din China și India, care au crescut cantitatea de petrol rusesc pe care o cumpără datorită discounturilor generoase primite din partea Moscovei.

Miercuri, Kremlinul a anunțat că Rusia nu le va cere imediat cumpărătorilor să plătească în ruble pentru exporturile sale de gaze naturale și a promis o schimbare treptată a sistemului de plată. În schimb, a anunțat că ia în calcul să mărească lista exporturilor sale care necesită plata în ruble.

De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Recomandări

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro

„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro

Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro

INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro

Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI