Școlile fără grupuri sanitare sau apă curentă reprezintă în continuare o problemă în România. Majoritatea profesorilor cer investiții de la Ministerul Educației

Comentează
A doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar

Mai bine de 50% din oamenii întrebați în cadrul unui sondaj cer Ministerului Educației să investească în școli, vorbind despre lipsa mijloacelor elementare, până la lipsa calculatoarelor, imprimantelor, materialelor didactice sau cărților. Rezultatele unui sondaj au fost publicate înainte de începerea anului școlar 2018-2019 de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ."Lipsa materialelor didactice, precum şi a mijloacelor moderne de predare, cum ar fi calculatoarele sau tablele interactive, îngreunează activitatea dascălilor la catedră. Cel mai grav este însă, faptul că sunt, în continuare, şcoli în care lipsesc grupurile sanitare sau apă curentă. Potrivit acestui sondaj de opinie, 53% dintre repondenţi cer Ministerului Educaţiei Naţionale să investească bani în dotarea şcolilor", se menţionează în comunicatul FSLI, redat de Agerpres..

Angajaţii din mai multe unităţi de învăţământ au fost întrebaţi ce dotări lipsesc şcolilor în care îşi desfăşoară activitatea. 48% au declarat că lipsesc mijloacele moderne de predare, printre care calculatoarele şi conexiunea la internet, tablele interactive, videoproiectoarele sau imprimantele. 43% dintre răspunsuri indică lipsa materialelor didactice. 30% dintre respondenţi vorbesc despre lipsa sălilor de sport, iar 15% s-au plâns de lipsa laboratoarelor sau a bibliotecilor. Mulţi dintre cei care au participat la acest sondaj de opinie au indicat chiar toate aceste lipsuri.

Cu privire la lipsurile din unităţile de învăţământ, aprecierile au fost diferite de la o şcoală la alta, în funcţie de mediul rural-urban sau de finanţarea de care beneficiază şcoala respectivă. Printre răspunsuri au fost "Lipsesc materialele de curăţenie şi de igienizare", "Lipseşte mobilierul special pentru centrele de activitate", "Nu avem xerox", "Nu avem materiale didactice necesare desfăşurării activităţilor. Toate sunt cumpărate de educatoarele din grădiniţă", "Nu avem calculatoare noi şi lipsesc toaletele în interiorul şcolii", "Nu avem încălzire centrală", "Lipseşte o magazie pentru materiale", "Nu avem apă curentă şi nici grupuri sanitare".

Se cer bani pentru perfecționarea profesorilor

O altă întrebare a făcut referire la aşteptările cadrelor didactice în privinţa investiţiilor pe care Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să le facă. Astfel, 53% dintre respondenţi au spus că ar trebui făcute investiţii în materialele didactice, precum şi în dotarea unităţilor de învăţământ,

42% dintre angajaţi au spus că şi-ar dori ca MEN să acorde bani pentru cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice, 14% dintre răspunsuri au indicat necesitatea manualelor şcolare, iar 5% aşteaptă ca MEN să investească mai mult în calitatea oamenilor din sistem şi în remunerarea acestora.

Sondajul a fost realizat în perioada 3 - 23 mai 2018, atât în mediul online, cât şi prin aplicarea unor chestionare direct în unităţile de învăţământ.

În total, la sondaj au participat 5.628 de angajaţi din sistemul de educaţie: personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. La acest sondaj au răspuns angajaţi din educaţie din: Arad, Bacău, Bihor, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Galaţi, Harghita, Iaşi, Suceava şi Vrancea.

Sursa foto: monitorulcj.ro

Plasturele cu GPS a fost inventat de șase eleve din Toplița. Inedita invenția a ajuns până la Regele Belgiei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!