Rusia produce o nouă dronă kamikaze. Ce au descoperit serviciile de informaţii europene

Comentează
Dronă kamikaze zburând pe cer deasupra unui oraș distrus care arde. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Rusia a început anul trecut să producă o nouă dronă de atac cu rază lungă de acţiune, denumită Garpia-A1, folosind motoare şi piese chinezeşti, pe care a desfăşurat-o în războiul din Ucraina, potrivit a două surse dintr-o agenţie europeană de informaţii şi documentelor consultate de Reuters, scrie News.ro.

Informaţiile consultate de agenţia Reuters, care au inclus un contract de producţie pentru noua dronă, corespondenţa companiei privind procesul de fabricaţie şi documente financiare, arată că IEMZ Kupol, o filială a producătorului rus de arme de stat Almaz-Antei, a produs peste 2.500 de drone Garpia din iulie 2023 până în iulie 2024.

Cele două surse de informaţii au declarat că Garpia, care înseamnă Harpie în limba rusă (personaj mitologic, dar şi o specie de vultur - n.r.), a fost folosită împotriva unor ţinte militare şi civile din Ucraina, provocând daune infrastructurii critice, precum şi victime civile şi militare.

Samuel Bendett, membru senior adjunct la Center for a New American Security (Centrul pentru Noua Securitate Americană), un think tank cu sediul la Washington DC, a declarat pentru Reuters că dacă existenţa Garpia se confirmă, asta ar reduce dependenţa Rusiei de dronele iraniene cu rază lungă de acţiune. „Dacă acest lucru se întâmplă, ar putea indica faptul că Rusia se poate baza acum mai mult pe dezvoltarea internă, precum şi, evident, pe China, deoarece ambele părţi din acest război depind de multe componente chineze pentru producţia de drone", a subliniat el.

Iranul a furnizat Rusiei mai mult de o mie de drone Shahed „kamikaze" de la începutul invaziei din februarie 2022, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în luna mai a anului trecut. Acestea au fost folosite pentru a epuiza apărarea aeriană ucraineană şi pentru a lovi infrastructura departe de linia frontului.

Reacţia Chinei

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o cerere de comentarii din partea Reuters, iar Ministerul chinez de Externe a declarat că Beijingul controlează strict exportul de produse cu potenţiale aplicaţii militare, inclusiv dronele. „În ceea ce priveşte criza ucraineană, China s-a angajat întotdeauna să promoveze negocierile de pace şi soluţionarea politică", se arată într-o declaraţie care precizează însă că nu există restricţii internaţionale pentru comerţul Chinei cu Rusia.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut săptămâna trecută Chinei să nu mai sprijine războiul Rusiei din Ucraina şi a declarat că asistenţa acordată de Beijing a fost un factor semnificativ în continuarea conflictului.

Motorul dronei este produs în China

Garpia „seamănă foarte mult cu Shahed", dar are mai multe caracteristici distinctive, inclusiv o aripă unică prinsă cu şuruburi şi motor Limbach L-550 E, a declarat agenţia europeană într-o declaraţie pentru Reuters. Motorul, care a fost iniţial proiectat şi fabricat de o companie germană, este acum produs în China de o firmă locală, Xiamen Limbach. Compania nu a răspuns la o cerere de comentarii.

Reuters a analizat un contract în valoare de peste un miliard de ruble (10 milioane de euro) semnat în primul trimestru al anului 2023 între Ministerul rus al Apărării şi Kupol pentru dezvoltarea unei fabrici care să producă dronele.

Unde sunt produse dronele

Sursele de informaţii au declarat că o fostă fabrică de ciment situată în Ijevsk, Republica Udmurt, în vestul Rusiei, care a fost cumpărată de Kupol în 2020, este utilizată pentru producerea dronelor.

Folosind un videoclip al unei instalaţii ruseşti de producţie a dronelor, postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, Reuters a reuşit să identifice locul ca fiind fabrica din Ijevsk după culoarea şi designul grinzilor clădirii şi arhitectura internă, care se potriveau cu imaginile de arhivă ale locului. Locaţia imaginilor a putut fi verificată pe baza clădirilor, drumurilor şi copacilor din apropiere, care se potrivesc cu vederile străzilor şi cu imaginile din satelit.

Un prototip al Garpia a fost lansat în prima jumătate a anului 2023, conform comunicărilor companiei. Producţia a ajuns la câteva sute în a doua jumătate a anului 2023 şi a crescut de peste două ori, la aproximativ 2.000 de bucăţi în prima jumătate a anului 2024.

Bendett, analistul în domeniul apărării, a declarat că 2.500 de drone pe an ar reprezenta o parte considerabilă din producţia Rusiei. Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat luna trecută că Rusia a lansat aproape 14.000 de drone de atac de la invazia din februarie 2022, inclusiv dronele iraniene Shahed, precum şi dronele Gheran-2 şi Lancet de fabricaţie rusă.

Documente corporative datândd din al doilea trimestru al anului 2023, examinate de Reuters, au arătat că furnizorul TSK Vektor a achiziţionat piese de la companii chineze pentru asamblare la situl companiei Kupol, iar 800 de motoare chinezeşti urmau, de asemenea, să fie livrate la noua fabrică, unde linia de producţie trebuia să fie gata până la sfârşitul trimestrului.

Serviciul european de informaţii a afirmat că este îngrijorat de faptul că societăţile chineze continuă să furnizeze componente care permit producţiei ruseşti de drone kamikaze de mari dimensiuni. „Exportul de componente esenţiale către Rusia trebuie să înceteze", a declarat acesta.

Washingtonul a avertizat în repetate rânduri Beijingul cu privire la sprijinul acordat industriei de apărare a Rusiei. SUA au impus sute de sancţiuni menite să reducă capacitatea Moscovei de a exploata anumite tehnologii în scopuri militare.

În iulie, China a declarat că va înăspri normele privind exportul de drone începând cu 1 septembrie. Beijingul a declarat însă că sancţiunile americane împotriva entităţilor chineze din cauza războiului din Ucraina sunt „ilegale şi unilaterale".

Drona are o rază de acţiune de 1.500 km

Garpia are o greutate la decolare mai mică de 300 de kilograme şi o rază maximă de acţiune de 1 500 de kilometri, se arată în contractul de producţie încheiat între Kupol şi Ministerul rus al Apărării - aproximativ similar cu dronele iraniene Shahed-136 pe care Moscova le-a folosit intens în Ucraina.

The Washington Post a raportat în august că Rusia intenţionează să crească producţia unei versiuni interne a Shahed-136, cunoscută sub numele de Gheran-2, la o uzină din zona economică specială Alabuga, în Tatarstan. Ucraina a declarat în aprilie că a efectuat un atac cu drone împotriva unei fabrici de drone de la Alabuga.

Un al treilea document examinat de Reuters, o actualizare a stadiului livrărilor între intermediarul TSK Vektor şi producătorul Kupol, datată în primul trimestru al anului 2024, detalia o comandă pentru 100 de axe, carburatoare şi alte piese de motor Limbach furnizate de alte două companii chineze: Juhang Aviation Technology şi Redlepus Vector Industries, ambele cu sediul în Shenzhen.

Juhang, care a fost supusă sancţiunilor britanice în februarie şi sancţiunilor americane în mai pentru că a furnizat Rusiei echipamente pentru drone, şi Redlepus nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Datele vamale, obţinute de la un furnizor comercial care înregistrează şi compilează informaţiile, au arătat că, din aprilie 2022 până în decembrie 2023, TSK Vektor a importat bunuri în valoare de 36,3 milioane de dolari de la compania chineză Juhang Aviation Technology şi 6,2 milioane de dolari de la Redlepus TSK Vector Industrial Shenzhen Co Ltd.

Potrivit documentelor vamale, mărfurile au inclus motoare de aeronave, tranzistori, module electronice, conectori, fişe şi prize, piese de schimb şi componente, majoritatea fiind marcate ca „pentru uz civil general", „pentru uz industrial general", „pentru uz civil general".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
16:08
„Inteligența artificială ne poate ucide pe toți până în 2030”: Avertismentul sumbru al unui cercetător Anthropic
16:05
Alegeri anticipate în Serbia pe 25 octombrie, anunță Aleksandar Vučić: Parlamentul a fost dizolvat
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală