Specialiştii susţin că atacurile în haită, din ce în ce mai dese, vor duce la dispariţia pelicanului, care este “meniul” preferat al prădătorului, dar şi la distrugerea echilibrului natural din zonă.
Vizitele şacalului în Delta Dunării nu sunt, pentru oamenii apelor învăţaţi cu viaţa aspră, o noutate. Animalul, jumătate vulpe, jumătate lup, s-a aciuat acum vreo 15 ani pe fâşiile lor de pământ ce-şi pierd conturul fie în apa clipocitoare, vânătă-gălbuie, fie în stufărişurile înalte.
A devenit parte dintr-un sistem natural care-şi reglează echilibrul după principiul “cel mai puternic supravieţuieşte”.
Aşa că, în toţi aceşti ani, localnicii au privit atacurile sporadice ale şacalului ca pe o regulă desenată de destin.
Dar acest animal, care se hrăneşte predilect cu ouăle sau cu puii din cuiburile aşezate la sol ale păsărilor din rezervaţie, s-a înmulţit peste măsură în ostroavele de la gurile Dunării.
Acum, şacalul, cunoscut şi drept câinele auriu, nu mai este văzut doar ca un prădător obişnuit care se hrăneşte cu puţin, ci inamicul numărul unu al Deltei, din inima căreia muşcă feroce.
Un câine auriu la 10 hectare
Ion Botaş (foto), pădurar de vânătoare în Deltă, cu o vechime de 18 ani în acest domeniu: “În Deltă sunt vreo 12.000 de pelicani şi multe alte mii de păsări călătoare. Anul trecut trebuiau împuşcate 400 de exemplare de şacali pentru a menţine echilibrul ecosistemului, dar vânătoarea a fost interzisă în Deltă, cu trei ani în urmă, pentru protejarea ecosistemului. Uite că protecţia s-a întors împotriva faunei! Aşa s-a ajuns în situaţia ca doar Ostrovul Tătarului, de pildă, care are 2.800 de hectare, să fie populat de 250 de şacali - adică un şacal la 10 hectare, ceea ce este foarte mult. Pelicanii, de exemplu, mâncarea preferată a şacalilor, sunt deja ameninţaţi cu dispariţia iminentă din cauza acestui prădător care le distruge cuiburile. Deşi sunt vânători singuratici, acum, după ce s-a înmulţit peste orice limită, şacalii au început să atace în haită chiar şi gospodăriile. Fac prăpăd şi pun în pericol întreaga faună a Deltei Dunării”.
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.