Sătul de modul în care e tratat în România, un tânăr rămas fără o mână, care face livrări, vrea să plece în Anglia: „Acolo nu există să facă diferențe”

„Nu am avut o vacanță niciodată. La mare tot mi-am dorit de mult timp să ajung, dar n-am reușit până acum”, spune Silviu Stancu, un tânăr livrator din Satu Mare, care a rămas fără o mână de la 11 ani, dintr-o culpă medicală. Povestea lui a devenit cunoscută după ce un client, impresionat de determinarea omului care-i onorase comanda, i-a făcut cadou un ceas de firmă, un Rolex. O filmare cu momentul în care Silviu primește cadoul a ajuns pe rețelele sociale.

 
 @treidetrefla 
 ♬ sunet original - Trei de Trefla 
 
 

Silviu are 28 de ani și lucrează din toamna lui 2020 pentru firme care fac livrări la domiciliu. Într-o zi bună rămâne cu 100 de lei, dar nu muncește aproape niciodată mai puțin de 10 ore.

„Uite, azi de exemplu. Am băgat motorină de 100 de lei și am făcut 72 de lei în patru ore. Și deja mintenaș e mai mult de jumate de motorină folosită. Am norocu’ că nu consumă mult mașina asta”, spune livratorul. Conduce un Ford Fiesta din 2008, cu cutie automată, și e cunoscut de majoritatea sătmărenilor.

„Unii se mai răstesc la telefon și apoi își cer scuze când mă recunosc în fața ușii lor. Alții îs mai aerieni și or nu știu la ce adresă stau, or nu pot să explice ca lumea sau nu pun pin-ul corect. Dar ne înțelegem până la urmă, că oameni suntem”, spune Silviu.

Din ziua aceea toată lumea l-a privit cu milă și, mai rău, s-a uitat la el ca la un „ciudat”. În liceu a devenit ținta glumelor colegilor săi. A fost umilit în atâtea rânduri, încât la un moment dat a fost nevoit să renunțe la școală. A plecat la începutul clasei a XI-a de la Liceul tehnologic din Tășnad și a continuat la seral în Satu Mare, ca să scape de batjocură.

„I-am cerut dirigintelui atunci să mă apere, să intervină, ca să nu se întâmple ceva rău. Până la urmă tot pe mine m-a pus la zid, când am avut un conflict cu un coleg care-și tot bătea jos de mine”, spune Silviu.

„Lăsați numărul de telefon, vă anunțăm noi”

Munca de livrator „e destul de grea”, consideră acesta. În orele de vârf aglomerația din trafic îi cam pune la încercare răbdarea, dar e mulțumit că are un job și că poate plăti 650 de lei pe lună pentru chiria garsonierei în care locuiește.

„Lucru de la 11 la 15, mă hodinesc trei ore când e traficul ăla mare și nici nu prea sunt comenzi. Apoi reiau munca până la miezul nopții. Am dus și 32 de kile până la etajul 4. Mă descurc”, mărturisește tânărul. Pentru el n-a fost deloc simplu să se angajeze. Handicapul său îl descalifica la aproape orice încercare de a obține un job, iar finalul interviurilor îl găsea de fiecare dată de dezamăgit. I se punea mereu aceeași „placă”: „Lăsați un număr de telefon, vă anunțăm noi!”.

„Nu mă mai sunau în veci, era numai așa să nu mă refuze în față. Asta deși căutau și aveau nevoie oameni”, povestește tânărul. Și când a dat pentru carnet, în urmă cu 7 ani, s-a tot chinuit să strângă „actele doveditoare” că e apt din punct de vedere medical. Ziua în care și-a completat dosarul și a putut ieși pe traseu cu instructorul de la școala de șoferi a fost una memorabilă.

„Ne e nicio rușine să muncești. Io unu nu pot să stau, îmi place munca, dar în România nu prea există sprijin pentru persoanele cu handicap. Eu nu vreau mila nimănui, ci doar să pot munci ca să mă pot întreține”.

Silviu vrea să emigreze în acest an. Fratele său lucrează la un depozit în Anglia și i-a spus că va găsi ușor de lucru.

„Mi-a spus că la depozit, la el acolo, e o persoană mai în vârstă, cu o singură mână, și lucră. Și l-au pus unde poate să facă el față. Nu există să facă diferențe acolo, îi calculează ca pe oamenii normali. Aici, în țară la noi, nu se întâmplă așa. Aici, nu te teme, că n-ar angaja, se face discriminare cu persoanele cu handicap”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro