Satul care se scufunda

In Racataul de Jos din judetul Bacau, beciurile oamenilor s-au transformat in fantani, iar gradinile s-au metamorfozat in mici iazuri temporare, strajuite de stuf si salcii razlete. Iar cand vor sa te invite in gradina, indicator de netagaduit al harniciei la tara, oamenii iti spun, cu un umor amar: ”Hai la stufaris!” O mana de oameni, intr-un sat pe care un baraj construit pe raul Siret in urma cu 20 de ani ameninta sa-l inghita.

Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, asa ca, dupa ce a fost ridicat barajul, au inceput si problemele pentru satenii din Racataul de Jos. Mai intai igrasie, apoi mici fisuri in peretii locuintelor, beciuri inundate, iar in cele din urma, case prabusite peste cei care traiesc aici de-o viata. Din 60 de case, in 48 abia se mai poate locui.

”Ce sa fac, daca mi-a intrat apa in beci?!”, ne intampina un batranel in baston, despre care aveam sa aflam ca are 85 de ani. ”In fiecare an, de Boboteaza, o sfintesc, arunc doua galeti de bulgari de var in ea ca sa omor microbii, si am apa de baut. E mai limpede decat apa din fantana vecinului meu”, adauga nea Ghita Budau, grabindu-se sa ne arate comoara lui din beci.

Apa a patruns intai in beciuri, apoi in case

In urma cu cativa ani, in subsolul adanc de 4 metri odihneau cuminti, peste iarna, butoaie cu varza, borcane cu castraveti, mormane de cartofi si legaturi impletite de usturoi si ceapa. Pana intr-o zi, cand pamantul slabit de infiltratii nu a mai putut sa protejeze proviziile familiei Budau. Iar acum nici n-ar mai avea ce sa protejeze, pentru ca in gradina nu mai creste nimic de atata umezeala. Lacul de acumulare de pe Siret a facut sa se ridice panza freatica, iar apa a patruns mai intai in beciurile, apoi in casele oamenilor.

”Au tot spus ca vin de la Neamt ba sa ne despagubeasca, ba sa ne mute, dar cine mai stie. Eu aici raman. Mai carpim peretii, mai dam un var, ce sa facem, la varsta asta unde sa ne mai ducem? Eu am 85, iar baba are 83.

Cand o cadea casa pe noi, sa ne ingroape de tot”, isi varsa naduful batranul. S-a saturat de cate promisiuni a primit de la reprezentantii societatii ”Hidrocentrale Bistrita”, din Piatra Neamt, raspunzatoare de ridicarea si intretinerea barajului, de la primar sau de la prefect. De patru ani, de cand casele lor au inceput sa se umple de igrasie, de crapaturi, iar mai apoi peretii – din caramida sau din paianta – au inceput sa cedeze, oamenii au mers cu jalba-n protap peste tot pe unde s-au gandit ca pot primi o mana de ajutor. Mare ajutor n-au primit, in schimb li s-a explicat de fiecare data de ce se intampla asta in satul lor.

„Maturi prin casa si nu aduni praf, ci noroi”

Asa au devenit satenii din Racataul de Jos experti in baraje, experti in rezistenta materialelor de constructii, experti in gradul de denivelare a terenului si, mai cu seama, experti in supravietuire. Pentru ca oamenii de aici traiesc de ani de zile printre pereti care se topesc sub ochii lor. ”Eu ma astept la o amenda”, ne spune Vasile Tugui. ”Racatau a fost declarata zona calamitata si nu avem voie sa mai construim nimic. Acum doua luni mi s-a prabusit un perete de la casa. Ce puteam sa fac? Sa stau asa? L-am ridicat din nou din boltari. Ma astept sa vina sa-mi dea amenda pentru ca am construit in zona calamitata”. Pe dinafara, locuinta familiei Tugui arata ca o casa obisnuita. De cum intri insa, te izbeste un miros greu de igrasie si de dusumele putrezite. ”Maturi prin casa si nu aduni praf, ci noroi”, se plange Lucretia, nevasta lui Vasile Tugui. ”Dar tot e mai bine decat la familia Dediu, de peste drum. Acolo, pamantul e mai lasat si casa s-a prabusit peste ei”.

In poarta ne asteapta stapanul casei, Gheorghe Dediu, de 67 de ani. In curte, privelistea e dezolanta. Din casa generoasa, cu trei camere, cladita din caramida, au mai ramas niste ruine. ”Acum patru ani am vazut niste fisuri mici in perete”, povesteste Elena Dediu. ”Apoi fisurile s-au marit si dupa doi ani au inceput sa cada peretii”. Sotii Dediu au ajuns pana la Bucuresti in speranta ca vor putea sa atraga atentia autoritatilor asupra necazului lor. Au reusit. ”In fiecare saptamana vorbim la Neamt si de fiecare data ni se spune ca vom primi despagubiri pe casa si pe pamant, ca sa putem sa ne mutam. Asteptam. De cand s-a auzit ca se dau bani in Racatau, au crescut preturile la casele din zona de cateva ori. Noua ne-au promis 800 de milioane de lei, pe casa si pe 6.000 de metri patrati. E bine si asa, numai sa ne dea banii”.

Pana atunci, familia Dediu sta in fosta bucatarie de vara. Si aici, tavanul sta sa cada peste cei doi. Dar poate mai rezista putin. Macar pana trece iarna, pentru ca familia Dediu nu are curajul sa spuna ”macar pana primim banii”, pentru ca s-ar putea sa fie vorba de cativa ani.

„Lucrurile se misca greu”

Contactata telefonic, Cristina Catana, sefa serviciului investitii de la ”Hidrocentrale Bistrita”, recunoaste ca situatia satenilor din Racataul de Jos este critica. ”Din pacate, lucrurile se misca greu. Suntem societate cu capital de stat, lucram cu bani publici si avem nevoie de foarte multe aprobari pentru a rezolva aceasta problema.

Dupa mai multe studii de prefezabilitate, s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie este sa-i despagubim pe locuitorii din cele 48 de gospodarii afectate, ca sa-si poata construi cam acelasi tip de locuinte in alta parte.

Avem aprobarea inca de anul trecut, dar pana sa ajungem s-o punem in practica, am descoperit ca preturile oferite nu mai erau de actualitate. Am renegociat cu satenii, am cerut fonduri suplimentare, iar acum asteptam alte aprobari. Nu pot sa spun exact cat va dura, dar sper ca se va rezolva cat mai curand.  Oamenii chiar se afla intr-o situatie foarte grea”, a spus Cristina Catana.

Urmărește-ne pe Google News