Pe 13 și 14 iunie, zeci de persoane care au mâncat la fast-food-ul „Vreau Shawarma” din Brațk au apelat la medici.
Inițial, 11 persoane au fost spitalizate cu un diagnostic de infecție intestinală acută. Ulterior, Comisia de Investigații a precizat că „sunt 62 de victime“.
În total, 29 de oameni au fost internați. Între ei, cinci minori, care tratați la Spitalul Clinic de Copii Brațk. 33 de persoane, cu simptome ușoare și moderate, au primit tratament în ambulatoriu.
48 people in Bratsk, russia have been poisoned after eating at the „I Want Shawarma” restaurant. pic.twitter.com/pkrq6n71UX
— OSINT 69 (@osint_69) June 14, 2023
Igor Kobaev, guvernatorul regiunii, a menționat că „specialiștii de la centrul regional Irkuțk pentru medicina dezastrelor monitorizează situația”.
Anchetatorii au închis localul, au luat mostre de carne pentru analiză și au confiscat grătare, cuptoare și documente din cafenea. Patronul a fost arestat.
În Rusia se mai desfășoară o anchetă penală, după ce 28 de persoane au murit și cel puțin 70 au fost internați după ce au consumat băutura „Domnul Cidru”, alterată cu metanol.
Cel mai mult a avut de suferit regiunea Ulianovsk, unde 18 persoane au murit din cauza otrăvirii.
Ulterior, ministrul rus de interne l-a demis pe adjunctul șefului Direcției Principale Samara, după ce, în cadrul anchetei penale privind otrăvirea în masă cu „Domnul Cidru”, s-a constatat furtul de alcool dintr-un depozit de poliție din regiune.