Scandal de proporţii, vineri seară, în oraşul Piatra Olt, între două clanuri rivale de romi.
Cinci persoane de etnie romă au ajuns la spital, vineri seară, în urma unor violenţe petrecute în localitate.
La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi echipaj de poliţie.
„Trei victime au fost preluate de echipajele de pe ambulanţe şi transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Slatina. Alte două persoane au fost transportate la spital cu autospeciala pentru transport victime multiple a ISU Olt. Două persoane au refuzat transportul la spital. Toate cele cinci victime sunt conştiente, stabile, cu diverse traumatisme prin agresiune”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Potrivit anchetatorilor, se pare că a fost vorba de un conflict între două clanuri de romi din Piatra-Olt.
Cearta a izbucnit pe fondul consumului de alcool. Conflictul a avut loc în zona unei foste staţii de carburanţi, dezafectată, participanţii la conflict fiind înarmaţi cu obiecte contondente.