Tradiţia chinezilor spune că cei care vor mânca carne de câine în aceste zile vor fi sănătoşi şi vor avea noroc tot anul. Festivalul Yulin este considerat cel mai sângeros din lume şi are loc de două decenii, fiind bine înrădăcinat în cultura chineză.
De-a lungul anilor, PETA şi alte zeci de organizaţii de apărare a drepturilor animalelor au încercat să oprească această tradiţie, fără succes. Activiştii PETA susţin că acest obicei nu este doar foarte crud, ci şi periculos pentru populaţie. Asta, deoarece câinii sunt vânduţi fără a avea certificat care să ateste că sunt sănătoşi.
Anul acesta, pe reţelele de socializare s-a creat o amplă campanie de stopare a Festivalului Yulin, în care s-au implicat şi persoane publice. În pofida presiunii publice, festivalul s-a ţinut.
În 2011, un obicei identic, tot din China, a fost oprit de Guvernul chinez, din cauza milioanelor de oameni care au cerut acest lucru.
Foto: EPA, Hepta