Săptămâna politică cea mai importantă din an: Noul Parlament îşi începe mandatul şi se anunţă premierul

Comentează
Legea salarizării unitare a intrat în vigoare

Săptămâna politică cea mai importantă din an. După alegerile parlamentare, noul Legislativ urmează să îşi înceapă marţi activitatea, vom afla cine sunt preşedinţii celor două Camere iar la sfârşitul săptămânii vom cunoaşte numele premierului desemnat de preşedintele Klaus Iohannis.

Noul Parlament a fost convocat de şeful statului marţi, 20 decembrie. Atunci parlamentarii nou aleşi din cele două Camere, Camera Deputaţilor şi Senatul urmează să îşi înceapă mandatul prin alegerea preşedinţilor celor două Camere, a Biroului Permanent şi a  componenţei comisiilor permanente.

Luni, senatorii şi deputaţii nou aleşi vin la Palament pentru a depune certificatele de parlamentar şi pentru  îndeplinirea formalităţilor necesare preluării mandatului. Aleşii vor trece prin mai multe procedure birocratice; vor depune toate actele necesare, îşi vor face fotografii pentru eliberarea legitimaţiilor de parlamentar şi a cartelelor de vot.

Noul Parlament îşi alege conducerea, Tăriceanu şi Dragnea, posibili şefi ai Camerelor

Marţi,  începând cu ora 12.00, se convoacă noul Parlament, care trebuie să îşi aleagă conducerea, în baza noului algoritm politic, rezultat în urma alegerilor parlamentare. Prima şedinţă de plen va fi prezidată de cel mai tânăr parlamentar şi cel mai în vârstă ales. Astfel, la Senat este posibil ca liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu să îşi păstreze funcţia de preşedinte al Senatului. La Camera Deputaţilor sunr mai multe variante: Florin Iordache, fostul preşedinte interimar al forului, sau Liviu Dragnea, preşedintele PSD. Tot marţi este aşteptată o

Consultările cu partidele politice, miercuri şi joi; Preşedintele Iohannis anunţă premierul desemnat

După convocarea noului Parlament, şi stabilirea clară a majorităţii, partidele parlamentare vor merge la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea formării noului Guvern. Consultările încep miercuri şi se finalizează joi. Este posibil ca într-o zi, preşedintele să discute cu partidele din noua majoritate, PSD şi ALDE şi în cea de-a doua zi, cu partidele din Opoziţie, PNL, USR, PMP, UDMR şi minorităţile naţionale. Joi, după finalizarea consultărilor, şeful statului este aşteptat să anunţe premierul desemnat.

Marius Nica şi Sorin Grindeanu, posibili premieri, în cazul în care pică varianta Dragnea

Apropierea momentului desemnării premierului, după alegerile parlamentare, aduce în prim plan mai multe variante de persoane care ar putea conduce Executivul, în contextul în care liderul PSD Liviu Dragnea nu ar fi propunerea partidului. Potrivit ultimelor informaţii neoficiale, lista posibililor premieri PSD este formată din fostul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Cei doi se alătură altor nume din Partidul Social Democrat, vehiculate în ultimele zile pentru funcţia de premier:  Mihai Fifor, liderul grupului social-democrat din Senat şi apropiat al preşeidntelui PSD, Liviu Dragnea, fiind şi preşedintele Consiliului Naţional al partidului, Mihai Tudose, vicepreședintele PSD sau Liviu Voinea, care a mai fost propunerea PSD pentru funcţia de premier, după demisia lui Victor Ponta, în urma tragediei de la Colectiv.

Mai sunt pe lista premierului Eugen Teodorovici, fost ministru în Guvernul Ponta, dar şi primarul Gabriela Firea sau europarlamentarul Sorin Moisă. Şi Georgian Pop, preşedintele comisiei de control al SRI a apărut ca posibilă propunere de premier, în ultima perioadă.

Premierul are 10 zile să îşi facă Guvernul. Ce nume sunt vehiculate pentru funcţiile de miniştri

După desemnare, premierul are la dispoziţie 10 zile, potrivit Constituţiei, să îşi aleagă echipa de miniştri. Potrivit unor surse politice, cea mai mare parte a ministerelor sunt deja negociate de PSD şi ALDE. Astfel, la ministerul Fondurilor Europene ar putea veni Eugen Teodorovici, care a mai deţinul acest portofoliu în Guvernul Ponta. Alţi pretendenţi la acest minister sunt Ana Birchall şi Marius Nica.

La Educaţie sunt luaţi în calcul Liviu Pop şi Mihnea Costoiu, iar la Agricultură, liderul ALDE Daniel Constantin. Cei de la ALDE ar mai putea prelua mandatul de la Apărare, pentru Teodor Meleşcanu sau Cultura. Şi la Muncă ar putea veni un ministru din fosta guvernare Ponta. Este vorba despre Rovana Plumb. La Cultură este menţionat şi Ionuţ Vulpescu.

Mihai Tudose, vicepreşedintele PSD, ar putea fi ministrul Economiei. El a ocupat această funcţie şi în Guvernul Ponta.Mihai Fifor, cel care conduce acum Consiliul Naţional al Partidului, ar ocupa Ministerul Transporturilor. Eugen Nicolicea,  ar urma sa ocupe funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, post pe care l-a mai deținut.

Georgian Pop, ar putea ocupa Ministerul Comunicaţiilor, iar liderul tinerilor TSD Gabriel Petrea, Ministerul Tineretului şi Sportului.

Vicepreședintele Gabriel Vlase, s-ar putea regăsi la Ministerul de Interne. Postul de la Externe se pare că este pregătit pentru fostul ministru Titus Corlățean, care a mai condus acest minister. La finanțe ar putea reapărea Liviu Voinea.

De sănătate s-ar putea ocupa Raed Arafat. Mediul ar putea ajunge la UDMR , dacă aceștia vor fi cooptați la guvernare. Surse spun că se  va crea un minister al minorităților naționale, care va fi atribuit acestora. Guvernul PSD ar dori să îl mențină ca vice-premier pe Vasile Dâncu, care va avea în coordonare și Dezvoltarea regională.

Social-democraţii vor ca noul Guvern să treacă în regim de urgenţă prin Parlament. Astfel, audierile miniştrilor în comisiile parlamentare ar putea să se realizeze într-o zi să fie dat şi votul în plenul reunit. Astfel, vom avea Guvern nou până la sfârşitul anului. În luna ianuarie, PSD şi ALDE vor să convoace o sesiune de urgenţă a Parlamentului, pentru votarea proiectului de buget pe 2017.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
MONDEN
Asaf Avidan
16:44
Asaf Avidan a devenit cetățean român. Artistul israelian a depus jurământul alături de frații săi
Vlad Gherman si Oana Mosneagu s-au căsătorit în urmă cu doi ani. FOTO/ Facebook
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Exclusiv
17:20
Cum s-a schimbat viața lui Ernest la 45 de ani: „Acesta este adevărul”
17:15
De ce sunt elevii români un dezastru la Matematică, Citire și Științe, materii evaluate în cadrul PISA 2025. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a găsit vinovații: pandemia și testarea pe calculator
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate