Maria Crocifissa della Concezion a scris mai multe scrisori într-o combinaţie aparte de scripturi antice, doar una dintre ele supravieţuind însă în timp. Cercetătorii de la Centrul Ştiinţific Ludum din Sicilia au decodat scrisoarea folosind un algoritm găsit pe Dark  Web.

În scrisoare, sora Maria descrie relaţia dintre oameni, Dumnezeu şi Satana într-o manieră alambicată şi inconsistentă.

„Am auzit despre acest software, despre care credem că este folosit de serviciile secrete pentru codificare”, a declarat directorul Centrului, Daniele Abete, pentru The Times.

„Am configurat software-ul cu greaca veche, araba, alfabetul rusesc şi latina pentru a decoda o parte din scrisoare şi a demonstra că textul este cu adevarat diabolic”, a adăugat ea.

Printre pasajele descoperite se află: „Dumnezeu crede că poate elibera muritori” -„acest sistem nu funcţionează pentru nimeni”. Trinitatea, Dumnezeu, Iisus şi Duhul Sfânt, sunt numite în text ca fiind „valori moarte”.

O altă frază face referire la la râul Styx, care separă Pământul şi lumea de dincolo în mitologia greacă şi romană: „Poate acum, Styx este sigur”.

Concluzia savanţilor a fost că sora Maria suferea de schizofrenie: „Eu personal cred că acea călugăriţa cunoştea bine mai multe limbi, iar asta i-a permis să inventeze codificarea şi poate că suferea de o boală, ca schizofrenia, care a făcut-o să-şi imagineze discuţiile cu diavolul„, a spus Daniele Abete.


VIDEO | Papa Francisc a apărut cu un ochi vânăt, în Columbia. „Am fost lovit, sunt bine”, a glumit Suveranul Pontif


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.