Scriitorul de știință David Quammen care a avertizat despre pandemie din 2012: „Dăm bani pe rachete și nu e niciun război. La fel trebuie să fim pregătiţi și împotriva bolilor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
David Quammen, unul dintre cei mai premiați scriitori de știință ai SUA, autor al cărții ”Revărsare. Infecțiile animalelor și următoarea pandemie umană”, a acordat în exclusivitate un interviu ziarului Libertatea.
Cuprins:
- O pandemie extrem de predictibilă, după tiparele altor contagiuni din ultimii 60 de ani
- Analogia între marii prădători, care ne atacă din afară, și creaturile mici, care ne distrug din interior
- „Boli zoonotice” și „zoonoze” sunt termenii secolului XXI
- „China trebuie să stopeze comerțul cu animale sălbatice capturate și vândute vii în piețe”
- „Avertismentele nu au impresionat guvernele”
- „Nu vom scăpa niciodată de virusuri, atât timp cât vom avea o lume naturală”
Quammen li s-a adresat cu bucurie românilor, pe care a avut ocazia să-i cunoască personal: unul dintre cele 15 volume ale sale, „Monstrul lui Dumnezeu: prădătorii-mâncători de oameni din jungla istoriei și a minții” - a fost documentat chiar în Carpații României, ca să învețe despre urșii bruni.
- „Următoarea pandemie ucigașă va fi cauzată de o boală nouă, nouă pentru oameni, în orice caz. Există posibilitatea ca noul patogen să fie un virus care se va revărsa înspre oameni, de la animale”, scria americanul după lansarea cărții.
- Pentru a documenta „Revărsare...”, scriitorul a călătorit în Congo, Bangladesh, China și Australia, a vorbit cu oameni de știință care spuneau de atunci ce ne așteaptă.
- Un scenariu tras la indigo cu ce trăim azi. „Singurul lucru care m-a surprins legat de această pandemie este cât de nepregătiți am fost”, spune David Quammen.
Scriitorul crede că scenariul se repetă de la prădătorii mari la cei minusculi, cum sunt virusurile: cu cât distrugem natura, cu atât avem riscuri mai mari de a fi mâncați, pe dinafară sau pe dinăuntru.
Libertatea: Ați publicat în 2012 „Revărsare” și ați scris încă de atunci pe site-ul personal: „Următoarea pandemie ucigașă va fi cauzată de o boală nouă, nouă pentru oameni, în orice caz. Există posibilitatea ca noul patogen să fie un virus care se va revărsa înspre oameni, de la animale”. Ce ați spus atunci poate suna azi a profeție, dar de fapt este vorba doar despre știință...
David Quammen: Așa este. Am mers chiar mai departe în cartea „Revărsare...”. Am sugerat aceste posibilități, așa cum le-am aflat de la experți, de la oamenii de știință pe care i-am ascultat, care spuneau lucruri de genul celor citate. Următoarea pandemie va fi produsă de un virus care va contagia oamenii, de la o sursă animală, probabil un animal sălbatic. Ce spuneau oamenii de știință e că cel mai probabil va fi un liliac și un virus care se dezvoltă rapid, cel mai probabil un coronavirus.
Unde s-ar putea întâmpla asta? Foarte probabil într-o zonă umedă de undeva, unde animalele sălbatice stau vii în cuști și sunt vândute laolaltă pentru hrană alături de alte alimente. Unde ar fi asta? Poate fi în multe alte locuri, dar cel mai sigur în China. Toate erau în cartea din 2012. Practic, singurul lucru ce m-a surprins legat de această pandemie este cât de nepregătiți am fost. David Quammen, scriitor de știință
O pandemie extrem de predictibilă, după tiparele altor contagiuni din ultimii 60 de ani
Așadar, avem această carte din 2012. Bill Gates a ținut o conferință TEDx despre asta în 2015 și aceste lucruri pun gaz pe focul conspirațiilor. Cum putem lupta cu ele?
