Primul județ în care școlile ar putea trece în online, potrivit ministrului Rafila

Comentează
Arhiva foto

Județul Cluj are cea mai mare rată de ocupare a paturilor din spitale pentru pacienții cu coronavirus, respectiv 58%, și ar putea fi primul județ școlile să treacă în online, a declarat Alexandru Rafila. Decizia se va lua în funcție de rata de ocupare înregistrată joia viitoare și se va aplica începând cu 7 februarie.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății, săptămâna viitoare, școlile vor rămâne deschise, căci în niciun județ nu este o rată de ocupare de 75% a paturilor. Situația ar putea să se schimbe, însă, peste alte șapte zile, afirmă Rafila.

„Dacă se ajunge la 75% săptămâna viitoare, atunci o să luăm prima decizie de suspendare a activităților de învățământ”, a declarat ministrul sănătății, la începutul ședinței de Guvern.

În ultimele șapte zile, rata de ocupare din Cluj a crescut cu aproximativ 15% - de la 43 la 58%.

După Cluj, cele mai mari grade de ocupare sunt Suceava – 56,5% și Bistrița Năsăud - 49%, iar cele mai mici sunt în Mehedinți – 5,3% și Brăila – 8,2%.

Conform normelor implementate de ministerele educației și sănătății începând cu semestrul 2, orele se desfășoară cu prezență fizică până când un județ trece de rata de ocupare a paturilor de 75%, după care toate școlile din județ trec la învățământ online.

Reluarea cursurilor cu prezență fizică se face numai după ce rata de ocupare la nivel județean scade sub 70%.

Rata de ocupare a paturilor din fiecare județ:

JUDEȚRata de ocupare
ALBA28.92 %
ARAD25.13 %
ARGEȘ25.10 %
BACĂU42.05 %
BIHOR41.13 %
BISTRIȚA-NĂSĂUD49.77 %
BOTOȘANI33.03 %
BRĂILA8.19 %
BRAȘOV42.64 %
BUCUREȘTI – ILFOV26.58 %
BUZĂU36.85 %
CĂLĂRAȘI23.80 %
CARAȘ-SEVERIN21.58 %
CLUJ58.47 %
CONSTANȚA36.48 %
COVASNA12.71 %
DÂMBOVIȚA22.08 %
DOLJ15.77 %
GALAȚI36.60 %
GIURGIU30.66 %
GORJ17.78 %
HARGHITA37.91 %
HUNEDOARA34.81 %
IALOMIȚA14.54 %
IAȘI40.74 %
MARAMUREȘ48.76 %
MEHEDINȚI5.30 %
MUREȘ29.41 %
NEAMȚ34.04 %
OLT14.57 %
PRAHOVA31.04 %
SĂLAJ38.22 %
SATU-MARE44.47 %
SIBIU27.58 %
SUCEAVA56.57 %
TELEORMAN15.29 %
TIMIȘ25.99 %
TULCEA48.88 %
VÂLCEA24.38 %
VASLUI21.49 %
VRANCEA24.94 %
NAȚIONAL30.53 %

De asemenea, cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate pentru o perioadă de 10 zile în momentul apariției a trei cazuri confirmate de COVID într-o clasă (grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Ministerul Educației a transmis, miercuri, bilanțul elevilor și cadrelor didactice infectați cu COVID-19. Astfel, potrivit ultimelor date, peste 13.500 de elevi şi 4.000 de cadre didactice sunt bolnave. De asemenea, în 46 de școli, activitatea este suspendată.

Potrivit sursei citate, în urma centralizării raportărilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, miercuri, situaţia epidemiologică este următoarea:

  • 13.541 de cazuri pozitive la elevi/preșcolari
  • 4.252 de cazuri pozitive la personal
  • 2.882 de clase cu activitatea fizică suspendată
  • 46 de unități cu activitatea fizică suspendată.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!