Genomul coronavirusului a fost trimis de autorităţile de la Beijing la Moscova, iar cele două state lucrează împreună la dezvoltarea unui vaccin, anunţă Reuters.
Anunţul a fost făcut de consulatul Rusiei din Guangzhou.
"Experţii ruşi şi cei chinezi au început să lucreze la dezvoltarea unui vaccin", a transmis consulatul, într-un comunicat pe site-ul lui.
Rusia nu a înregistrat până acum vreo infectare cu noul coronavirus.
O echipă de cercetători din Hong Kong susţină că a dezvoltat deja un vaccin pentru coronavirusul ucigaș apărut în China, dar mai este nevoie de timp pentru ca acesta să fie testat, a anunțat marți un profesor citat de South China Morning Post.