Teoreticienii conspirației voi fi acolo întotdeauna să vadă povești pe internet și să spună că e un virus creat într-un laborator din China sau că a fost creat de CIA și eliberat în China. Toate aceste lucruri sunt contrazise de știință. Sunt doar niște povești romantice, pe care oamenii vor să le creadă pentru că au o nevoie emoțională de a da vina pe cineva și să creadă că există aceste conspirații misterioase.
Dar de fapt, pandemia aceasta a fost atât de predictibilă, după tiparele altor contagiuni care au apărut în ultimii 60 de ani și pe care le-am documentat în carte. Aceste lucruri s-au întâmplat pe măsură ce oamenii au intrat în contact cu animalele sălbatice.
Cu cât punem mai multă presiune pe natură ca să obținem produsele pe care le dorim, pentru mâncarea pe care vrem să o consumăm, pentru lemnul de foc, pentru mineralele pe care le vrem, pentru energia pe care o vrem. Și făcând asta, intrăm în contact cu multe animale sălbatice, care au fiecare virusurile lor. Iar noi ne oferim practic ca gazdă alternativă pentru aceste virusuri. Deci, se întâmplă.
Nu e nevoie de o conspirație ca să se întâmple asta, se întâmplă natural de 60 de ani și știința a documentat asta într-un mod foarte convingător. În cazul de față, genomul acestui virus care infectează oameni din toată lumea se potrivește exact cu genomul altui virus care a fost descoperit la liliecii unei peșteri din provincii Wuhan, China, acum cinci ani. David Quammen, scriitor
Analogia între marii prădători, care ne atacă din afară, și creaturile mici, care ne distrug din interior
Ceea ce spuneți, trăim și noi aici, în România. Cu cât distrugem habitatul urșilor bruni, cu atât avem mai multe atacuri ale urșilor în sate sau orașe. Știu că ați documentat cartea despre marii prădători și în țara noastră. E o analogie potrivită asta, comparația dintre animalele mari și cele foarte mici, dar tot mortale, în anumite condiții...
Așa e. Am făcut această comparație. Marii prădători sunt animale care uneori, dacă dăm peste ele, ne pot ataca, ne mănâncă pe dinafară. Și aceste creaturi mici, cum sunt virusurile sau bacteriile patogene, sunt prădători care ne mănâncă pe dinăuntru. Știu povestea urșilor bruni ai României destul de bine. E motivul pentru care am venit în România la sfârșitul anilor ’90, începutul lui 2000. Pentru că România a fost suficient de deșteaptă și de binecuvântată ca să conserve suficientă pădure care să poate păstra cea mai mare populație de urși bruni din Europa și vestul Rusiei.
Așa că am petrecut timp în Brașov, în Carpați, cu biologi și alți specialiști care studiau urșii, implicațiile vânătorii de urși, care studiau conflictul om-urs. Atunci conflictul nu era pronunțat, erau urși care veneau să umble prin pubelele de gunoi de pe lângă blocurile din marginea Brașovului. Înțeleg că acum a devenit o chestiune mai serioasă și presupun că asta e de la faptul că populațiile de urși sunt numeroase, ceea ce cred că e bine, dar și populația umană a crescut și s-a extins către păduri, cu suburbii, drumuri și tăierile de lemn. Toate pun oamenii mai des în contact cu urșii.
Urșii bruni sunt animale mari și frumoase, dar pot fi și periculoși. În special când se simt amenințați, când habitatul le este amenințat, sursele de hrană. Noi, oamenii, tot mai mult devenim o amenințare pentru diferite animale. Așa că îi compătimesc pe oamenii care au intrat în conflict cu urșii, dar și pe urșii României. David Quammen, scriitor de știință
„Boli zoonotice” și „zoonoze” sunt termenii secolului XXI
Revenind la cartea „Revărsare...”, vă așteptați să și trăiți ce ați scris în carte?
Păi, da. Speram să fie o carte care să aibă interes și valoare pe termen lung, pentru că știu că aceste tipare nu ar fi dispărut, se întâmplau de multă vreme și a fost tot mai grav cu timpul. Cum spuneam, este o carte despre bolile zoonotice, bolile care trec de la animale la om și devin boli ale omului. E un termen tehnic - „boli zoonotice” - dar spun în carte că trebuie să ne familiarizăm cu aceste noțiuni - ca „zoonoze” sau „boli zoonotice” - pentru că sunt termeni pentru secolul XXI. Am știut că această carte va deveni tot mai relevantă, nu se va diminua interesul.
Pentru a documenta această carte ați călătorit în Congo, Bangladesh, China, chiar și Australia. De ce tocmai în aceste locuri?
Am fost în acele locuri pentru că fiecare dintre ele avea niște situații legate de boli. De exemplu, în Australia, e un virus numit Hendra, care provine de la liliecii frugivori mari, se află în fecalele și urina liliecilor, care ajung pe iarbă. Caii mănâncă iarba și se îmbolnăvesc de la virus. Apoi, oamenii care au grijă de cai se îmbolnăvesc. E o boală minoră, dacă ne uităm la numărul celor infectați, doar vreo 12 până acum, cred, dar rata mortalității este ridicată, ucide cam 50% dintre oamenii infectați. Și ilustrează perfect dinamica acestor boli.
Avem gazda de origine, vietatea în care virusul trăiește mult timp, uneori există o gazdă de amplificare, un intermediar, în care virusul ajunge și se înmulțește și apoi oamenii intră în contact cu acest intermediar și se îmbolnăvesc. Așadar, virusul Hendra din Australia, apoi în Malaysia și Bangladesh e un alt virus numit Nipah, tot așa purtat de liliecii frugivori mari, apoi am mers în peșterile din China cu cercetătorii care îi studiază și în piețele umede. Apoi am fost în Congo cu cercetătorii care studiau originile Ebola. În fiecare loc era o boală specifică, cu propriile caracteristici, dar care urma același traseu.
„China trebuie să stopeze comerțul cu animale sălbatice capturate și vândute vii în piețe”
Acum ne uităm cu toții la China. Este de vină China pentru asta? Ce ați descoperit călătorind acolo?
Am călătorit cu oameni de știință chinezi foarte buni, sunt cercetători foarte buni la Institutul de Virologie din Wuhan. Dacă ar trebui să dăm vina pe China? Nu cred că „vină” e un cuvânt bun în această situație. China are evident responsabilități și una dintre ele este să stopeze comerțul cu animale sălbatice capturate și vândute vii în piețe. Acest comerț trebuie oprit. Nu doar scos în afara legii cât să se mute pe piața neagră, ci oprit cu adevărat.
Pentru binele ei, China trebuie să facă asta și lumea are nevoie de asta. E o responsabilitate și doar China și-o poate asuma și recunoaște. Toți avem însă responsabilități, ca parte a acestei situații. Nu putem spune că e doar din vina Chinei, nu. E din cauza a ce fac oamenii peste tot în lume. Pentru că s-a întâmplat în China, arată clar care sunt responsabilitățile ei, dar toți trebuie să ne asumăm responsabilități și să facem schimbări în felul în care interacționăm cu natura, în felul în care o perturbăm, în felul în care o acaparăm pentru nevoile și dorințele noastre, pentru consumul nostru. Acesta e factorul general care atrage fenomenul de revărsare a bolilor zoonotice. David Quammen, scriitor de știință
„Avertismentele nu au impresionat guvernele”
Poate suna cinic, dar dacă am fi luat în seamă ce ați spus dumneavoastră sau oamenii de știință, am fi salvat niște vieți și am fi avut timp să creăm un fel de scut. Am fi putut cu adevărat să o prevenim?
Da, da, am fi putut s-o prevenit sau măcar să o limităm, să o oprim. Oamenii de știință cu care am vorbit acum zece ani avertizau acest lucru, iar eu am încercat să amplific aceste avertismente, la fel și ceilalți scriitori. Avertismentele nu au impresionat guvernele, nu s-a investit în cercetarea științifică suficient, în descoperirea virusurilor care există și ne-ar putea infecta. Nu s-a investit în tehnologie, ca să putem crea noi teste de diagnosticare pentru a determina cine e pozitiv și cine negativ la scară largă, teste care să aibă rezultatul în 10-15 minute, nu în două zile. Acum 10 ani, un om de știință îmi spunea că speră să dezvolte în laboratorul său un fel de tehnologie pentru asta, astfel încât iei o probă din obrazul cuiva și până acea persoană trece de verificările de securitate de la un aeroport, și până își scoate papucii și își pune computerul pe banda rulantă și trece prin scaner, ai fi știut dacă e pozitivă sau nu la acest virus.
Nu avem azi această tehnologie. De ce? Cel mai probabil pentru că nu s-a investit în asta.
Costă bani să fii pregătit, costă bani să ai paturi extra la spital, costă bani să ai ventilatoare extra și aparatură de terapie intensivă extra. Și poate acest exces nu va fi folosit, poate nu va fi o pandemie în următorii patru ani. Dacă aș fi președinte, în timpul mandatului, toate pregătirile acestea ar costa miliarde de dolari, pregătiri pentru ceva care s-ar putea întâmpla sau nu în timpul mandatului meu. Dar miliarde de dolari e un preț mic în comparație cu costurile de azi. Și totuși există încă reținerea de a cheltui mulți bani pentru a te proteja de ceva ce ar putea sau nu să se întâmple. Și asta e problema, trebuie să trecem peste gândirea asta. Avem nevoie de lideri mai buni. David Quammen, scriitor de știință
„Nu vom scăpa niciodată de virusuri, atât timp cât vom avea o lume naturală”
E frustrant că acest scenariu s-a întâmplat şi în cazul altor virusuri, HIV. De ce dăm importanţă numai după ce ne explodează rachetele în faţă?
Repet, cred că din cauza faptului că este costisitor să fii pregătit şi apoi, dacă pregătirile se dovedesc a nu fi necesare, eşti criticat politic pentru că ai cheltuit aceşti bani. Dar analogia ta este corectă. Dăm bani pe rachete, sperăm să nu fie folosite niciodată şi în general nu sunt utilizate. Dăm bani pe tehnologie în domeniul apărării, pe armate, soldaţi, şi sperăm că aceste active de apărare nu vor fi niciodată necesare şi dacă avem noroc nu vor fi. Sunt 4-8 ani fără războaie, nu e nici un război, nici o rachetă nu e lansată. Spunem că a fost o greşeală să dăm bani pe acele rachete? Nu, numim asta politică de descurajare. Ei bine, ne trebuie descurajare.
La fel trebuie să fim pregătiţi și împotriva bolilor zoonotice. Ele sunt printre cele mai grave ameninţări globale strategice cu care ne vom confrunta în următorii 10 ani sau în cursul vieţii noastre. Trebuie să ne dedicăm acestui tip de pregătire, la fel şi chiar mai mult decât o facem în privinţa pregătirii de natură militară. David Quammen, scriitor de știință
Trăim într-o lume cu o faună foarte diversă. Putem spera la o lume fără astfel de boli?
Bolile care trec de la animale la oameni sunt o problemă antică. Nu e nimic nou. Ciuma bubonică, din secolul XIV, a fost o boală zoonotică, care a trecut de la animale la oameni. Acum e diferită, însă scara la care este perturbată activitatea oamenilor, nivelul populaţiei, viteza şi interconectarea dintre oameni, deci este o problemă şi mai serioasă pentru noi, acum.
Vom fi scăpa vreodată complet de această problemă? Nu vom scăpa niciodată de virusuri atât timp cât vom avea o lume naturală, pentru că fiecare tip de animal, plantă, ciupercă, bacterie din ecosistemul nostru sălbatic poartă propriile virusuri, sunt acolo. Virusurile sunt printre cele mai diverse şi numeroase forme de viaţă - dacă le plecăm de la ideea că sunt vii - de pe această planetă. Niciodată nu vom scăpa de virusuri. Majoritatea virusurilor sunt inofensive pentru oameni. Unele sunt periculoase pentru noi. Cum ştim? Cercetăm, le studiem în sălbăticie. Cum ne protejăm? O facem evitând perturbarea animalelor sălbatice. Nu scăpăm de lilieci şi de alte animale care poartă aceste virusuri, ci le lăsăm în pace. Asta este soluţia la această problemă.
